Mike Nichols, regizorul recompensat cu Oscar pentru filmul „The Graduate“, a murit la vârsta de 83 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cineastul Mike Nichols, recompensat cu premiul Oscar pentru regia filmului „Absolventul/ The Graduate“ (1967), a murit miercuri, la vârsta de 83 de ani, relatează BBC.

Cineastul american de origine germană a mai fost nominalizat la Oscar, la categoria Cel mai bun regizor, pentru filmele „Cui i-e frică de Virginia Woolf?/ Who's Afraid of Virginia Woolf?“ (1966), „Silkwood“ (1983) şi „O femeie face carieră/ Working Girl“ (1988), dar şi în calitate de producător al filmului „Rămăşiţele zilei/ The Remains of the Day“ (1993).

Mike Nichols a fost unul dintre doar cei 12 artişti care au câştigat de-a lungul anilor toate cele patru trofee majore din industria de divertisment americană - Emmy, Grammy, Oscar şi Tony.

Ultimele producţii pe care le-a regizat au fost miniseria TV „Îngeri în America/ Angels in America“ (2003) şi filmele „Ispita/ Closer“ (2004) şi „Războiul lui Charlie/ Charlie Wilson's War“ (2007) - în care rolurile principale au fost interpretate de Julia Roberts şi Tom Hanks.

Cineastul a fost căsătorit de patru ori. Ultima lui soţie este Diane Sawyer, prezentatoare vedetă a postului ABC, cu care s-a căsătorit în 1988.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite