Mihai Mărgineanu, lămuriri privind mutarea din ţară: „Am o casă frumoasă în Spania, o viaţă fericită în România şi nu am făcut nicio afacere cu Statul“

Mihai Mărgineanu, lămuriri privind mutarea din ţară: „Am o casă frumoasă în Spania, o viaţă fericită în România şi nu am făcut nicio afacere cu Statul“

Mihai Mărgineanu are trei meserii în România - actor, cântăreţ şi pilot de avion

Cântăreţul şi actorul Mihai Mărgineanu (48 de ani) a revenit cu lămuriri după ce s-a scris că s-ar fi mutat cu familia din ţară. Artistul a precizat că într-adevăr are o casă în Spania, unde intenţionează să petreacă mai mult timp, însă locuieşte în continuare în România, unde are o viaţă fericită.

Ştiri pe aceeaşi temă

După zvonurile potrivit cărora ar fi părăsit ţara împreună cu familia, Mihai Mărgineanu a subliniat că locuieşte în continuare în România, dar şi-a construit şi o casă în Spania, unde intenţionează să petreacă mai mult timp.    
 
„Locuiesc în România. Sunt bucureştean get-beget şi mi-e drag de asta. (...) Am o casă frumoasă în Bucureşti, în care locuiesc alături de familia mea, şi mai am o casă frumoasă într-un oras din Spania, în care intenţionez să petrec cât mai mult timp – când îl am! – tot alături de famila mea şi de oamenii dragi“, a precizat artistul. 
 
Mărgineanu a mai spus că a luat decizia de a-şi înscrie copiii la o şcoală de stat din Capitală, iar motivul nu este că nu-şi permite educaţia în sistemul privat, ci pentru că nu e de acord cu şcoala care răsfaţă copiii mult prea mult. 
 
În continuare, cântăreţul afirmă că are trei meserii – actor în „Las Fierbinţi“, cântăreţ şi pilot de avion –, nu a făcut nicio afacere cu Statul, îşi plăteşte impozitele, iar proprietăţile pe care le deţine le-a achiziţionat prin credite imobiliare. 
 
„Am o viaţă fericită în România alături de oameni superbi. Nu am făcut nicio afacere cu Statul şi nici n-o să fac vreodată, sunt la zi cu impozitele (deşi uneori mai sar de ziua de 25 ale lunii), iar proprietăţile pe care le am le-am cumpărat cu credit imobiliar pe perioade cuprinse între 18 şi 25 de ani, pentru că pot şi sunt eligibil în faţa băncilor. Nu fumez, nu mă droghez, nu am stilist şi nici PR-ist angajat, n-am tatuaje pentru că am prea multe «cicatrici» din tinereţea agitată şi pentru că mi-e groză de ace, n-am garderobă la modă, nu am Facebook pe telefon şi îmi place vinul bun“, mai spune Mărgineanu.
 
Artistul mai afirmă că împlineşte 25 de ani în câmpul muncii, dar nu ştie cât o să-i folosească la eventuala pensie: „Sunt propriul meu angajat, pentru că am o problemă cu autoritatea, şi-mi plătesc taxe la salariul pe care mi-l dau singur de 14 ani. Sunt Mihai Margineanu şi vă mulţumesc pentru aplauzele cu care mă răsfăţaţi de 14 ani la fiecare concert şi vă asigur că fac eforturi mari ca să fiu din ce în ce mai bun. Şi fac eforturi şi mai mari ca să promovez binele din România!“
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: