Mesaje emoţionante la moartea actriţei Draga Olteanu Matei: „O comoară de inteligenţă, umor, autoironie şi har pe care le pot duce doar cei magistrali“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a stins din viaţă miercuri, la vârsta de 87 de ani, într-un spital din Iaşi. Victor Rebengiuc, Oana Pellea, Alexandru Arşinel, Irina Păcurariu, Mircea Radu şi Iulia Albu se numără printre cei care şi-au exprimat regretul şi au transmis mesaje de condoleanţe.

Actriţa Draga Olteanu Matei a încetat din viaţă în această noapte, la Spitalul ”Sf. Spiridon”, din Iaşi, unde fusese internată în urmă cu câteva zile, pentru o hemoragie digestivă. Draga Olteanu avea 87 de ani.

Actori, cântăreţi şi jurnalişti şi-au exprimat regretul după aflarea teribilei veşti şi au împărtăşit amintiri dragi cu marea actriţă. Oana Pellea, Alexandru Arşinel, Fuego, Mircea Radu şi Irina Păcurariu se numără printre cei care au transmis mesaje de condoleanţe. 

Să nu plângeţi

Paul Surugiu Fuego: "Nu i-ar fi plăcut să plângem pentru ea, ci să râdem şi să ne-aducem aminte de ea aşa cum era, cu dragoste de viaţă. Draga Olteanu Matei a plecat azi către gaşca aceea formidabilă de actori români care ne privesc de undeva şi care-au definit teatrul românesc. Acum vreo 22 de ani am întâlnit-o prima oară, când ea şi Rodica Popescu Bitănescu mi-au oferit o şansă. De atunci m-a urmărit şi mereu a venit cu sfaturi utile, cu gânduri care m-au ajutat şi mi-au dat încredere în mine, mai ales că era un aspru critic al calităţii, definindu-şi viaţa prin profesionalism, demnitate şi putere de a spune, prin simboluri, lumi ale teatrului şi filmului! De la doamna Draga ştiu că nu vorbele alambicate şi pline de laude ne descriu. Nu era mare admiratoare a laudelor, iar destinul ei artistic a fost mai ceva ca o carte deschisă a teatrului, un soi de obiect de studiu pentru cei care aleg să facă această meserie. A jucat şi dramă, a definit comedia, a scris scenarii impresionante, a regizat, a format tineri şi a insuflat celor din jur corectitudinea sa faţă de limbă, de neam, de valori. Naturaleţea i-a fost armă şi sinceritatea felului său a plasat-o în rândul clasicilor.

Face parte din tezaurul nostru, fiind una dintre cele mai mari şi mai semnificative actriţe ale românilor, cu sute de roluri în teatru, film şi televiziune, intrând perfect, mereu, în pielea personajelor ei, descriind valori umane. Raţiunea sa de a exista, disciplina şi puterea de a alege între ce-i corect şi ce nu, i-au adus, în ani, iubirea publicului român, care nu o va uita niciodată. Rămas bun, doamna Draga Olteanu Matei! Mi-aţi fost tare dragă!"

image

Draga Olteanu Matei şi Paul Surugiu-Fuego FOTO Facebook Fuego 

Singura fotografie din studenţie

Irina Păcurariu: "Nu-i plăcea să i te adresezi cu dumneavoastră. Era Draga şi atât. O comoară de inteligenţă, umor, autoironie şi har pe care le pot duce doar cei magistrali. Şi ea aşa a fost. "La UNITER se dau acolo fotografiile celor care au dispărut... Nu se gândeşte nimeni că acei oameni au fost cunoscuţi în rolurile pe care le-au avut, nu ca oameni în viaţa reală, care au imbătrânit. I-am şi spus lui Cramitru, nu mă pune pe mine asta de acum, pune-o p-aia care a fost şi a jucat. Acela e chipul pe care îl ştiu şi l-au iubit oamenii...”, mi-a spus pe 28 iulie, când ne-am întâlnit pentru ultimul ei interviu.

Drum bun la îngeri, Draga, în Raiul de unde îţi plăcea să spui c-ai fost trimisă cu toate darurile care ne-au făcut pe noi fericiţi! Acesta este singura fotografie a doamnei Draga Olteanu Matei din studenţie. Mi-a dat-o şi mi-a spus: “Ia-o, eu nu mai am ce mai face cu ea!” Dumnezeu să o odihnească!"

image

Draga Olteanu Matei, în studenţie FOTO Facebook Irina Păcurariu 

O prietenie neaşteptată 

Radu Herjeu, membru CNA: Acum 20 de ani mă sună o amică: ”Nu ştiam că eşti prieten cu Draga Olteanu Matei”. Nici nu sunt, spun eu, n-o cunosc decât ca oricine altcineva, de la teatru sau TV. ”Vai, ce te-a lăudat adineauri, la TVR 2, de zici că eraţi prieteni de-o viaţă”. Am căutat emisiunea, într-adevăr, spusese multe lucruri frumoase despre mine, pentru care i-am rămas recunoscător toată viaţa. Nu mi s-a-ntâmplat de multe ori să fiu apreciat public de cineva cu care să nu mă fi întâlnit niciodată până atunci.

Aveam s-o cunosc în persoană la scurt timp, întâlnire provocată de mine ca să-i pot mulţumi. Apoi am invitat-o în juriul LicArt, festivalul naţional de arte pe care-l organizez. Apoi, la mulţi ani distanţă, am fost amândoi în juriul unui concurs de trupe de teatru de liceeni, la Focşani. Ne-am mai auzit la telefon şi am vizitat-o la Piatra Neamţ acum trei ani (de atunci e şi poza). Am stat de vorbă multe ore şi m-am bucurat iar de poveştile sale şi de plăcerea pe care o avea de a le spune. Eu aşa mi-o voi aduce aminte mereu. Din păcate, din cauza sănătăţii, n-a putut veni la premiera piesei mele la Bacău. Şi am tot sperat de atunci c-o s-o revăd înainte de... Din păcate, nu s-a-ntâmplat. Mulţumesc mult, Draga mea Dragă şi drum lin..."

image

Radu Herjeu şi Draga Olteanu Matei FOTO Facebook Radu Herjeu 

Iulia Albu: "Draga Olteanu Matei a plecat dintre noi. A plecat, dar nu a murit. Un asemenea talent nu moare niciodată. În anul 1956 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale. A fost decorată în data de 30 mai 2002 cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler. În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleş din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decoraţia Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer, cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României. O legendă construită pe studiu, talent si muncă. Singura reţetă reală".

Secretul longevităţii

Mircea Radu: "Dincolo de talent, Draga Olteanu-Matei era sobră, dură, deşteaptă şi realistă.

Cu ani în urmă, alături de Simona Gherghe, am prezentat o Gală - Geniali - în care o omagiam. Chiar în faţa scenei, aşezat pe un scaun din primul rând, era soţul, domnul doctor Matei, către care Draga tot trăgea cu privirea. Ştiam că sunt căsătoriţi de zeci de ani şi am întrebat-o dacă există un secret al longevităţii. Mi-a răspuns ”Nu, dragul meu, există doar oameni deştepţi sau tâmpiţi”.

image

Draga Olteanu Matei FOTO Arhivă

Oana Pellea„Draga de Draga. Tare drag i-a fost lui tata de ea. Tare dragă mi-a fost. Bunul Dumnezeu să o primească în Împărăţia Sa.”

Se duce viaţa. Ne ducem. 

Alexandru Arşinel: „A fost o foarte mare actriţă, o persoană deosebită, cu o înzestrare pentru meseria asta a noastră. Era creatoare de scenarii, era artistă de film, îndrumătoare în domeniul teatrului. S-a retras într-o zonă a ţării iubitoare de teatru şi iubitoare de Draga Olteanu, Moldova. Ea a fost foarte iubită în Piatra Neamţ, de către publicul de acolo, de către forul conlucrător care a sprijinit-o cât a stat ea acolo” (...). Am avut bucuria să joc alături de dumneaei, o parteneră extraordinară. N-am să uit că renunţa la aplauze ca să mă împingă pe mine pe scenă, ca să acaparez succesul. De o generozitate extraordinară. E o mare pierdere pe linia marilor pierderi din ultimii ani. Mari artişti şi actori dispar uşor, uşor. A jucat în multe creaţii. Chiriţa, scenariu realizat şi jucat de ea. A realizat un succes deosebit şi pe scenă şi în film. Dar nu numai asta, o mare animatoare de teatru. Repet, la Piatra Neamţ a creat o echipă de teatru cu care a câştigat mai multe concursuri în ţară. Nu mai vorbesc de scenariile şi acţiunile pe care le realiza în ţară. O mare actriţă. Un om deosebit! Te gândeşti, de fiecare dată, să spui ceva special ca să încurci pe toată lumea. N-ai ce să spui! Decât că a fost o foarte mare actriţă. Ce să inventezi despre Draga Olteanu Matei? Ea era aşa cum era, era imensă.”

Victor Rebengiuc: „Îmi pare rău să aud că Draga Olteanu Matei a murit. Se duce viaţa. Ne ducem. Eu sunt unul dintre ultimii rămaşi din vechea generaţie. Ne vine rândul, nu am venit aici pentru vecie, cel puţin eu”.

Draga Olteanu Matei a făcut parte din generaţia de aur a teatrului românesc. A absolvit IATC în anul 1956, iar de atunci şi-a dedicat întreaga viaţă actoriei. A jucat în 35 de filme, în opt piese de teatru, a scris doua scenarii pentru filme („Patima“ şi „Dumbrava minunată“). În toţi aceşti ani a adunat în palmares premii: ACIN (1975), premiul TVR şi Prime Time World Broadcast pentru cea mai iubită actriţă (2003), premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004).

Citeşte şi:

Actriţa Draga Olteanu Matei a murit

Cine a fost îndrăgita actriţă Draga Olteanu Matei, una dintre legendele teatrului românesc

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite