Matthew McConaughey va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Matthew McConaughey va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Matthew McConaughey a câştigat premiul Oscar pentru rolul din filmul „Dallas Buyers Club“ FOTO GettyImages/Gulliver

Actorul american Matthew McConaughey, care şi-a început anul cu un trofeu Oscar pentru prestaţia din filmul „Dallas Buyers Club“, va primi o stea pe Bulevardul celebrităţii - „Walk of Fame“ - din Hollywood.

Ştiri pe aceeaşi temă

Actorul, în vârstă de 45 de ani, îşi va încheia anul cu încă o distincţie, o stea pe Walk of Fame din Hollywood, care îi va fi acordată pe 17 noiembrie, potrivit unui anunţ făcut de organizatorii acestui eveniment, informează contactmusic.com.

Această distincţie va completa un an plin de premii pentru Matthew McConaughey, care a primit în februarie şi un Oscar pentru interpretare, pentru rolul din filmul „Dallas Buyers Club“, de Jean-Marc Vallée.

Totodată, în luna octombrie, McConaughey a fost premiat de Cinemateca Americană, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale în domeniul cinematografiei.

Matthew McConaughey a devenit cunoscut în 1993, după rolul din comedia „Marea ameţeală/Dazed and Confused“, construindu-şi ulterior o carieră strălucitoare la Hollywood, cu filmele „Eu cu cine mă mărit?/The Wedding Planner“, „Cum să scapi de un tip în 10 zile/How To Lose A Guy In 10 Days“, „Sahara“ şi „Aurul nebunilor/Fool’s Gold“.

Actorul american a putut fi văzut în 2009 pe marile ecrane în comedia romantică „Fantomele fostelor iubite/Ghost of Girlfriends Past“ şi a jucat rolul principal în drama „Avocatul din limuzină/The Lincoln Lawyer“, care a avut premiera în 2011. În ultimii ani, actorul american s-a remarcat în filmele „Băiatul cu ziarele/The Paperboy“ şi „Mike meseriaşu’/ Magic Mike“, iar printre cele mai recente roluri ale sale se numără cele din „Dallas Buyers Club“, de Jean-Marc Vallée, care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi „Lupul de pe Wall Street“.

În prezent, Matthew McConaughey poate fi văzut pe marile ecrane în filmul „Interstellar: Călătorind prin Univers“, în regia lui Christopher Nolan, care a avut premiera vineri în cinematografele din România, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările