Marius Manole, mesaj dur după protestul de la Ateneu: „Numai nişte proşti pot spera că o naţie fără repere şi aspiraţii poate avea curajul să lupte pentru ţara ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Manole, la protestul din faţa Ateneului FOTO Facebook Marius Manole
Marius Manole, la protestul din faţa Ateneului FOTO Facebook Marius Manole

Marius Manole (40 de ani) s-a declarat dezamăgit de numărul mic de români care au protestat în faţa Ateneului în timpul ceremoniei de preluare a preşedinţiei UE. Actorul a mărturisit că s-a simţit „ca un cretin“ pentru că a sperat că mai mulţi oameni vor fi acolo pentru a transmite un mesaj puternic liderilor europeni. El a transmis şi un mesaj dur celor nepăsători.

Grupurile Corupţia Ucide, Rezist şi Iniţiativa România au organizat un miting de protest, joi seară, lângă Ateneul Român, unde a avut loc ceremonia de preluare a preşedinţiei Consiliului European de către România. Aproximativ 1000 de persoane au fost prezente, între care actriţa Oana Pellea, regizorul Stere Gulea şi filosoful Mihail Şora. De asemenea, figuri politice din opoziţie, precum Dan Barna (USR) şi Vlad Voiculescu (PLUS), au stat de vorbă cu manifestanţii.

Printre românii care au dorit să transmită un mesaj liderilor europeni prezenţi la Ateneu s-a numărat şi actorul Marius Manole, un critic virulent al măsurilor luate de actuala guvernare. Artistul a transmis live de la manifestaţie şi s-a declarat dezamăgit de numărul mic de români ieşiţi în stradă, fiind de părere că România este „o ţară de oameni delăsători“. Totodată, Marius Manole a subliniat că mesajele de susţinere pe care le primeşte de la cei care au ales să stea acasă nu-l ajută foarte tare. 

„Suntem la Ateneu, doar că suntem o mie de oameni, ce să zic... Eu când tot zic că suntem o ţară cu nu prea mulţi oameni deştepţi, sunt înjurat, dar eu cred că din ce în ce mai tare se confirmă lucrul ăsta. Aşa că să nu mă mai înjuraţi când zic că suntem o ţară de oameni delăsători, nesimţiţi. Dacă mă duc acum în barurile din Centrul Vechi cred că sunt pline. Cam ăştia suntem. Ăştia suntem, cu ăştia defilăm. Multă lume spune că este alături de noi şi ne respectă, doar că ne-ar respecta mai tare dacă ar fi aici şi ar fi mai frumos să fie alături de noi aici, nu de acasă. Aşa cu respectul şi «mulţumim frumos» ne îndreptăm spre dictatură. Respectul ăsta de acasă nu ne ajută cu nimic. 1000 de oameni, atâta suntem aici. Asta e marea noastră revoluţie, aşa le arătăm că ne pasă, că vrem să fim în Europa, cu o mână de oameni. «România, trezeşte-te!» nici nu mai are rost“, a transmis Marius Manole din faţa Ateneului. 

   

Ulterior, actorul a revenit cu un nou mesaj în care mărturiseşte că s-a simţit ca un prost şi ca un cretin stând în frig şi sperând că mai mulţi oameni se vor alătura protestului. Totdată, Marius Manole a precizat că este pe punctul de a renunţa la luptă şi a transmis un mesaj dur celor pe care îi consideră nepăsători.

„Acum o săptămâna am fost certat pentru ca am folosit hastagul #oţaradetâmpiţi... Am fost acuzat că dezbin, că îndemn la ură, că... Cumva m-am gândit, recunosc, că poate au dreptate... M-am simţit puţin, dar foarte puţin, vinovat. Astă seară am mers în faţa Ateneului, eu şi alţi vreo mie de români, nici nu ştiu cum să-i numesc... proşti, cred că aşa, pentru că numai nişte oameni proşti pot spera că o naţie adormită, fără niciun fel de repere şi aspiraţii, poate avea curajul să lupte pentru ţara ei. Numai nişte proşti pot sta în frig, sperând că alături de ei se vor alătura toţi cei de prin baruri, cafenele, din faţa televizoarelor, de prin săli de fitness, saloane de frumuseţe... În seara asta m-am simţit un cretin. E numai vina mea. Ştiu! Nu mă obligă nimeni să sper că voi trăi într-o ţară normală! Dar măcar în seara asta pot spune cu mâna pe inima că suntem #oţaradetâmpiţi, iar eu sunt cel mai tâmpit! România a mai murit puţin în seara asta! Noapte bună, România! Eu sunt pe punctul de a renunţa! PS. Să nu vă simţiţi prost pentru că nu aţi fost acolo... de fapt staţi aşa, că nu aveţi obiceiul ăsta...“, a scris Marius Manole, alături de hashtag-urile „să vă fie cald şi bine“, „staţi liniştiţi la căldură“, „România moare“, „noapte bună“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite