Mărgineanu le dă replică celor care l-au pus la zid pentru că a criticat manelele de la Gopo: „Nişte părerologi ipocriţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul şi cântăreţul Mihai Mărgineanu (49 de ani) le-a răspuns celor care l-au pus la zid şi l-au acuzat că este rasist după ce a criticat faptul că pe scena premiilor Gopo 2019 s-au cântat manele. Artistul a adus şi argumente pentru care „nu urăşte ţiganii“, dar a explicat şi de ce nu-i plac manelele şi maneliştii.

Prezenţa trupei de manele Kana Jambe, impresariată de Dan Bursuc, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, în cadrul galei premiilor Gopo 2019, a stârnit dezbateri aprinse. Mihai Mărgineanu a fost unul dintre cei mai vehemenţi critici ai momentului, fiind de părere că „a fost injectată subcultură în cultură“.

În urma comentariului, cântăreţul a fost pus la zid şi etichetat drept rasist, o replică dură venind de la Dragoş Bucurenci, activist civic, jurnalist şi consultant în comunicare, care a invocate şi versurile deochiate ale lui Mărgineanu.

Într-o notă dură, artistul precizează că niciun român nu are vreo scuză pentru a fi incult, enumerând şi motivele pentru care nu poate fi considerat rasist, dar şi cele pentru care nu a apreciat momentul cu manele de la Gopo.

„Consider că într-o ţară ca România, în care învăţământul poate fi gratuit de la grădiniţă până în ultimul an al primei facultăţi, niciun incult nu are nicio scuză. Părerea mea: incult=puturos=prost şi n-ar trebui să voteze pentru o găleată de mălai. Din câte ştiu eu, nu urăsc ţiganii pentru că le vorbesc limba, le cânt cântecele în rromales, am trei dintre cei mai buni prieteni ţigani, pe care îi iubesc şi cărora le-am botezat, cu mândrie şi drag, copiii (cam mulţi copii). Momentul de la Gopo a fost unul urât şi cântat prost şi am înţeles că nici filmul nu-i departe. Nu ascult şi nu-mi plac manelele şi maneliştii, pentru că nu îmi place atitudinea lor şi nici ticurile verbale «să moară familia mea», «să moară copiii mei»,«sunt şefu' la bani» şi altele“, a scris Mărgineanu pe Facebook. 

El a subliniat şi că după ce şi-a exprimat punctul de vedere a fost înjurat de „toţi muzicanţii din toate manelăriile“ şi contestat de „nişte părerologi ipocriţi cărora nu o să le spun numele pentru că vreau să rămână acolo în «anonimatul» lor“.

„Rasiştii sunt cei mai proşti oameni din lume! Deci, eu fiind băiat isteţ n-am cum să fiu rasist! Ipocrit nu sunt pentru că ipocritul nu spune lucrurilor pe nume! Temă pentru acasă: ia gândiţi-vă puţin la cuvântul gagiu. Şi la ce este el folosit“.

În faţa criticilor, Mărgineanu s-a mai apărat amintind că joacă în „Las Fierbinţi“, o producţie Pro TV apreciată inclusive de Andrei Pleşu: „E cel mai bun serial de comedie românesc şi un act de cultură românească, recunoscut şi apreciat de cele mai frumoase minţi luminate ale intelectualităţii din România. E adevărat că unii nu-l înţeleg pentru că liceul e greu“.

De asemenea, Mărgineanu subliniază că repertoriul său muzical include inclusive piese de inspiraţie ţigănească, lucru pe care nu-l regret: „Am cules folclor urban şi l-am pus pe CD-uri : «Raluca», «Mă iubeşte femeile», «Zavalaidanga», «Ce frumoasă eşti», «Paraschiva», «Sobiţa», «Mă căcai în fundu’ curţii» . Toate sunt cântece populare şi de pe stradă, pur românesco-ţigănesco-maghiaro-pontice şi dacă ar fi să dau timpul înapoi tot pe astea le-aş alege. Mai cânt şi compoziţii proprii apreciate sau mai puţin apreciate: «Dor de tata», «Lupanar», «Teatru minciuna», «Jurnalista feminist» şi alte vreo cinci discuri“. Cântăreţul îşi trece în revistă studiile şi atestatul de pilot comercial, dar şi faptul că susţine concerte în toată ţara, joacă în filme şi în spectacole de teatru şi compune muzică pentru reclame şi film, citeşte şi se îngrijeşte de copii.

Spiritele s-au încins după recitalul Kana Jambe de pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, din cadrul galei premiilor Gopo. Recitalul a făcut însă parte dintr-un moment mai amplu, care a început cu proiecţia scheciului „Romanian Rhapsody“, o parodie a filmului „Bohemian Rhapsody“. Abia apoi a urcat pe scenă trupa de manele, al cărei solist purta un maiou alb şi o banderolă pe braţ, similar celor purtate de legendarul Freddie Mercury, solistul Queen.

Organizatorii au explicat pentru „Adevărul“ că prezenţa Kana Jambe a fost o trimitere la filmul care a câştigat premiul pentru debut, „Soldaţii. Poveste din Ferentari“, în care apare şi Dan Bursuc, şi că şi-au dorit ca gala „să fie o pledoarie pentru diversitate, acceptare şi toleranţă“.

La rândul lui, manelistul Dan Bursuc le-a răspuns celor care au criticat prezenţa trupei sale pe scenă.

Manele la Oscarurile româneşti, pe scena Teatrului Naţional

.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite