Mama lui Elon Musk,  în costum de baie pe coperta Sports Illustrated. Ce record a bătut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
u

Maye Musk, mama lui Elon Musk şi model de profesie, tocmai a făcut istorie apărând în costum de baie pe coperta Sports Illustrated. Maye are 74 de ani şi este cea mai în vârstă femeie care a pozat pentru coperta cunoscutei publicaţii.

„Când femeile merg la plajă, suntem oarecum reţinute în privinţa corpului nostru, dar bărbaţii nu au nicio problemă şi se vor plimba oricum. Chiar dacă arată groaznic, nu le pasă. Cred că nu trebuie să ne pese atât de mult”, a declarat Maye Musk într-un interviu pentru People.

Deşi este mama celui mai bogat om din lume, Maye a fost dintotdeaua în lumina reflectoarelor. Aceasta şi-a început cariera în modeling de la vârsta de 15 ani, în timp ce locuia în Africa de Sud, apoi a fost finalistă la concursul de frumuseţe Miss Africa de Sud din 1969. 

Popularitatea sa a explodat în urmă cu 11 ani, când la vârsta de 63 de ani a pozat nud pentru revista Time, secţiunea de Sănătate, iar doi ani mai târziu a apărut în videoclipul „Haunted” al lui Beyoncé.

„Nu am crezut niciodată că vârsta va fi o problemă. În calitatea mea de dietetician şi om de ştiinţă consider că vârsta nu este o problemă”, a spus Musk pentru Sports Illustrated. „Sunt fericită că oamenii mă provoacă la discuţii despre vârstă şi despre cum să te simşţi bine cu tine la orice vârstă. De asemenea, sunt foarte mândră că pot transmite un mesaj femeilor din lume, să urmărească să fie fericite, să facă lucruri care le plac, să se antureze cu oameni buni, să fie amabile cu toată lumea, pentru că nu ştii niciodată unde şi cum ajungi. Chiar trăiesc cea mai bună perioadă a vieţii şi nu m-am aşteptat niciodată la asta”, a mai declarat Maye Musk. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite