Magnatul Rupert Murdoch s-a căsătorit cu fostul model Jerry Hall: „Sunt cel mai fericit bărbat din lume“. Cine au fost invitaţii de seamă şi primele imagini

Magnatul Rupert Murdoch s-a căsătorit cu fostul model Jerry Hall: „Sunt cel mai fericit bărbat din lume“. Cine au fost invitaţii de seamă şi primele imagini

Rupert Murdoch şi Jerry Hall şi-au anunţat logodna în luna ianuarie, prin intermediul unui anunţ publicitar FOTO Guliver/Getty Images

Magnatul american de origine australiană Rupert Murdoch, în vârstă de 84 de ani, şi fostul model Jerry Hall, în vârstă de 59 de ani, şi-au oficializat relaţia în cadrul unei ceremonii civile restrânse, care a avut loc vineri, la Londra, urmată sâmbătă de o slujbă religioasă la care au luat parte invitaţi de seamă, printre care secretarul de stat britanic Michael Gove şi actorul Michael Caine.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cununia civilă a lui Rupert Murdoch, care este CEO al trustului de presă News Corp şi deţine 21st Century Fox Inc, cu Jerry Hall a avut loc la Spencer House, o clădire din secolul al XVIII-lea, construită de un strămoş al prinţesei Diana, notează agenţia.
 

Jerry Hall, inel de logodnă de peste două milioane de lire sterline

Cei doi au zâmbit fotografilor, iar fostul model nu a ratat ocazia de a-şi arăta inelul de logodnă, o bijuterie cu un diamant marquise de 20 de carate, în valoare de aproximativ 2,4 milioane de lire sterline. 
 
La rândul lui, la scurt timp după eveniment, Murdoch a scris pe contul de Twitter că este „cel mai fericit bărbat din lume.“
 
Rupert Murdoch şi Jerry Hall, la ieşirea din Spencer House FOTO Guliver/ Getty Images
 

Rupert Murdoch şi Jerry Hall au zece copii din mariajele anterioare

Sâmbătă, cuplul a marcat uniunea şi printr-o slujbă religioasă, ce s-a desfăşurat în biserica St. Bride, proiectată de Christopher Wren, arhitectul care a construit şi celebra catedrală St. Paul din Londra. 
 
La eveniment au fost prezenţi şi cei zece copii ai mirilor, provenind din relaţiile anterioare ale acestora. Rupert Murdoch a divorţat de cea de-a treia soţie, femeia de afaceri Wendi Deng, în 2013, după o căsnicie care a durat 14 ani. Magnatul american, care a mai fost căsătorit cu fosta însoţitoare de zbor Patricia Booker în perioada 1956 - 1967 şi cu jurnalista şi scriitoarea Anna Mann în perioada 1967 - 1999, are şase copii (Prudence – 57 de ani, Elisabeth – 47 de ani, Lachlan – 44 de ani, James – 43 de ani, Grace – 14 ani şi Chloe Murdoch – 12 ani). Jerry Hall a fost căsătorită cu Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, timp de peste 20 de ani, şi au împreună patru copii (Lizzy – 32 de ani, James – 30 de ani, Georgia May – 24 de ani, şi Gabriel – 18 ani).
 
Georgia May şi Elizabeth, fiicele vedetei din mariajul cu muzicianul Mick Jagger, precum şi Grace şi Chloe, fetele lui Murdoch din a treia căsătorie, cu Wendi Deng, s-au numărat printre domnişoarele de onoare. 
 
casatorie rupert murdoch
Rupert Murdoch a sosit la biserica londoneză în compania fiilor săi, James (dreapta) şi Lachlan (stânga) FOTO Gulliver/Getty Images
 

Secretarul de stat britanic Michael Gove şi actorul Michael Caine, printre invitaţi

Înainte ca mireasa să-şi facă apariţia, Murdoch a fost surprins alături de fii lui, Lachlan şi James. La eveniment şi-au făcut apariţia staruri din industria muzicală şi cinematografică, dar şi din media. Printre invitaţi s-au numărat secretarul de stat britanic Michael Gove, actorul Michael Caine, muzicianul irlandez Bob Geldof, Bill Wyman, fost membru al trupei The Rolling Stones, compozitorul Andrew Lloyd Webber şi artista Tracey Emin. 
 
Industria presei britanice a fost reprezentată de redactorul-şef al tabloidului „Daily Mail“, Paul Dacre, editorul „Time“, John Witherow, editorul „The Sun“, Tony Gallagher, şi directorul executiv al News UK, Rebekhan Brooks. La ceremonie au asistat şi Karis Jagger, fiica lui Mick Jagger din căsătoria cu Marsha Hunt, şi cele două fiice ale sale, precum şi prima soţie a muzicianului, Bianca Jagger, şi fiica lor, Jade. 
 
Jerry Hall a purtat o rochie din şifon şi mătase, de culoare albastru deschis, creată de Vivienne Westwood, în timp ce Murdoch a îmbrăcat un costum albastru marin, cămaşă albă şi pantofi maro.
 
rupert murdoch
Rupert Murdoch şi Jerry Hall FOTO Guliver/ Getty Images
 
În biserică au răsunat operele lui Wagner, Schubert şi Vivaldi. Fiul lui Murdoch, James, a citit un pasaj din Biblie, în timp ce mezinul fostului model, Gabriel Jagger (18 ani), a citit un text în chineză. Au fost cântate „Amazing Grace“ şi „Jerusalem“, iar corul bisericii a interpretat „Set Me as a Seal Upon Thine Heart“.
 
Comediantul australian Barry Humphries, care a participat la slujbă, a declarat pentru „The Sun“: „Au fost multe ţipete de bucurie în momentul în care au fost declaraţi soţi şi soţie. A fost absolut minunat.“
La rândul lui, fostul membru al trupei Rolling Stone, Bill Wyman, a declarat: „Jerry a zâmbit tot timpul. Ea era în extaz, amândoi sunt foarte fericiţi şi a fost o slujbă fantastică.“
 
Rupert Murdoch şi Jerry Hall şi-au anunţat logodna în luna ianuarie, prin intermediul unui anunţ publicitar apărut în cotidianul britanic „The Times“, deţinut de grupul controlat de Murdoch.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările