Madonna a dezvăluit că lucrează la un scenariu împreună cu Diablo Cody, premiat cu Oscar pentru „Juno”

Madonna a dezvăluit că lucrează la un scenariu împreună cu Diablo Cody, premiat cu Oscar pentru „Juno”

Madonna FOTO Getty Images

Cântăreaţa americană Madonna a dezvăluit într-o înregistrare video publicată pe Instagram că lucrează la un scenariu împreună cu Diablo Cody, cineast premiat cu Oscar pentru „Juno” (2007).

Ştiri pe aceeaşi temă

Alături de imagini, Madonna a scris: „Când eşti blocat în casă cu mai multe leziuni, ce faci? Scrii un scenariu cu Diablo Cody despre...?”. Ea a continuat cu mai multe emoji care sugerează că ar putea fi vorba despre un film muzical.
 
Acest scenariu nu reprezintă prima incursiune a ei în film. Madonna a mai regizat lungmetrajele „Filth and Wisdom” (2008) şi „W.E.” (2011), după scenarii pe care le-a scris în colaborare, şi a jucat în 17 filme, între care „Evita” (1997), regizat de Alan Parker.
 
Diablo Cody a câştigat un Oscar pentru scenariul „Juno” şi, de atunci, a mai scris şi produs „Jennifer’s Body” (2009), „Young Adult” (2011), „Ricki and the Flash” (2015) şi „Tully” (2018).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: