Mădălina Ghenea lămureşte relaţia sa cu bunicii: „Părinţii tatălui meu nu au contribuit la creşterea sau educarea mea. Tata a vrut să nu avem legătură cu ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina
Ghenea a lămurit pe Facebook problemele de familie FOTO AP
Mădălina Ghenea a lămurit pe Facebook problemele de familie FOTO AP

Mădălina Ghenea (27 de ani) solicită presei din România să respecte dreptul la intimitate al familiei sale, precizând că media care vânează senzaţionalul în privinţa lipsei sale de preocupare pentru soarta părinţilor tatălui ei trebuie să ştie că aceştia nu au contribuit niciodată la creşterea sau educarea sa, arată Mediafax.

„În ultima vreme, presa din România încearcă să construiască o poveste referitoare la lipsa mea de preocupare pentru soarta părinţilor tatălui meu. Având în vedere că subiectul îmi supără profund familia, vreau să fac următoarele precizări: În primul rând, părinţii tatălui meu nu au contribuit niciodată la creşterea sau educarea mea. La fel, nici în ceea ce-l priveşte pe fratele meu. Nici eu, nici el nu ne gândim la părinţii tatălui meu ca la bunicii noştri. Îi vedem, pur şi simplu, ca pe cei care i-au dat viaţă tatălui nostru. Atât şi nimic mai mult. Tatăl meu, pentru motive personale şi, sunt convinsă, foarte serioase, nu este în legătură cu părinţii lui. Deloc şi de multă vreme. Dorinţa lui a fost, este şi, foarte probabil, o să fie mereu, ca noi, familia lui, să nu avem, la rândul nostru, nici o legătură cu părinţii lui. Mama mea, eu şi fratele meu am ales să-i respectăm dorinţa. Acestea fiind spuse, aş vrea să îi rog pe toţi cei care vânează senzaţionalul să respecte dreptul la intimitate al familiei mele. În timp ce eu sunt persoană publică şi mi-am asumat toate aspectele referitoare la interesul presei în legătură cu persoana mea, părinţii mei nu au «semnat» pentru asta şi nici nu doresc să-şi discute problemele de familie în spaţiul public“, a spus actriţa şi modelul Mădălina Ghenea, într-un mesaj publicat pe contul său oficial de pe platforma de socializare Facebook.

Mădălina Ghenea s-a născut în 1987, la Slatina. Cariera ei în domeniul modei a început pe când avea 15 ani. În 2010, a participat la concursul „Ballando con le stele“, difuzat de televiziunea italiană Rai Uno.

Mădălina Ghenea a debutat ca actriţă în 2011, în comedia italiană „I Soliti Idioti“, în regia lui Enrico Lando. Ea a jucat şi în filmul „Dom Hemingway“, în regia lui Richard Shepard, în care apare alături de Jude Law. Pe de altă parte, Mădălina Ghenea a primit premiul Sorriso diverso Roma 2012, pentru rolul interpretat în filmul „Razzabastarda“ de Alessandro Gassman, distincţia fiind acordată de o asociaţie culturală la ediţia din 2012 a Festivalului Internaţional de Film de la Roma.

Cea mai recentă apariţie cinematografică a Mădălinei Ghenea a fost în „Youth/ La Giovinezza“, de Paolo Sorrentino, care a avut premiera anul trecut în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes.

Mădălina Ghenea a fost desemnată una dintre cele mai dorite femei ale anului 2012 într-un top alcătuit de site-ul AskMen.com şi, de-a lungul timpului, ar fi avut relaţii cu actori faimoşi, precum Leonardo DiCaprio, Gerard Butler şi Michael Fassbender, potrivit informaţiilor apărute în presa internaţională.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite