Mădălina Ghenea „a sedus Veneţia“ cu o nouă apariţie fermecătoare la festival FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Top modelul şi actriţa Mădălina Ghenea (30 de ani) continuă să impresioneze cu apariţiile de pe covorul roşu al Festivalului de Film de la Veneţia.

Mădălina Ghenea a atras din nou atenţia la Festivalul de Film, unde a participat, pe 2 august, la premiera filmului  „The Sisters Brothers“.

Presa italiană descrie ultima apariţie a româncei drept una încântătoare şi care „a sedus Veneţia“. Mădălina Ghenea a strălucit într-o rochie roşie, cu o trenă amplă şi un decolteu adânc. Vedeta şi-a accesorizat ţinuta cu o pereche de cercei şi un colier. 

Imagine indisponibilă

FOTO Guliver/Getty Images 

„De fiecare dată când păşeşti pe un covor roşu trebuie să găseşti o cale să te simţi confortabil în cele mai inconfortabile situaţii. Trebuie să mărturisesc că de această dată m-am simţit foarte confortabil“, a scris actriţa în dreptul unei filmări în care îşi etalează ţinuta. 

Imagine indisponibilă

FOTO Guliver/Getty Images  

Cu doar o seară în urmă, actriţa a întors capetele celor prezenţi la eveniment graţie unei ţinute îndrăzneţe şi extrem de sexy. Mădălina Ghenea a purtat o rochie de culoare albă, lungă, cu un umăr gol, cu o crăpătură adâncă pe piciorul stâns şi decupată în partea din spate. 

Imagine indisponibilă

FOTO Guliver/Getty Images 

Mădălina Ghenea, originară din Slatina (judeţul Olt), este un top model internaţional de succes şi a debutat ca actriţă în 2011, în comedia italiană „I Soliti Idioti“, în regia lui Enrico Lando, iar în 2012 a fost recompensată cu premiul Sorriso diverso Roma, pentru interpretarea din „Razzabastarda“ de Alessandro Gassman. De asemenea, a mai jucat în filmul „Dom Hemingway“, semnat de Richard Shepard, în care apare alături de Jude Law. 

În 2015, românca a putut fi văzută în filmul italian „Tinereţe/ Youth“, regizat de Paolo Sorrentino, rol pentru care a fost recompensată cu premiul Vanity Fair, în cadrul celei de-a 61-a ediţii a Festivalului de Film Taormina, desfăşurat în Sicilia. În 2016, Mădălina Ghenea a prezentat Festivalul de la Sanremo, iar anul acesta a apărut în comedia romantică „Smitten!“, debutul regizoral al scenaristului american Barry Morrow.

În aprilie 2017, Ghenea a devenit pentru prima dată mamă. Alături de logodnicul său, afaceristul Matei Stratan (30 de ani), vediţa are o fetiţă. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite