Liam Neeson, despre scandalul sexual de la Hollywood: Persoane celebre sunt acuzate că au atins genunchiul unei fete şi sunt eliminate din industrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul irlandez Liam Neeson (65 de ani) este de părere că scandalul sexual de la Hollywood a dat naştere unei „vânători de vrăjitoare“ şi că unele acuzaţii sunt copilăreşti.

Comentariile starului vin după ce legendara actriţă Catherine Deneuve şi alte 100 de femei au anunţat că apără „libertatea de a deranja a bărbaţilor“, precizând că flirtul insistent sau stângaci nu reprezintă o ofensă sau o agresiune sexuală.

Întrebat ce părere are, Liam Neeson a fost de acord cu actriţa franceză, declarând: „S-a transformat într-un soi de vânătoare de vrăjitoare.“ 

„Există unele persoane faimoase care dintr-odată sunt acuzate că au atins genunchiul unei fete sau ceva de genul acesta şi brusc sunt îndepărtate din activitatea lor“, a adăugat Neeson pentru postul irlandez RTE, citat de Daily Mail

Actorul a subliniat însă că este în totalitate de acord cu campania #MeToo: „Este o mişcare care are loc şi este sănătoasă. În acest moment reflectoarele sunt pe Hollywood, dar se întâmplă în fiecare industrie. 

De asemenea, Liam Neeson a lăsat să se înţeleagă că ia în serios acuzaţiile grave aduse producătorului Harvey Weinstein şi actorului Kevin Spacey, însă nu la fel şi pe cele la adresa lui Dustin Hoffman. Mai multe femei l-au acuzat public pe Hoffman de comportament inadecvat. Avocatul actorului dublu câştigător al premiului Oscar în vârstă de 80 de ani a descris învinuirile ca „falsităţi defăimătoare“, notează News.ro.

„Când vine vorba de Dustin Hoffman, nu sunt foarte convins că acuzaţiile sunt reale. Când joci într-o piesă şi eşti în sânul «familiei», cu ceilalţi actori şi tehnicieni, faci lucruri prosteşti. Cred că Dustin Hoffman...nu spun că am făcut lucruri asemănătoare celor pe care le-ar fi făcut el. Aparent ar fi atins sânul unei femei, dar sunt lucruri copilăreşti“, a precizat Liam Neeson.  

Liam Neeson s-a născut pe 7 iunie 1952, în Ballymena, comitatul Antrim, Irlanda de Nord. Este actor de teatru şi film, cunoscut pentru roluri din pelicule ca „Lista lui Schindler“ (1993), pentru care a primit şi o nominalizare la Oscar, „Michael Collins“ (1996), „Kinsey“ (2004) şi „Batman Begins“ (2006). Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la Globurile de Aur şi o dată la premiile BAFTA. În ultimii ani, s-a specializat în filme de acţiune, precum cele care alcătuiesc franciza „Taken“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite