Leo Iorga a murit. Fostul solist Compact avea 54 de ani: „Sunt fericit pentru că Dumnezeu mi-a dat viaţa asta pe care alţii n-au trăit-o în şapte vieţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leo Iorga FOTO Mediafax
Leo Iorga FOTO Mediafax

Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, a murit sâmbătă, 2 noimbrie, la vârsta de 54 de ani, după o lungă şi curajoasă luptă cu cancerul.

Vestea tristă a fost anunţată de foştii colegi din trupa Compact: „Colegul nostru de trupa Leo Iorga a plecat spre o lume mai bună... Dumnezeu să-l ierte! Va rămâne în inimile noastre pentru totdeauna“.

De asemenea, fiul cel mare al artistului, Edy Iorga, a publicat pe Facebook un mesaj de adio, alături de o fotografie de familie.

„Drum lin, tata! Te iubesc“, a scris tânărul în dreptul imaginii. 

Leo Iorga a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în anul 2011, iar de atunci a trecut cu încredere şi curaj prin numeroase intervenţii chirurgicale, suportând efectele dureroase ale chimioterapiei. 

„Cât timp Dumnezeu mă va ţine pe pământ, vreau să cânt!“

Într-un interviu din luna iunie 2019 acordat postului de radio Europa FM, Leo Iorga a fost întrebat dacă este fericit, iar răspunsul lui a fost: „Da şi nu. Da, pentru că Dumnezeu mi-a dat viaţa asta pe care alţii n-au trăit-o în şapte vieţi. Nu, pentru că n-am destul timp să fac ceea ce aş vrea şi destulă formă fizică. Eu sunt fericit pentru că pot trăi de pe astăzi pe mâine şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta“.

Pentru a-şi prelungi viaţa, Leo Iorga a încercat inclusiv vaccinul cubanez şi imunoterapie. Nimic din toate astea nu l-au ţinut însă departe de scenă şi de publicul care l-a iubit.

Dragostea familiei şi a fanilor l-au determinat să meargă mai departe. „Cât timp Dumnezeu mă va ţine pe pământ, vreau să cânt“, spunea el, potrivit News.ro.  

Opt ani marcaţi de operaţii şi tratamente

În 2011, artistul a fost suspus unei operaţii de extirpare a unei tumori canceroase la plămâni, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din Capitală. Trei ani mai târziu, în 2014, Leo Iorga a suferit şi o operaţie pe creier pentru extirparea unei tumori de trei centimetri

Un an mai târziu, artistul a trecut printr-o altă intervenţie chirurgicală prin care i-a fost extirpată glanda suprarenală stângă, care nu mai funcţiona în parametri normali de câţiva ani. 

La începutul anului 2019, familia artistului a anunţat că boala a recidivat, iar prietenii, colegi de breaslă şi fanii s-au mobilizat pentru a strânge suma de 70.000 de euro necesară pentru o intervenţie în Germania. Procedurile medicale au continuat în Hamburg, dar şi la Bucureşti în acest an. 

Leo Iorga, simbolul rockului românesc

Leo Iorga, cu o carieră de peste 40 de ani, solist al formaţiilor Compact, Cargo, Pacific, Schimbul 3 şi PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, va rămâne un simbol al rockului românesc. Vocea sa se identifică cu piese precum „Să te gândeşti la mine“, „După ani şi ani“, „Singur în noapte“, „Ploaia“, „Toamnă în sufletul meu“, „Trenul pierdut“ şi „Cine eşti tu oare?“. 

Leo Iorga s-a născut la Arad, în 1964, şi a debutat ca toboşar în trupa Liceului „Ioan Slavici“. Între anii 1984 şi 1985 a fost solist al grupului Pacific, iar din 1985 până în 1988 a fost toboşar şi solist pentru Sui-Generis. Ulterior, el a devenit solistul trupei Cargo, lansând hiturile „Brigadierii“, „Poveştiri din gară“ şi „Erata“.

După care, din 1988 până în 1996 a fost solist al trupei Compact. În 1996 s-a alăturat trupei Schimbul 3.

În ciuda problemelor de sănătate, în 2012, muzicianul Leo Iorga formează, alături de Adrian Ordean, trupa Leo Iorga & Ordean. Li s-au alăturat în această formulă Alex Ardelean (chitară), Cristi Iorga (tobe), Dan Stesco „Polymoog“ (clape) şi Marian „Lacke“ Mihăilescu (bass). Din decembrie 2012, trupa se va numi PACT by Leo Iorga & Adi Ordean. În 2014, grupul a lansat albumul „Numărul unu“, cu piese reorchestrate. 

În 2017, Compact B s-a reunit în formula Adrian Ordean, Costi Cămărăşan, Leluţ Vasilescu, Adrian Coco Tinca şi Monel Puia, solist invitat fiind Leo Iorga. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite