Leo Iorga a fost operat din nou. Artistului i-a fost extirpată glanda suprarenală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leo Iorga a fost supus, anul trecut, unei operaţii pe creier FOTO Mediafax
Leo Iorga a fost supus, anul trecut, unei operaţii pe creier FOTO Mediafax

Muzicianul Leo Iorga a ajuns din nou pe masa de operaţie, săptămâna trecută, după ce, în 2014, a suferit o intervenţie chirurgicală pe creier pentru extirparea unei tumori de trei centimetri. Artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale prin care i-a fost scoasă glanda suprarenală stângă.

Leo Iorga a mulţumit medicilor

Leo Iorga, în vârstă de 50 ani, a suferit, săptămâna trecută, o intervenţie chirurgicală prin care i-a fost extirpată glanda suprarenală stângă, care nu mai funcţiona în parametri normali de câţiva ani. Trupa cântereţului, Pact, a fost nevoită să-şi anuleze toate concertele din această perioadă, potrivit cotidianului „Libertatea“.

Artistul le-a mulţumit medicilor care s-au ocupat de el şi şi-a asigurat fanii că a trecut cu bine peste operaţie printr-un mesaj postat pe reţeaua socială Facebook. „Dragi prieteni, Domnul fie lăudat. Azi e o săptămână de la operaţia prin care am trecut cu bine. Doresc să mulţumesc public echipei de specialişti în chirurgie Dr. Victor Tomulescu. Dr. Cristian Blajut, Conf. Dr. Droc, Dir. Carmen Orban – Spitalul Clinic Fundeni şi echipei de specialişti endocrinologi Prof. Dr. Corin Badiu şi Dr. Simona Jercalău – Institutul Parhon, precum şi specialiştilor în imagistică medicală Dr. Dan Hortopan şi Dr. Mircea Medrea. Abia aştept să ne revedem la concerte, alături de colegii mei de la Pact“, a scris Leo Iorga pe Facebook, joi, 9 iulie.

Leo Iorga a fost operat de cancer de două ori

Anul trecut, Leo Iorga a suferit o operaţie pe creier pentru extirparea unei tumori de trei centimetri după ce, înainte de Paşti, a avut o criză mare de convulsii şi a urmat un tratament care „l-a anchilozat“. În urma operaţiei, care a durat trei ore, tumoarea canceroasă a fost eliminată complet. Pe lângă tratamentul medicamentos pentru edemul cerebral, parte din recuperare a fost gimnastica medicală şi kinetoterapia, conform spuselor medicilor de la acea vreme.

Echipa de la Brain Institute din Spitalul Monza care l-a operat pe Leo Iorga a fost formată din: dr. Sergiu Stoica (neurochirurg), dr. Mihai Crăciun (neurochirurg) şi dr. Anca Vişan (neuro-anestezist).

Leo Iorga, ajutat de colegi şi de Fundaţia „George Becali“

Înainte de această operaţie, pe Facebook a fost creată pagina „Alături de Leo Iorga“, pe care a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru cântăreţ.

Reprezentanţii Fundaţiei „George Becali“ l-au contactat pe artist şi au donat o sumă de bani pentru intervenţia chirurgicală a acestuia, după cum au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii cântăreţului. Aceştia nu au precizat despre ce sumă este vorba.

„Reprezentanţii fundaţiei au luat legătura cu noi şi au donat o sumă, aşa cum au făcut şi alte persoane. Am primit foarte multe telefoane de susţinere şi fiecare a donat cât a putut. Oricum va fi în tratamente postoperatorii, care sunt la fel de costisitoare“, au declarat reprezentanţii lui Leo Iorga.

„Eu nu am cerut niciun ban de la nimeni. Colegii mei, Holograf, Gyuri Pascu, Mircea Baniciu, Voltaj, toată lumea, normal că au share-uit anunţul, pentru că la noi, chiar dacă este concurenţă în muzică, există o solidaritate. Chiar m-a mişcat gestul lor. Fiecare contribuie cu cât poate. Nimeni nu pune pistolul la tâmplă nimănui (...). Fiind vorba de o clinică privată există un tarif. Şi s-au oferit să ne ajute mai mulţi şi atunci, rezultatele astea, fiind şi perioadă de 1 mai, nu le voi vedea decât la începutul săptămânii care vine, pentru că operaţia trebuie făcută urgent. Altfel, poate puteam să o fac şi eu ca alţii în străinătate, cu bani de la stat, 50.000 de euro sau 150.000 de euro, nu era vorba de 8.000 de euro. Nu câştigă un artist în România 8.000 de euro pe un spectacol, cum speculează unii care habar nu au cu ce se mănâncă această industrie“,  spus Leo Iorga, pentru Mediafax.

În 2011, artistul a fost suspus unei operaţii de extirpare a unei tumori canceroase la plămâni, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“, din Capitală. Într-un interviu acordat, la câteva luni de la operaţie, pentru Mediafax, Leo Iorga mărturisea că se simte bine dar că va continua tratamentul postoperator. „Urmez un tratament postoperator şi de prevenţie a unor fenomene, dar asta-i situaţia şi mulţumesc lui Dumnezeu că putem sta de vorbă“, spunea solistul, la vremea respectivă.

Leo Iorga s-a născut la Arad, în 1964, şi a debutat ca toboşar în trupa Liceului „Ioan Slavici“. Între anii 1984 şi 1985 a fost solist al grupului Pacific, iar din 1985 până în 1988 a fost toboşar şi solist pentru Sui-Generis. Ulterior, el a devenit solistul trupei Cargo, după care, din 1988 până în 1996 a fost solist al trupei Compact. În 1996 s-a alăturat trupei Schimbul 3, apoi şi-a continuat carierea altături de formaţia Pacifica. Cel mai recent proiect al său este trupa PACT. Din discografia lui fac parte albumele „Cine eşti tu oare“ (1991, Compact) şi „O altă tăcere“ (2005, Pacifica). În 1992 a fost desemnat „Solistul Anului“ de către Radio Vacanţa şi Radio România. Leo Iorga este căsătorit şi are doi copii.
 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite