Kurt Russell, despre „Furios şi iute 7“: „Vor exista schimbări semnificative. Moartea lui Paul Walker a fost o catastrofă pentru film“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Kurt Russell va juca în cea de-a şaptea parte a seriei „Furios şi iute“ FOTO AFP
Actorul Kurt Russell va juca în cea de-a şaptea parte a seriei „Furios şi iute“ FOTO AFP

Kurt Russell, care va juca în următorul film din seria „Furios şi iute/ Fast and Furious“, a vorbit despre cum a fost afectat proiectul de moartea actorului Paul Walker, după cum notează bbc.co.uk.

Actorul Kurt Russell, care a fost distribuit în rolul tatălui personajului jucat de Van Diesel, consideră că moartea lui Paul Walker a fost o „catastrofă“ pentru franciza „Furios şi iute“.

„Ei trebuie să rescrie scenariul, sunt nevoiţi să facă tot ce le stă în putinţă pentru a face faţă acestei situaţii. Este o catastrofă. Este cel mai rău lucru care se putea întâmpla unui film, dar nu la fel de rău ca ceea ce i s-a întâmplat lui Paul“, a declarat actorul, citat de bbc.co.uk.

„Totul ţine de perspectivă. Paul Walker a fost un băiat extraordinar, dar viaţa este plină de întâmplări neprevăzute. Este doar o situaţie căreia îi vor găsi o rezolvare (producătorii francizei, n.r.) şi la momentul respectiv mă voi întoarce pe platourile de filmare“, a mai adăugat Russell.

Lansarea celei de-a şaptea părţi din seria „Furios şi iute“ este programată pentru luna aprilie a anului viitor, iar Russell este de părere că filmările vor fi reluate anul acesta. „La acea vreme (referire la moartea lui Paul Walker, n.r.) mai aveam doar o zi de filmări. Nu ştiu exact ce o să se întâmple pentru că este o situaţie extrem de delicată. Nu ştiu dacă personajul lui va muri sau nu în film, nu ştim nimic concret, deocamdată. Se poate ca pelicula să sufere modificări semnificative“, a declarat Russell. 

Kurt Russell a făcut aceste declaraţii în cadrul Festivalului de Film Sundance, unde se află pentru a promova un documentar despre echipa de baseball a tatălui său, „The Battered Bastards of Baseball“.

Paul Walker, protagonistul francizei „Furios şi Iute“, a murit pe 20 noiembrie, după ce maşina în care se afla s-a izbit de un copac şi a explodat. 

După moartea acestuia au existat numeroase ipoteze privind soarta filmului, una dintre ele era că fratele artistului, Cody Walker, i-ar putea lua locul datorită asemănării fizice. La începutul lunii ianuarie, însă, publicaţia „The Hollywood Reporter“ anunţa că regizorul James Wan, scenaristul Chris Morgan şi colegii din echipa de la Universal Studios au hotărât să nu-l ucidă pe Brian O’Conner, personajul interpretat de Walker, şi vor folosi scenele deja filmate cu actor, plănuind „retragerea“ protagonistului. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite