Kirstie Alley, la 70 de ani. Ce fumoasă era actriţa în miniseria Nord şi Sud, atunci când s-a îndrăgostit de Patrick Swayze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kirstie Alley

Kirstie Alley, una dintre cele mai cunoscute actriţe ale anilor ′80, a împlinit 70 de ani. Vorbim despre o actriţă retrasă, oarecum, din activitate, şi care a fost prinsă, în ultima perioadă, într-o serie de controverse legate de sprijinirea candidaturii lui Donald Trump la preşedinţie.

Cunoscută mai ales din seria de filme Uite cine vorbeşte, în care a jucat alături de John Travolta, Kirstie are amintiri frumoase şi din vremurile în care filma alături de regretatul Patrick Swayze pentru miniseria "Nord şi Sud", despre războiul civil din America.

În această sagă difuzată începând cu anul 1985, Kirstie o interpreta pe frumoasa Virgilia Hazard, o înfocată susţinătoare a drepturilor femeilor şi a foştilor sclavi din America. Tânără, suplă şi cu acei ochi verzi care au făcut-o faimoasă, Kirstie se afla, atunci, la apogeul frumuseţii ei.

Colegul ei de platouri, Patrick Swayze, era la rândul lui deosebit de chipeş, iar actriţa a recunoscut peste ani că a căzut victimă sex-appeal-ului acestuia.

Citeşte continuarea aici!

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite