Kirk Douglas a împlinit 100 de ani. Povestea evreului sărac ajuns legendă: „Peticarul era situat pe cea mai joasă treaptă, iar eu eram fiul peticarului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul american Kirk Douglas a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, fiind unul dintre ultimii supravieţuitori ai Epocii de Aur de la Hollywood.

Despre legendarul actor Kirk Douglas se poate spune că are nouă vieţi: după o operaţie la inimă, un accident vascular cerebral şi un accident de elicopter, acesta sărbătoreşte astăzi cea de-a o suta aniversare.

Secretul longevităţii lui Kirk Douglas: iubirea 

Recent, artistul a mărturisit că dragostea ce i-o poartă soţiei sale, actriţa Anne Buydens (97 de ani), l-a ţinut în viaţă: „Am fost suficient de norocos şi mi-am găsit sufletul pereche în urmă cu 63 de ani. Cred că mariajul nostru minunat şi «orele de aur» petrecute în fiecare noapte stând de vorbă m-au ajutat să supravieţuiesc şi să trec peste orice obstacol.“

De altfel, artistul va marca această aniversare specială printr-o nouă carte, „Kirk and Anne: Letters of Love, Laughter, and a Lifetime in Hollywood“, pe care a scris-o în colaborare cu soţia lui şi care va fi lansată pe 2 mai 2017.

Noul volum, al 12-lea semnat de actor, va conţine scrisori şi comentarii despre secretul longevităţii deosebite a mariajului soţilor Douglas. Va include, de asemenea, relatări din perioada logodnei şi ceremoniei de nuntă, întâmplări amuzante cu o serie de artişti celebri din epocă, precum Frank Sinatra, Gregory Peck, John Wayne şi Lauren Bacall, evenimente din timpul filmărilor pentru producţii devenite celebre, călătoriile în străinătate ale cuplului, întâlnirile cu preşedinţii americani, dar şi evenimente mai puţin plăcute, precum accidentul de elicopter care i-a fost aproape fatal starului, accidentul vascular cerebral suferit în urmă cu câţiva ani de acesta şi decesul fiului lor cel tânăr, Eric. Cartea va include şi câteva fotografii care nu au fost niciodată publicate.

image

Kirk Douglas şi Anne Buydens sunt împreună de 63 de ani FOTO Hepta

Kirk Douglas va fi sărbătorit de peste 150 de persoane

De asemenea, Kirk Douglas va fi sărbătorit de peste 150 de persoane în cadrul unui eveniment grandios ce va fi organizat de fiul actorului, Michael Douglas (72 de ani), şi de soţia acestuia, Catherine Zeta Jones. „Singura mea sarcină este să mă odihnesc pentru a putea apărea la eveniment şi pentru a fi fermecător. Şi, bineînţeles, trebuie să fiu capabil să ţin un mic discurs, iar pentru asta am repetat cu terapeutul meu, astfel încât oamenii să mă poată înţelege când vorbesc“, a mai declarat Kirk.

Printre vedetele care vor fi prezente vineri după-amiază la petrecerea organizată în Beverly Hills în onoarea starului american se vor afla Steven Spielberg, Jeffrey Katzenberg, Don Rickles, dar şi trei dintre fiii lui - inclusiv Michael Douglas - şi şapte dintre nepoţii lui. 

image

Kirk Douglas, alături de Catherine Zeta Jones, soţia fiului său, Michael Douglas

„Împlinirea a 100 de ani este un adevărat eveniment, dar mult mai importante sunt lucrurile pe care tatăl meu le-a realizat în aceşti ani. Cred că rezistenţa şi tenacitatea sunt unele dintre cele mai mari calităţi ale sale. El m-a învăţat că întotdeauna trebuie să lupt pentru ce îmi doresc“, a declarat şi fiul actorului, Michael Douglas.

Astăzi, Kirk Douglas a intrat în clubul exclusivist al starurilor de la Hollywood care au ajuns să trăiască până la vârsta de 100 de ani, precum George Burns, Bob Hope, Charles Lane, Gloria Stuart, Estelle Winwood, Luise Rainer, sau al unor actori de renume care sunt încă încă în viaţă şi deosebit de activi pentru această vârstă, precum Norman Lloyd şi Olivia de Havilland.

image

Primul Oscar al lui Kirk Douglas a fost o îngheţată

Despre viaţa lui se pot scrie vrafuri de romane, însă Kirk Douglas a ales să şi-o aşeze în paginile unui volum de poezii, intitulat sugestiv „Life Could Be Verse (Viaţa ar putea fi un vers – trad)“. Colecţia prezintă călătoria lui prin viaţă: cucerirea succesului este explicată în poemul „Luck“, mariajul este schiţat în „Romance Begins at 80“, eşecul în rolul de tată este oglindit în „Michael“, iar durerea pe care simţit-o după moartea fiului cel mic, din 2004, în urma unei supradoze, este transmisă prin poezia „For Eric“, scrie thespec.com.

Kirk Douglas, născut Issur Danielovich, este fiul unor imigranţi evrei ruşi, iar în biografia apărută în 1988, Douglas „a pictat“ o imagine de neuitat a familiei lui din primii ani trăiţi în America: „Tatăl meu, care a fost un comerciant de cai în Rusia, şi-a cumpărat un cal şi o căruţă mică şi a devenit peticar, aduna haine vechi, piese din metal şi mărunţişuri pentru a le vinde pe câţiva bănuţi. Chiar şi în cea mai săracă parte a oraşului, unde toate familiile se luptau pentru supravieţuire, peticarul era situat pe cea mai joasă treaptă. Şi eu eram fiul peticarului“.

Provenind dintr-o familie săracă, în copilărie Douglas a trebuit să vândă gustări morarilor pentru a câştiga bani pentru lapte şi pâine. Mai târziu, a livrat ziare şi a lucrat în mai mult de 40 de locuri înainte de a deveni actor. În timpul studiilor, Douglas a jucat în mai multe piese de teatru şi astfel a descoperit calea pe care avea să o urmeze: „Singurul lucru din viaţa mea pe care l-am ştiut mereu, care a fost mereu constant, a fost dorinţa de a deveni actor. Am jucat într-o piesă, unde am avut rolul unui cizmar. Tatăl meu, care n-a fost interesat de actorie, a fost prezent, în spate, eu nu am ştiut. La final, mama mi-a ofeirt primul meu Oscar: o îngheţată. Nu am uitat niciodată acel moment.“

Van Gogh i-a schimbat viaţa

Şi-a făcut debutul în filmul noir clasic „Dragoste ciudată/ The Strange Love of Martha Ivers“ din 1946, după care au urmat roluri în peste 90 de filme, multe dintre ele considerate capodopere ale cinematografiei, fiind astăzi unul dintre ultimii supravieţuitori ai Epocii de Aur de la Hollywood.

Poate cel mai important moment al carierei sale a fost cel în care a refuzat rolul din „The Great Sinner“ şi a ales să joace într-un film cu buget redus, „Champion“, în care a făcut un rol memorabil şi care i-a adus prima nominalizare la premiile Oscar. „Agenţii mei mi-au zis că sunt nebun. Am refuzat acel film pentru că voiam să joc rolul unui bărbat dur. Voiam să mi se spună «domnule»“, îşi amintea Douglas. 

Considerat de mulţi omul care a schimbat regulile Hollywoodului, Kirk Douglas este cel care a pus capăt unei perioade negre a Cetăţii Filmului – „The Blacklist/Lista Neagră“, când şefii celor mai mari studiouri de film americane s-au unit pentru a exila din industria cinematografică cineaştii care aveau ideologii comuniste. Douglas, în schimb, a dat dovadă de curaj atunci când a decis să realizeze filmul „Spartacus“ împreună cu un scenarist al cărui nume se afla pe „Lista Neagră“. „Sunt foarte mândru că am reuşit cu acest film să încheiem cel mai ruşinos moment din istoria Hollywood-ului. Am fost suficient de tânăr ca să fiu nesăbuit. Este plăcut să faci un film iubit şi care să însemne ceva pentru public“, a mai spus Douglas.

image

Kirk Douglas, dansând cu actriţa Elizabeth Taylor la o petrecere desfăşurată în Roma, în 1961, în cinstea filmului „Spartacus“ FOTO Getty Images

Un alt rol memorabil a fost al pictorulu Vincent Van Gogh din „Lust for Life“, despre care mărturisea: „Actoria înseamnă să faci pe cineva să creadă. Însă acel personaj mi-a schimbat complet viaţa, m-a înspăimântat, pentru că acel personaj punea stăpânire pe mine. Nu am mai trăit o astfel de experienţă în niciun alt film“.

image

În anul 2004, Kirk Douglas s-a retras din actorie, dar numele îi este dus mai departe de fiul său, Michael Douglas, un actor la fel de celebru, pe care, spune Kirk, nu l-a încurajat să aleagă această cale, dar de care este mândru. „Nu l-am încurajat niciodată pe Michael să aleagă actoria. Din contră, am încercat să-l descurajez. Însă eu îl admir pe el pentru că este un om deoesbit şi un filantrop. Sunt mândru de copiii mei pentru că toţi au muncit foarte mult“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite