Kim Kardashian a găsit „un vinovat“ pentru jaful din Paris: pe cine suspectează vedeta şi ce despăgubiri cere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kim Kardashian (35 de ani) cere despăgubiri unei companii din Statele Unite ale Americii, după jaful de 10 milioane de euro de la Paris. În acelaşi timp, administratorul clădirii unde a stat i-a transmis vedetei un mesaj.

Suspiciuni în privinţa administratorului clădirii în care a stat Kim

Atunci când bărbaţi mascaţi au pătruns în hotelul în care Kim Kardashian era cazată la Paris, primul om care a avut pistoul la tâmplă a fost administratorul clădirii. După ce i-a condus pe hoţi la camera vedetei, administratorul şi Kim Kardashian au fost ţinuţi unul lângă altul pentru o perioadă de vreme, moment în care aceasta l-a întrebat pe francez: „O să murim?“. Răspunsul administratorului, pe un ton destul de calm, aşa cum Kim a declarat poliţiei, a fost: „Nu ştiu“, scrie „Huffington Post“.

Tocmai acest comportament a uimit-o pe Kardashian, care a devenit suspicioasă cu privire la comportamentul calm al acestuia din timpul incidentului. Pentru a nu cădea pradă diverselor acuzaţii, administratorul, care este unul dintre martorii-cheie în acest caz, i-a transmis vedetei un mesaj.

„Dragă Kim: atunci când simţi metalul rece al pistolului pe gât trebuie să rămâi calm, fapt care poate face diferenţa între viaţă şi moarte, în cazul amândurora. Sper că te simţi mai bine“, a transmis administratorul într-o scrisoare pentru revista franţuzească „Closer“.

După ce hoţii au furat bijuterii în valore de 10 milioane de euro au târât-o pe Kim în baia camerei sale unde i-au legat mâinile şi l-au luat de administrator cu ei, lăsându-l în holul clădirii cu mâinile încătuşate.

Kim cere despăgubiri

Pe de altă parte, Kim Kardashian cere despăgubiri de 4,9 milioane de euro în urma jafului de la Paris, în urma căruia i s-au furat 10 milioane de euro în bijuterii, scrie contactmusic.com, care citează TMZ.

Aparent, hoţii au luat 13 obiecte valoaroase, inclusiv un al doilea inel de logodnă pe care Kanye West îl dăruise, un inel de 20 de karate inscripţionat „Adidas“, de 3,5 milioane de euro.

Un specialist în asigurările de bijuterii a dezvăluit pentru TMZ că cererea de despăgubire prezentată de vedeta de reality-show va fi „dificil atât de investigat, cât şi de rezolvat“, datorită valorii ridicate a obiectelor furate, iar înlocuirea lor cu obiecte asemănătoare „din punct de vedere al aspectului şi al calităţii“ va fi extrem de dificilă.

Îşi recunoaşte vina

După jaful din Paris, filmările pentru reality show-ul „Keeping Up With The Kardashians“, pentru care a devenit celebră, au fost suspendate, iar Kim Kardashian a încetat să mai fie activă pe reţelele de socializare, după ce s-a întors în California. Restul familiei Kardashian şi-a anulat apariţiile publice în viitorul apropiat.

După jaful petrecut în Paris, Kim începe să-şi regândească prezenţa în spaţiul online. Kim Kardashian se învinovăţeşte pentru furt, pentru că a publicat o fotografie cu inelul de logodnă pe Snapchat şi a scris pe internet şi în ce loc din Paris se află, cu câteva ore înainte de jaf, relateză revista „People“, citată de Mediafax. 

image

Inelul cu care Kim Kardashian s-a mândrit pe Snapchat FOTO „Daily Mail“ 

Kim Kardashian, regina selfie-urilor, inflamează de obicei internetul: cunoscută pentru instantaneele sale provocatoare, fotografiile sale forţează de obicei limitele decenţei. Starleta îşi etalează avuţiile şi trupul pe reţelele de socializare. Acum, Kardashian le dă dreptate criticilor săi, care afirmau că imaginile pe care le postează online sunt indecente şi denotă aroganţă şi vanitate.

Site-ul american TMZ relatează că diva ar fi spus: „Posesiile materiale nu înseamnă nimic. Banii nu conteză, nu merită“. Site-ul de scandal adaugă că vedeta nu-şi va mai afişa public bogăţiile pe reţelele de socializare şi se gândeşte chiar să nu-şi mai promoveze nici măcar ultima colecţie vestimentară.

Kim Kardashian s-a temut că o să fie violată în timpul jafului de la Paris, după ce indivizi mascaţi şi deghizaţi în poliţişti au reuşit să îi fure bijuterii în valoare de 10 milioane de dolari. Astfel, noi detalii ies la iveală cu privire la filmul evenimentelor care au dus la teribila situaţie prin care a trecut starleta. Filmul întreg al evenimentelor poate fi consultat aici

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite