Kevin Spacey riscă închisoarea după ce un tânăr l-a filmat în timp ce-l agresa sexual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre tinerii care îl acuză pe Kevin Spacey că l-a agresat sexual în 2016 a filmat o parte a incidentului, potrivit plângerii obţinute de AFP. Actorul american, care este aşteptat la tribunal la începutul lunii ianuarie, riscă acum închisoarea.

Kevin Spacey (59 de ani), fosta vedetă a serialului „House of Cards“ şi premiat cu două Oscaruri, trebuie să se prezinte pe 7 ianuarie la tribunalul din Nantucket pentru a i se aduce la cunoştinţă rechizitoriul pentru „atentat la pudoare asupra unei persoane de peste 14 ani“, notează News.ro. În cazul în care va fi condamnat, actorul riscă o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare.

Presupusa agresiune s-a petrecut în noaptea de 7 spre 8 iulie 2016 în barul-restaurant Club Car din Nantucket, unde tânărul care susţine că a fost agresat era angajat sezonier. Băiatul, William Little, în vârstă de 18 ani la momentul presupusei agresiuni, a povestit poliţiştilor că i-a trimis prietenei sale mesaje prin intermediul Snapchat, între care un videoclip în care a surprins o parte din agresiunea sexuală. 

Tânărul a rămas în restaurant după program pentru a-l întâlni cu Kevin Spacey, al cărui fan era. După ce s-a prezentat vedetei şi după ce a pretins că are 23 de ani – deoarece în statul Massachusetts trebuie să ai 21 de ani pentru a consuma alcool –, el a început să bea cu actorul, întâi bere, apoi whisky. 

La un moment dat, Kevin Spacey l-a invitat pe tânăr la el acasă împreună cu alţi amici. Little a refuzat, dar a rămas în restaurant pentru că „voia o fotografie cu Spacey, ceva pentru Instagram“, potrivit plângerii. Atunci actorul i-a băgat mâna în pantaloni tânărului şi l-a atins în zona genitală, conform sursei. 

Little a încercat să-l respingă pe Spacey, în timp ce schimba mesaje cu prietena sa despre agresiune. Cum ea nu l-a crezut, el i-a trimis un videoclip cu actorul. Videoclip pe care poliţiştii l-au găsit, tânărul confirmând că imaginile erau cele cu Spacey şi cu el, conform plângerii. Când actorul a mers la toaletă, o femeie s-a apropiat de tânăr, vizibil „în primejdie“, şi i-a recomandat să plece imediat. 

Când s-a întors la bunica sa, unde locuia pe timpul verii, Little s-a confesat surorii, apoi a doua zi mamei. Aceasta din urmă, jurnalista Heather Unruh, a fost prima care a vorbit public despre agresiune în noiembrie 2017. „Să-ţi fie ruşine pentru ceea ce i-ai făcut fiului meu. Eşti un prădător sexual, iar acţiunile tale sunt criminale. Sper să ajungi la închisoare“, i-a transmis atunci jurnalista lui Kevin Spacey. 

image

Heather Unruh, mama tânărului hărţuit de Kevin Spacey FOTO Bill Sikes/Associated Press 

Acuzaţia de la tribunalul din Nantucket este singura pentru moment pentru a-l incrimina, dar alte anchete au fost deschise împotriva lui Kevin Spacey ca urmare a altor agresiuni, la Los Angeles şi la Londra, unde 20 de angajaţi ai prestigiosului teatru Old Vic din Londra, pe care Kevin Spacey l-a condus ca director artistic timp de 11 ani, l-au acuzat pe starul american de comportament inadecvat.

Actorul nu a mai apărut în public de la primele acuzaţii aduse contra lui în octombrie 2017, la începutul mişcării #MeToo, însă pe 24 decembrie, când a fost anunţat oficial că va fi inculpat, Kevin Spacey a publicat pe reţelele sociale o filmare în care, prin vocea personajului Frank Underwood din serialul „House of Cards“, face aluzii la scandalul sexual în care este implicat. 

„Dacă nu am plătit preţul pentru lucrurile pe care ştim amândoi că le-am făcut, cu siguranţă nu voi plăti preţul pentru lucrurile pe care nu le-am făcut. Ei bine, sigur că vor spune că sunt lipsit de respect pentru că nu joc conform regulilor, de parcă am făcut-o vreodată. Nu am făcut-o şi vouă v-a plăcut oricum“, este doar un scurt pasaj din monologul neaşteptat al artistului. 

  

Derapajele comportamentale ale lui Kevin Spacey au intrat în atenţia presei în octombrie 2017, după ce actorul Anthony Rapp (47 de ani), cunoscut din serialul „Star Trek: Discovery“, l-a acuzat că i-a făcut avansuri sexuale în anul 1986, pe când avea doar 14 ani. La scurt timp, Spacey a publicat un mesaj pe Twitter în care îi cere iertare, precizând însă că nu-şi aminteşte cu exactitate ce s-a întâmplat în acea noapte, având în vedere că era sub influenţa alcoolului şi că au trecut 30 de ani de atunci. Totodată, Spacey a pus capăt speculaţiilor şi a recunoscut că este gay.

Ulterior, mai mulţi bărbaţi de la Hollywood şi nu numai, dar şi 20 de angajaţi ai prestigiosului teatru Old Vic din Londra, unde Kevin Spacey a fost director artistic timp de 11 ani, l-au acuzat pe starul american de comportament inadecvat. 

În urma valului de acuzaţii, Kevin Spacey a fost concediat de Netflix şi, într-o decizie fără precedent la Hollywood, a fost înlocuit de regizorul Ridley Scott în drama „All the Money in the World“, producţie deja finalizată la momentul respectiv. În plus, „Billionaire Boys Club“ – primul film în care actorul a apărut după ce a fost acuzat de hărţuire sexuală – a fost un eşec de proporţii în ceea ce priveşte încasările, marcând cel mai slab debut din cariera câştigătorului de Oscar. 

Kevin Spacey, născut pe 26 iulie 1959, în New Jersey, este actor american de teatru, televiziune şi cinema. Considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, starul hollywoodian a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects“ (1995) şi „American Beauty“ (1999). A jucat în filme precum „Se7en“, „LA Confidential“ şi „The Men Who Stare at Goats“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite