Kate Middleton, marea absentă de la petrecerea cumnatei sale. De ce a lipsit  Ducesa de Cambridge

Kate Middleton, marea absentă de la petrecerea cumnatei sale. De ce a lipsit  Ducesa de Cambridge

Meghan Markle şi Kate Middleton FOTO Guliver/Getty Images

Ducesa de Cambridge Kate Middlteon (37 de ani) nu a fost prezentă la petrecerea organizată în New York pentru viitorul copil al cumnatei sale, Ducesa de Sussex Meghan Markle (37 de ani).

Meghan Markle, care urmează să nască peste două luni, a zburat vineri seară la New York, unde prietenele sale i-au organizat un „baby shower“, conform tradiţiei americane. Este o premieră pentru familia regală a Marii Britanii, care nu obişnuieşte să dea astfel de petreceri înainte de naşterea bebeluşilor.
 
Însă, Kate Middleton a lipsit de la acest eveniment. Se pare că Ducesa de Cambridge a avut o absenţă justificată de la petrecerea cumnatei sale, relatează Hello Magazine
 
Presa britanică notează că Ducii de Cambridge ar fi în vacanţă alături de copii lor, Prinţii George şi Louis şi Prinţesa Charlotte. De regulă, în această perioadă, Kate şi William merg la munte pentru a schia.
 
Este avansată însă şi situaţia în care Meghan să-şi fi dorit să petreacă timp doar cu prietenele ei, departe de familie. De altfel, nici Kate n-a invitat-o pe Meghan la petrecerea organizată de ziua ei, la începutul lunii ianuarie.

Pe seama relaţiei dintre cele două ducese au existat numeroase speculaţii potrivit, existând numeroase voci apropiate Palatului care susţin că ar fi departe de a fi una amicală.
 
Ducesa a zburat singură la New York, unde prietenele sale, între care tenismena Serena Williams şi avocata Amal Clooney, i-au organizat o petrecere extravagantă pentru a sărbători naşterea primului ei copil.
 

La eveniment au participat 15 prietene apropiate ale fostei actriţe americane, între care tenismena Serena Williams, avocata Amal Clooney şi stilista Jessica Mulroney. Petrecerea a avut loc în cel mai scump apartament din hotelul The Mark, unde o singură noapte de cazare costă 75.000 de dolari. Potrivit unor surse citate de Daily Mail, Serena Williams a fost cea care a achitat suma, iar costul total s-a ridicat la aproximativ 300.000 de dolari. 

Petrecerea a presuspus numeroase activităţi, un recital la harpă al artistei Erin Hill, iar oaspeţii au fost serviţi, printre altele, cu dulciuri special pregătite de chef-ul restaurantului din incinta hotelului, Jean-Georges Vongerichten, care are două stele Michelin.

La „baby shower“ au mai participat designerul Misha Nonoo, cea care le-ar fi făcut şi cunoştinţă lui Harry şi Meghan, hairstylistul Serge Normant, care a coafat-o pe fosta actriţă la nunta regală, publicista Celine Khavarani şi directorul NBCUniversal Cable Entertainment Group, Bonnie Hammer.

De asemenea, Ducesa le-a invitat pe actriţele Abigail Spencer, care i-a fost colegă în serialul „Suits“, şi Jaina Gavankar, cunoscută din seria „The Vampire Diaries“, dar şi două colege de facultate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: