Justin Timberlake, într-un film despre viaţa lui Neil Bogart

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul american Justin Timberlake va interpreta rolul principal într-un film despre viaţa şi cariera lui Neil Bogart, un „mogul" din industria muzicală din anii '70.

Justin Timberlake va fi, totodată, producătorul acestui film biografic, care va avea titlul „Spinning Gold", potrivit express.co.uk.
Neil Bogart a devenit un nume important în industria muzicală în anii '70, după ce a lansat compania Boardwalk Records. Bogart a a lansat carierele unor artişti de seamă, precum Kiss, Donna Summer şi The Village People. A murit de cancer în 1982, la vârsta de 39 de ani.
Timothy Scott Bogart, fiul lui Neil Bogart, va scrie scenariul pentru această peliculă.
Cântăreţul, compozitorul, producătorul, dansatorul şi actorul Justin Timberlake pare să se concentreze tot mai mult asupra carierei cinematografice, după rolurile jucate în „The Social Network", un film despre creatorul platformei Facebook, în comedia „Bad Teacher", în care joacă alături de fosta sa iubită, actriţa Cameron Diaz, dar şi în comedia romantică „Friends With Benefits", în care joacă alături de Mila Kunis.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite