Justin Bieber, pe lista neagră a vedetelor: cu cine s-a „războit“ cântăreţul canadian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Justin Bieber este pe lista neagră a multor vedete, nu doar a lui Orlando Bloom, care, pe 30 iulie, a încercat să-l lovească pe cântăreţul canadian, în faţa unui restaurant din Ibiza. Seth Rogen sau Bill Clinton au avut şi ei neînţelegeri cu superstarul internaţional, în trecut.

După ce Justin Bieber l-a înfuriat pe Orlando Bloom, făcând aluzii la fosta sa soţie, Miranda Kerr, despre care s-a scris că ar fi avut o aventură cu artistul canadian, cât timp era căsătorită cu starul filmului „Piraţii din Caraibe“, atacurile – din partea lui Bieber – s-au mutat în reţelele sociale. Astfel, imediat după ce Bloom a încercat să-l lovească pe interpretul single-ului „Baby“, acesta a postat, pe Instagram, o poză cu Miranda Kerr, pe care a şters-o, însă, la scurt timp.

Justin Bieber a repetat gestul câteva ore mai târziu, de data aceasta, postând o fotografie în care Orlando Bloom părea că plânge; fotografie pe care, potrivit gawker.com, a şters-o,  doar pentru a o posta din nou o oră mai târziu.

Potrivit site-ului time.com, Orlando Bloom nu este singura celebritate cu care Justin Bieber a intrat în conflict.

Seth Rogen

seth rogen foto reuters

Seth Rogen FOTO Reuters

După ce, în ianuarie, Justin Bieber a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului şi a drogurilor, dar şi din cauza participării la o cursă ilegală de maşini, actorul Seth Rogen a postat un mesaj, deloc subtil, pe contul personal de Twitter: „Lăsând gluma la o parte, Justin Bieber este un nenorocit.“ 

Două luni mai târziu, Rogen a discutat, în emisiunea „The Howard Stern Show“, despre prima întâlnire pe care a avut-o cu Bieber. Conform protagonistului comediei „Vecini de coşmar“, Bieber şi-a exprimat dorinţa de a-l întâlnit pe Rogen, însă, odată puşi faţă în faţă, cântăreţul canadian a negat acest lucru.

„Nu vreau să te întâlnesc! Nu face pe nedumeritul cu mine. Nu voiam să te întâlnesc, eram perfect fără să te întâlnesc“, a spus Rogen în emisiunea respectivă, legat de întâlnirea cu artistul canadian.

Bieber a reacţionat, într-un final, pe Twitter, după ce Rogen şi-a împărtăşit sentimentele de ură pentru cântăreţul, în vârstă de 20 de ani, în două dintre cele mai populare emisiuni din Statele Unite: „The Today Show“ şi „The Daily Show With Jon Stewart“.

„Seth Rogen, scuze că nu m-am închinat când am zis că vreau să te întâlnesc, am fost un pic timid şi n-am vrut să fiu extravagant. Încă ador filmele tale“, a fost mesajul postat de Bieber, pe contul său de Twitter, în data de 8 mai.

Bill Clinton

Justin Bieber pare că nu învaţă niciodată din greşelile sale. Comite gafe constant, iar apoi prezintă scuze, crezând că doar câteva cuvinte pot şterge amintirea faptelor. Aşa s-a întâmplat şi după ce un videoclip în care cântăreţul canadian urla „Dă-l dracu' pe Bill Clinton“, în timp ce urina într-o găleată, a „scăpat“ pe internet. Deşi fostul preşedinte al Statelor Unite nu a comentat niciodată acest incident, Bieber şi-a cerut scuze, în stilul său propriu – pe Twitter  – şi s-a oferit să ajute organizaţia Clinton Global Initiative.

Taylor Swift

taylor swift billboard foto reuters

Taylor Swift FOTO Reuters

Potrivit presei internaţionle, cântăreaţa Taylor Swift nu l-a plăcut niciodată pe fostul iubit al prietenei sale, Selena Gomez. Artista nu a ţinut niciodată acest lucru ascuns, nici măcar în faţa camerelor de filmat. La Gala Billboard Music Awards din 2013, Swift s-a strâmbat în momentul în care Gomez şi Biber s-au sărutat.

Patrick Carney

image

Patrick Carney FOTO Facebook

Duşmănia dintre Bieber şi toboşarul trupei The Black Keys a pornit după ce Carney a declarat, pentru tabloidul TMZ, că „Premiile Grammy se dau pentru muzică, nu pentru bani, iar el (Bieber – n.r) face o grămadă de bani. Ar trebui să fie fericit“.

A doua zi, Bieber a scris pe Twitter: „Toboşarul trupei The Black Keys ar trebui să fie pălmuit...ha, ha, ha.“ În urma acestei postări, sute de fani de-ai artistului canadian l-au batjocorit şi insultat pe Patrick Corney, în reţelele sociale.

„Justin Bieber, ca un nenorocit iresponsabil, a asmutit circa 40 de milioane de utilizatori Twitter pe mine, pentru că nu a înţeles complimentul pe care i l-am făcut“, a declarat Carney pentru revista „The Rolling Stone“, în mai.

Justin Bieber  a fost nominalizat de două ori la premiile Grammy, în 2011, la categoriile Cel mai bun debut şi Cel mai bun album pop, pentru discul „My World 2.0“.

Drake Bell

image

Drake Bell FOTO Facebook

Actorul şi muzicianul american Drake Bell a fost criticat, pe Twitter, de fanii lui Bieber, după ce a redistribuit o fotografie de-a cântăreţului canadian, prelucrată în Photoshop . „Când am apăsat butonul de redistribuire, porţile s-au deschis: ameninţări cu moartea şi insulte“, a povestit Bell pentru „Yahoo Music“.

Ura faţă de Justin Bieber nu este un „trend“ numai în rândul vedetelor. La începutul anului, peste 70.000 de persoane din SUA , conform datelor furnizate de site-ul time.com, au semnat o petiţiei prin care cereau deportarea lui Justin Bieber în Canada.

De altfel, şi vecinii tânârului cântăreţ sunt sătui de petrecerile zgomotoase date de acesta. Într-un singur weekend, poliţia a înregistrat nu mai puţin de şase apeluri telefonice privind volumul puternic al muzicii ce se auzea venind, în miez de noapte, din locuinţa lui Bieber. Pe lângă muzica dată tare, conform „Los Angeles Times“, vecinii artistului s-au declarat deranjaţi şi de invitaţii acestuia, care consumau băuturi alcoolice pe trotoar.

Cu puţin înainte de a se muta din California în Beverley Hills, un vecin a făcut plângere la poliţie împotriva lui Bieber, care a aruncat cu ouă în locuinţa acestuia.
 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite