Juliei Mayaya, cu mamă moldoveancă şi tată congolez, îi place să se prezinte drept „congoveancă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Julie Mayaya, în momentul în care a fost desemnată câştigătoare la „Vocea României“ FOTO: Pro TV
Julie Mayaya, în momentul în care a fost desemnată câştigătoare la „Vocea României“ FOTO: Pro TV

La 26 de ani, cântăreaţa de abanos are de povestit cât alţii într-o viaţă întreagă. Ea a câştigat, miercuri seară, concursul „Vocea României“.

A fost unul dintre puţinii concurenţi ai show-ului care a reuşit să întoarcă toate cele patru scaune ale juraţilor în doar câteva secunde, în momentul în care a interpretat piesa „Hurt“ a Christinei Aguilera. „Congoveancă“ de conjunctură, după cum îi place să se alinte, Julie Mayaya a devenit, în a doua zi de Crăciun, „Vocea României“.

A fost de fiecare dată o apariţie electrică, surprinzătoare, exotică, dar calmă şi sigură în acelaşi timp. De altfel, simplitatea şi calmul sunt şi atributele care au făcut o ţară întreagă să se îndrăgostească de moldoveanca cu piele de abanos.

Julie este pe jumătate româncă, pe jumătate congoleză. Părinţii ei au trăit o frumoasă poveste de dragoste la Iaşi, unde s-au cunoscut la studii, ambii urmând cursurile Facultăţii de Automatică şi Calculatoare. De la ei a moştenit Julie nu doar  pasiunea pentru muzică, ci pe cea pentru informatică, absolvind, în capital Moldovei, cursurile Colegiului de Informatică. Cu toate acestea, dragostea pentru muzică a urmărit-o pe tânăra vedetă pe parcursul vieţii. Când era abia în clasa a cincea a intrat în corul şcolii, iar la 15 ani cânta cu unul dintre cei mai apreciaţi artişti ieşeni, Victor Lavric, la diverse petreceri şi evenimente.

În urmă cu mai bine de zece ani, Daniela Rusu, mama concurentei de la „Vocea României“, povestea într-un interviu cât de grea a fost integrarea micuţei Julie, un copil de culoare, într-o societate a „albilor“. „Poate vom rămâne aici, nu se ştie, dar în Congo ne poate fi mai bine. Viaţa de acolo e mult mai liniştită“, afirma femeia în 2002. Julie avea doar 13 ani atunci când părinţii ei au decis să divorţeze, tatăl ei întorcându-se în ţara de origine, unde deţine şi acum o funcţie publică. Ieşeanca a ales să rămână în România, urmând ca ţara tatălui ei să fie doar o destinaţie de vacanţă.

Participarea la „Vocea României“ a fost pentru Julie Mayaya mai mult decât o confirmare, a fost o provocare. De altfel, aceasta şi declara că, în cazul în care nu o va alege niciunul dintre juraţi la preselecţii, nu va mai cânta niciodată.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite