Johnny Depp, suspectat că ar fi grav bolnav. Cum arată actorul în fotografiile surprinse de fani: „Pare că cineva a smuls viaţa din el“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Johnny Depp, în vârstă de 54 de ani, stârneşte îngrijorare printre fanii săi, din cauza înfăţişării sale „neobişnuite“ din ultima perioadă.

În mai multe fotografii făcute în ultimele zile şi postate în mediul online, starul pare extrem de slab şi tras la faţă, iar fanii actorului se întreabă dacă nu cumva acesta este grav bolnav, potrivit Mirror. 

Johnny Depp se află zilele acestea în turneu cu trupa sa, The Hollywood Vampires, prin Europa. După un concert susţinut în Rusia, starul a pozat alături de fani, care au postat imediat pozele pe reţelele sociale. 

Astfel, majoritatea internauţilor au remarcat faptul că actorul are aspectul „unui om bolnav“, fiind palid la faţă şi foarte slab. 

image

Actorul Johnny Depp, alături de o fană FOTO Instagram

image

Actorul Johnny Depp, alături de o fană FOTO Instagram 

„Arată foarte slăbit“, a scris un fan. „Arată groaznic. Este bolnav?“, a scris o altă persoană. „Pare că cineva a smuls viaţa din el, sper că este în regulă“, se arată în alt comentariu.

Reprezentanţii actorului nu au făcut pentru moment nicio precizare şi nici nu se ştie dacă Depp a dat mai multe kilograme jos pentru a se pregăti pentru un viitor rol.

În ultimi doi ani, actorul s-a confruntat cu numeroase probleme. În 2016 s-a despărţit, cu scandal, de cea de-a doua soţie care l-a acuzat de violenţă. Anul trecut şi-a dat în judecată managerii pentru proasta administrare a banilor, iar de curând doi foşti bodyguarzi l-au acuzat de rele tratamente şi neplata salariilor.

Johnny Depp, născut pe 9 iunie 1963, este un actor, producător şi muzician american, care a devenit cunoscut la începutul anilor '80 graţie serialului de televiziune „21 Jump Street“. El este considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema din lume, iar filmele în care a fost distribuit de-a lungul anilor au generat încasări de peste 7,6 miliarde de dolari pe plan mondial. Starul american a primit trei nominalizări la Oscar, trei nominalizări la premiile BAFTA şi a câştigat un Glob de Aur. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite