Jennifer Aniston, domnişoară de onoare la nunta prietenei sale Courteney Cox

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unor surse, actriţa Courteney Cox îşi doreşte ca Jennifer Aniston, fost sa colegă din „Friends“ să-i fie domnişoară de onoare la nunta sa cu cântăreţul Johnny McDaid.

Au jucat, timp de 10 ani, rolul celor mai bune prietene în serialul „Friends“ (Rachel şi Monica), însă Jennifer Aniston (49 de ani) şi Courteney Cox (53 de ani) au o prietenie care a trecut de micile ecrane şi care este la fel de strânsă chiar 14 ani mai târziu.

Cele două actriţe s-au reunit, sâmbătă, la o petrecere organizată de Chanel în Malibu. Potrivit unor informaţii, Courteney a ales-o pe Jennifer să-i fie alături în ziua căsătoriei sale cu Johnny McDaid, membru al trupei rock irlandeze Snow Patrol.

image

Jennifer Aniston şi Courteney Cox, la petrecerea Chanel FOTO Getty Images

O sursă a declarat pentru Mirror: „Courteney nu ar merge la altar fără Jennifer care să-i fie alături. Ele au o prietenie foarte puternică“.

Însăşi Courteney a fost domnişoară de onoare atunci când Jennifer s-a căsătorit cu Justin Theroux, în 2015.

Courteney Cox şi Johnny McDaid s-au logodit în 2014, după un an de relaţie, dar s-au despărţit pentru o vreme în 2015. Cuplul ar fi programat nunta pentru luna iulie a acestui an.

„Îşi doresc să ţină petrecerea la casa lui Courteney din Malibu, în a doua partea a lui iulie. Va fi o ceremonie discretă şi romantică la apus, cu vedere la Oceanul Pacific“, a dezvăluit o sursă din interior pentru revista Britain’s Heat, potrivit The Vow.

image

Courteney Cox, alături de logodnicul ei FOTO Getty Images

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite