James Kottak, toboşarul trupei Scorpions, condamnat la o lună de închisoare pentru ofense aduse religiei islamice

James Kottak, toboşarul trupei Scorpions, condamnat la o lună de închisoare pentru ofense aduse religiei islamice

James Kottack, aflat sub influenţa alcoolului, ar fi ridicat degetul mijlociu şi ar fi declarat că musulmanii nu sunt educaţi FOTO AFP

Toboşarul trupei germane Scorpions, James Kottak a fost condamnat la o lună de închisoare în Emiratele Arabe Unite, după ce acesta a afişat un comportament inadecvat la adresa religiei islamice.

Ziarele din Emiratele Arabe Unite scriu că toboşarul american al trupei de rock Scorpions a fost condamnat la o lună de închisoare pentru comportamentul ofensator de care a dat dovată faţă de islam, scrie myfoxny.com.

Publicaţia „National“, ziar sprijinit de guvernul Emiratelor Arabe Unite, a scris, marţi, că James Kottak (51 de ani) a fost întemniţat pentru o lună după ce a insultat religa islamică, arătând degetul mijlociu şi fiind sub influenţa alcoolului în timp ce se afla în aeroportul din Dubai. Curtea de judecată a arătat cum acesta a distrus ordinea publică, a înjurat şi a declarat că musulmanii nu sunt educaţi. Mai mult, martorii chemaţi în faţa instanţei au povestit cum Kottak a strigat că nu va călători în acelaşi avion cu grupuri de pakistanezi sau de afgani. „Nu am adus jigniri la adresa musulmanilor sau a islamului. Nu aş fi făcut un asemenea lucru chiar dacă aş fi băut alcool“, a spus Kottak în faţa judecătorilor care l-au trimis în spatele gratiilor pentru o lună. Este de aşteptat ca toboşarul să fie eliberat în următoarele zile, arată şi BBC.

Cotidianul „Gulf News“ titrează că muzicianul ar fi fost arestat pe trei aprilie în timp ce se afla în drum spre Bahrain, venind din Rusia, acolo unde trupa germană urma să susţină un concert, ca parte a spectacolului oferit de una dintre etapele Formulei 1. De altfel, în cadrul show-ului de pe 5 aprilie din Bahrain, Kottak nu a făcut parte din distribuţia trupei. „Gulf News“ mai scrie despre Kottak faptul că acesta ar fi recunoscut faptul că a consumat alcool, însă celelalte acuzaţii care i s-au adus nu au fost admise de el. Atât managerul trupei Scorpions, cât şi avocatul toboşarului nu au fost disponibili pentru a lămuri situaţia.

Scorpions este o trupă germană de rock, originară din Hanovra. Trupa a fost înfiinţată în 1965 şi are în componenţa actuală cinci muzicieni care provin din ţări diferite. Celebră în anii 1980 pentru piese precum „Rock You Like a Hurricane“, „No One Like You“, „Still Loving You“, trupa Scorpions s-a afirmat ca fiind cel mai valoros grup heavy al Germaniei. Balada „The Wind of Change/Vântul schimbării“, lansată în 1990 şi considerată un simbol al căderii Zidului Berlinului, a devenit un succes la scară mondială, fiind cel mai bine vândut single al anului 1991. Asocierea trupei The Scorpions cu prăbuşirea Zidului Berlinului a fost consacrată în 1999.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: