Jackie Chan: „Ştiu România de la Jocurile Olimpice, de la Cupa Mondială şi de la turneele de tenis“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Jackie Chan, pe care publicul român l-a învăluit în mantia de erou, a declarat că ştie ţara noastră datorită competiţiilor sportive şi a mărturisit că dacă ar fi inventată o maşină a timpului, şi-ar reface toate filmele.

Aflat pentru prima dată în România, Jackie Chan va deschide Zilele Filmului Chinezesc cu premiera celui mai recent film al său, „Zodiacul Chinezesc“, pentru care a îmbrăcat atât haina de regizor, cât şi pe cea de actor. Artistul originar din Hong Kong a declarat, pentru Mediafax, că a aflat de România datorită competiţiilor sportive şi că îşi doreşte foarte mult să ne poată vizita ţara. „Ştiu România de la Jocurile Olimpice, de la Cupa Mondială şi de la turneele de tenis. Chiar aştept cu nerăbdare să vizitez Mamaia şi Castelul lui Dracula, dar, din păcate, stau aici doar pentru şase ore“, a explicat Chan pentru Mediafax. 

În urma propunerii pe care Casa Româno-Chineză i-a făcut-o lui Jackie Chan de a deveni ambasador cultural onorific, artistul a acceptat să poarte o ie astăzi, pe care să o promoveze şi în alte ţări din lume, ca un simbol al identităţii naţionale a României. Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“, actorul a mărturisit că prin acest parteneriat „oamenii se vor înţelege mai mult unii pe alţii şi acest lucru poate fi o modalitate de a păstra pacea“.

Totodată, actorul consideră că prin filmele ce-i poartă semnătura publicul va ajunge să cunoască mult mai bine cultura chineză. În acelaşi timp, însă, Jackie Chan a mărturisit că dacă ar exista o maşină a timpului şi-ar reface toate filmele: „Le-aş face chiar mai bune“.

Ads by The weDownload ManagerAd Options

„Provin dintr-o familie foarte săracă, iar părinţii mei m-au înscris la Peking Opera School din Hong Kong, când avea şase ani. Nu am avut de ales, pentru că nu aveam educaţie. L-am urmat pe (cineastul – n.r.) Sammo Hung pentru a deveni cascador, dublură pentru cascadorii, regizor de cascadorii, apoi actor şi regizor“, a povestit Chan, pentru Mediafax, despre cum a ales meseria de actor. 

Recent, Jackie Chan a scris un mesaj pe Facebook în care mărturisea că îi este teamă de fiecare dată când realizează o cascadorie. „Atunci când fac o cascadorie, foarte mulţi oameni mă întreabă: Jackie eşti speriat? Bineînţeles că sunt. Nu sunt Superman“. Întrebat de jurnaliştii „Adevărul“ cum îşi pregăteşte mintea şi corpul pentru o astfel de scnenă, cineastul a răspuns: „În trecut foloseam pelicula, iar camera de filmat era extrem de zgomotoasă. Aşa că de fiecare dată când aud sunetele camerei de filmat, uit de teamă. Mă concentrez mult şi reuşesc să duc la bun sfârşit cascadoria“.

Actorul le-a mulţumit românilor pentru sprijinul acordat, declarând că speră să revină în România şi, de ce nu, chiar să filmeze pe plaiurile mioritice. Reper şi termen de comparaţie, poreclă şi nume de botez sau doar subiect de bancuri, Jackie Chan a reprezentat mereu o sursă de inspiraţie pentru români, lăsând „o dâră zdravănă“ în cultura urbană a României.

„Gheişa“ Zhang Ziyi îşi aduce memoriile în România

image

Alături de Jackie Chan va fi şi actriţa Zhang Ziyi (35 de ani, foto Gulliver/ Getty), cunoscută pentru rolul din filmul „Memoriile unei gheişe“, interpretare pentru care a fost nominalizată la premiile Globul de Aur şi Bafta. Zhang este legată de România prin amintirea filmului „Valurile Dunării“, ea sperând ca parteneriatul între România şi China să deschidă apetitul publicului pentru filmele specifice cinematografiei chineze.

„Filmul despre care tatăl meu îmi povestea mereu când eram mică a fost «Valurile Dunării». De aceea, imaginile frumoase despre România provin din acest film. Mă bucur foarte mult că pelicula «The Grandmaster» va rula şi în România cu ocazia «Zilelor Filmului Chinezesc». Mă aştept ca acest film să placă publicului din România. Mi-aş dori ca prin farmecul specific, noi, tinerii, să trasmitem mai departe prietenia din generaţia părinţilor. Sper ca publicul român să poată viziona mai mult filme chinezeşti“, a declarat artista.

Considerată una dintre cele mai de succes actriţe ale cinematografiei chineze, Zhang Ziyi a intrat în centrul atenţiei în 2012, atunci când a fost acuzată de mai multe publicaţii că s-a prostituat, făcând sex cu înalţi oficiali chinezi, între 2007 şi 2011, în schimbul sumei de 100 de milioane de dolari. Actriţa a dat în judecată tabloidul chinez „Apple Daily“, precum şi publicaţia americană „Boxun News“, care postează articole în limbile chineză şi engleză, considerând că informaţiile prezentate au fost „defăimătoare şi false“, iar ea a fost supusă „dispreţului, urii şi ridicolului public“. 

    

Unul dintre presupuşii „clienţi“ ai actriţei ar fi fost Bo Xilai, fost membru în Biroul politic al Partidului Comunist Chinez, căzut în dizgraţie şi acuzat de abuz de putere, corupţie la nivel înalt şi relaţii sexuale nepotrivite. În 2013, vedeta a ajuns la o înţelegere cu site-ul american pe care îl acuza de calomnie, publicaţia retrâgând toate articolele „negative şi neadevărate“ despre Zhang Ziyi şi publicând un mesaj de iertare în limba enegleză. 

Actriţa chineză s-a mai remarcat în pelicule bine primite de public şi de criticii de film, precum „Tigru şi dragon“ (2000), „Oră de vârf 2“ (2001), „Floare de iasomie“ (2004), „Teştoasele ninja“ (2007) şi „Dangerous Liaisons“ (2012), arată Mediafax. A fost nominalizată de trei ori la premiile BAFTA şi o dată la Globurile de Aur. 

Evenimentul Zilele Filmului Chinezesc se va desfăşura între 11 şi 18 septembrie, la cinematograful Union din Capitală. Programul festivalului mai include filme precum „Beijing Love Story“, de Chen Sicheng, „The Grandmaster“, de Kar Wai Wong, „The Flying Swords of Dragon Gate“, de Tsui Hark, şi „Full Circle“, de Zhang Yang.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite