Irina Tănase, despre căsătoria cu Liviu Dragnea: Am vorbit despre asta şi înainte de condamnare. Chimia care există între doi oameni nu poate fi explicată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Tănase (27 de ani), logodnica lui Liviu Dragnea (57 de ani), a declarat că, „foarte probabil“ se va căsători cu fostul lider PSD şi a precizat că au vorbit şi despre copii.

Întrebată la Antena 3 dacă ea şi Liviu Dragnea se gândesc la căsătorie, Irina Tănase a spus: „Da“. „Am vorbit despre asta şi înainte de condamnare. Noi am discutat subiectul acesta şi probabil că se va şi întâmpla la un moment dat“, a adăugat Irina Tănase despre relaţia cu Liviu Dragnea, închis la Penitenciarul Rahova.

Întrebată dacă au discutat şi despre copii, Irina Tănase a răspuns că da, fără să ofere alte detalii, scrie Libertatea. 

Referitor la motivele pentru care i-a rămas alături lui Liviu Dragnea, deşi acesta este încarcerat, Irina Tănase a răspuns: „Dragostea şi faptul că eu ştiu că Liviu este nevinovat!“.

Logodnica lui Liviu Dragnea a vorbit şi despre faptul că există o diferenţă de vârstă de 30 de ani între ea şi Liviu Dragnea. „Noi ne înţelegem foarte bine, ne completăm. Voi fi atacată pentru afirmaţiile pe care le fac, prin prisma diferenţei de vârstă. Deja ştim cu toţii că există o diferenţă de vârstă şi toată lumea o să comenteze asta. Nu am o problemă. Chimia care există între doi oameni nu poate fi explicată“, a spus Irina Tănase.

Pe 27 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite