Irina Margareta Nistor va fi recompensată cu un premiu special, la Halloween Charity Ball

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Margareta Nistor va fi recompensată cu un premiu pentru întreaga activitate FOTO David Muntean
Irina Margareta Nistor va fi recompensată cu un premiu pentru întreaga activitate FOTO David Muntean

Irina Margareta Nistor va primi premiul special Fridrich Niemann Lifetime Achievement Award pentru întreaga activitate, în cadrul evenimentului Halloween Charity Ball, care va avea loc sâmbătă, 25 octombrie, la Palatul Parlamentului.

Irina Margareta Nistor, care a tradus şi a dublat peste 3000 de filme străine distribuite pe casete video, în anii '80, şi a cărei voce a devenit un simbol al libertăţii în perioada comunismului, va fi recompensată cu trofeul Friedrich Niemann Lifetime Achievement Award, în cadrul Halloween Charity Ball. Evenimentul, organizat de Asociaţia OvidiuRo, va celebra „Magia Filmelor“ şi va proiecta trailerul documentarului „VHS vs. Communism/ Casete video versus comunism“, realizat de Ilinca Călugareanu despre Irina Margareta Nistor, pentru publicaţia „New York Times“.

„Când am văzut acest video iarna trecută am ştiut că Margareta este candidatul perfect pentru premiul special dedicat unei persoane care aduce o contribuţie societăţii civile în afara slujbei de zi cu zi, mai ales că şi tema balului este cinematografia internaţională“, a declarat Leslie Hawke, cofondatoarea OvidiuRo.

La rândul ei, Irina Margareta Nistor s-a declarat „onorată şi privilegiată“ să primească acest premiu: „Acest bal este ca o călătorie în timp, în vremurile bune ale României, şi cum e şi o seară dedicată filmului, mă simt nu numai onorată, ci şi privilegiată că primesc acest premiu. Apreciez foarte mult că Leslie şi Maria (Maria Gheorghiu, cofondatoare OvidiuRo - n.r.) au adus magia în familiile sărace şi le schimbă destinul ca-n filmele cu final fericit pe care le dublam acum trei decenii. Dar este o diferenţă foarte importantă: copiii ajutaţi de OvidiuRo vor putea acum să citească subtitrările.“

Balul, care marchează totodată şi aniversarea a zece ani de existenţă a Asociaţiei OvidiuRo, va fi prezentat de Amalia Enache şi Dragoş Bucurenci. Cabral, Adela Vrînceanu Celebidachi şi Bryan Jardine vor fi maeştri de ceremonii pentru strângerea de fonduri „Fiecare Donator e Cîştigător“, în timp ce dansatorii Maria Ţăruş şi Dan Rima, cu ajutorul coregrafului Emil Rengle, vor recrea cele mai cunoscute scene de dans din filme. 

Halloween Charity Ball va reuni, pe 25 octombrie, la Sala Palatului, personalităţi din mediul afacerilor, politicieni, ambasadori şi reprezentanţi ai mass-media şi ai societăţii civile. „Scopul nostru“, a mărturisit Hawke, „este să atragem atenţia asupra activităţii OvidiuRo şi să adunăm fonduri pentru cauza noastră: educaţia timpurie a copiilor săraci din România – singurul mod prin care aceştia au şansa de a merge şi de a se integra perfect la şcoală şi mai târziu în viaţă“.  Fondurile strânse în seara balului vor susţine în continuare 2.200 de copii săraci în programul „Fiecare Copil în Grădiniţă“.

   


Ştiri pe aceeaşi temă:

Ciuleandra, Marilyn Monroe şi Rhett Butler, printre personajele faimoase de la Halloween Charity Ball Ciuleandra, Marilyn Monroe, Rhett Butler şi Samuel L. Jackson sunt doar câteva dintre personajele faimoase din „Magia Filmului“ cu care publicul va putea „face cunoştinţă“ la Halloween Charity Ball. Evenimentul, care reuneşte personalităţi din mediul de afaceri, politicieni, ambasadori, reprezentanţi ai mass media şi ai societăţii civile, va avea loc pe 25 octombrie, la Palatul Parlamentului din Bucureşti.

„Chuck Norris vs Comunism” sau cum a câştigat Irina Nistor lupta cu Ceauşescu Documentarul care spune povestea fascinantă a casetelor video pirat dublate de Irina-Margareta Nistor este filmat, zilele acestea, în Cluj-Napoca. Pelicula analizează cum a reuşit tânăra traducătoare să scape de controlul brutal al Securităţii şi reconstituie poveştile incredibile legate de acest fenomen.

„New York Times“ despre Irina-Margareta Nistor: „Vocea libertăţii“ în timpul regimului comunist Pestigioasa publicaţie americană „New York Times“ prezintă un fragment din filmul „Chuck Norris vs. Communism“, un documentar despre criticul de film şi bloggerul „Adevărul“ Irina-Margareta Nistor şi modul în care aceasta traducea casetele video în timpul regimului comunist, numind-o pe traducătoare „vocea libertăţii“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite