Irina Loghin, despre darul cântecului: „Mama nu m-a lăudat niciodată, tata simţeam că se bucură“

Irina Loghin, una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară de la noi, a povestit într-un interviu recent depre copilărie şi începuturile vieţii de artistă.

Personalitate a culturii populare româneşti, Irina Loghin s-a născut într-o familie numeroasă, cu şase fraţi, şi a învăţat de mică ce înseamnă să munceşti. Puţină lume ştie că îndrăgita interpretă a avut o copilărie dură, părinţii ei confruntându-se cu probleme financiare. Mai mult, când tatăl Irinei Loghin a plecat pe front, solista şi fraţii ei au fost nevoiţi să muncească din greu.

„Mama nu m-a lăudat niciodată, tata simţeam că se bucură. Nu mi-a spus niciodată - Uite, te-am văzut la tv!... Era foarte cochetă, fusese regina balului de la noi din comună cu un costum popular lucrat chiar de ea. Avea o bentiţă din catifea verde pe frunte... Erau foarte dibace femeile care ţeseau şi acum am ţesături. Ne-a învăţat şi pe noi să ţesem ca să avem zestre de măritat", a povestit Irina Loghin la „Reţeaua de idoli”.

Artista a ajuns la vârstă de 81 de ani şi, în ciuda timpul, se mândreşte cu felul în care arată şi cu genele bune moştenite. În tinereţe, Irina Loghin a fost considerată una dintre cele mai frumoase femei ale scenei româneşti, un etalon de eleganţă şi bun gust.

În interviul oferit pentru „Reţeaua de idoli”, Irina Loghin vorbeşte cu sinceritate despre ce înseamnă o viaţă în ochii publicului, decizii care i-au marcat existenţa, maternitate sau intrarea în politică şi, printre altele, consistenta întorcere în timp înseamnă şi revenirea în epoca celor 15 Revelioane petrecute obligatoriu cu familia Ceauşescu.

Întrebată de Irina Păcurariu când a ştiut că este altfel decât restul familiei, Irina Loghin a răspuns:

„Din clasele primare. Eram născuţi la interval de 2 ani. Nu aveam toţi încălţăminte, aveam galoşi cu ciorapi de lână pe care îi croşetam de la acea vârstă fragedă. Aşteptam să vină surorile mele de la şcoală să îmi dea încălţămintea. A fost greu, dar atunci credeam că este foarte normal. Am început să cânt la şcoală... ştiam de la tata. Învăţătoarea şi-a dat seama şi am devenit solista clasei şi dirijam şi alte clase mai mici. După ce am terminat liceul, am lucrat la un laborator, într-o fabrică de sticlă, apoi am fost la Şcoala Populară de Artă. La fabrica de sticlă, la 20 de ani, aveam echipă de dansuri şi am mers în turneu în Bulgaria. Instructoarea de dansuri era soacra lui Besoiu. Între timp am aflat că se dă consurs la ansamblul Ciocârlia, din Bucureşti, din ziarul Informaţia".