INTERVIU Oana Cuzino: „E trist, e îngrozitor că în România mor copii din cauza unor boli care ar fi putut fi prevenite prin vaccinare“

Oana Cuzino, în vârstă de 45 de ani, a oferit o părere avizată în ceea ce priveşte vaccinurile, a povestit cum au fost anii studenţiei la Medicină şi perioada petrecută în celebrul Institut Ana Aslan.

Oana Cuzino a ştiut din copilărie că vrea să devină medic, îşi dorea să fie altfel decât ceilalţi copii, voia să ştie cât mai multe lucruri şi să aibă idei. Părinţilor le-ar fi plăcut să le calce pe urme, mama - fizician; tatăl - avocat, dar Oana a ales Medicina. Admiterea a fost dificilă, studenţia a fost frumoasă, iar marea provocare era să fie acceptată în gărzi sau în sala de operaţie. Şi-a ales specializarea - geriatrie - şi aşa a ajuns să lucreze la celebrul Institut Ana Aslan timp de un deceniu. Ulterior, a construit unul dintre cele mai puternice branduri, Ce se întâmplă, doctore?, prin intermediul căruia îşi doreşte să informeze şi să educe publicul, dar şi să-i facă pe oameni să înţeleagă că prevenţia este foarte importantă şi mult mai simplă decât tratarea. Oana Cuzino este dintre cei care cred că un stil de viaţă sănătos nu este o mare filosofie, ce înseamnă asta, ce stârneşte interesul românilor, dar şi ce crede despre vaccinuri şi mamografii, aflaţi din interviul acordat „Adevărul“.

Oana Cuzino realizează la Pro TV, în fiecare duminică, de la ora 10.00, emisiunea „Ce se întâmplă, doctore?“, este ambasador al organizaţiei World Vision în România şi se implică activ în campania „Pâine şi mâine“. 

„Adevărul“: Te-ai născut în Bucureşti, cum era în anii ’70 Capitala? În ce cartier ai copilărit?

Oana Cuzino: Am copilărit în zona Unirii, era foarte diferită atunci, arăta cu totul altfel cheiul Dâmboviţei, era mult mai romantic. Locuiam în cartierul unde ulterior s-a construit Casa Poporului, casele erau vechi, foarte frumoase şi foarte elegante. În ‘80 a început acea restructurare şi, practic, tot acel cartier s-a transformat într-un şantier.

Te-a afectat în vreun fel?

Da, a fost destul de neplăcut, pentru că a trebuit să schimb locul în care făceam lecţiile de balet, prietenii mei s-au mutat la bloc.

Aminteai de balet, dar ştiu că de mică ai fost preocupată de sport, ai făcut gimnastică artistică, patinaj.

Da, pentru că părinţii mei au fost destul de interesaţi ca eu şi fratele meu să ne dezvoltăm armonios şi ne-au încurajat să practicăm toate sporturile care ne tentau. Dar nu pot să spun că am făcut sport de performanţă sau că mi-am dorit vreodată, am vrut doar să fie un echilibru între activitatea academică, intelectuală, şcolară şi partea de sport.

Te-au modelat în vreun fel aceste activităţi graţioase?

Nu ştiu, nu-mi dau seama. Oricum baletul l-am practicat până în clasa a VIII-a, am abandonat pentru că trebuia să mă pregătesc pentru examene. Acum am văzut noile teorii potrivit cărora există un prag psihologic al adolescentelor, deja la 14 ani eşti la acea interfaţă între copilărie şi aspectul unui adult şi începi să ai mai multe reţineri faţă de corpul tău, faţă de oportunitatea de a dansa şi aici nu cred că exista şi nici acum nu sunt foarte convinsă că există o înţelegere profundă şi o încurajarea a tinerelor să depăşească această barieră. Pentru că nu te încurcă deloc să faci câteva ore de balet sau sport şi să te şi pregăteşti pentru şcoală, dar asta e mentalitatea şi cu asta luptăm.

La ce visai când erai mică?

Cumva am ştiut că voi ajunge medic, îmi doream, au fost amestecate dorinţele astea. Mă vedeam un cercetător care va descoperi lucruri, care va afla secrete, îmi doream din străfundul inimii şi al minţii să fiu altfel decât ceilalţi din punct de vedere al cunoştinţelor, îmi doream să ştiu şi să sesizez lucruri care altora le scapă şi la urma urmei de a veni cu idei noi.

Tatăl a fost avocat, mama fizician, nu şi-ar fi dorit pentru tine o carieră asemănătoare?

S-a pus la un moment dat problema să devin şi eu avocat ca tata, dar nu m-au încurajat în niciun fel pentru că ştiau că nu mi se potriveşte. Datorită mamei am înţeles şi m-am îndrăgostit de fizică şi chimie. Ea mă ajuta să rezolv absolut orice problemă şi uşor-uşor am deprins modul ei de a gândi şi pentru mine orice problemă dificilă era o provocare şi trebuia să o rezolv. Mi-a plăcut mult şi matematica, am fost şi pe la olimpiade. Îmi plăceau foarte mult ştiinţele exacte, îmi plăcea şi literatura în acelaşi timp, dar cred că mi s-a potrivit mai bine orice ştiinţă care se adresa fiinţei umane.

Ce făcea mai exact mama ta?

Mama mea a fost cercetător, a lucrat în laborator, se ocupa în special de ştiinţa măsurării izotropilor, chiar a fost inventator în zona asta, are câteva brevete de invenţie şi a contribuit la realizarea primului betatron de la Spitalul Fundeni, de fapt primul modul de tratare oncologică prin metoda ciclotronică de la Fundeni.

Te lua cu ea la muncă?

Nu mă lua, îmi plăcea, mă fascina, dar lucra la Institutul Măgurele şi era foarte periculos, pentru că, din păcate, nu era foarte bine reglementată partea de apărare împotriva radiaţiilor magnetice. Mă fascina, dar era acest element de nesiguranţă, chiar erau surse radioactive peste tot. La fel s-a întâmplat şi în cazul betatronului de la Spitalul Fundeni şi din păcate foarte mulţi din echipa cu care mama mea a lucrat au suferit ulterior, pe vremea lui Ceauşescu.

Au fost foarte frumoşi anii studenţiei, dar şi foarte dificili, însă odată ce intrai în spital deja aveai cu totul altă perspectivă a ceea ce înseamnă cu adevărat Medicina. Marea provocare şi distracţie era să ne accepte medicii de la spitale în gărzi sau în sala de operaţie, ceea ce era destul de greu Oana Cuzino, medic geriatru şi realizatoare TV

Ai făcut şcoala sub regimul ceauşist, cum era atmosfera?

Eu eram foarte comodă, nu prea îmi plăcea să mă trezesc de dimineaţă, aşa că am optat pentru Liceul „Ion Creangă“, care era de filologie. Am avut profesori foarte buni. Mi se părea OK pentru că vedeam totul prin prisma unui copil lipsit de griji, toţi eram foarte orientaţi pe studiu şi ştiam că asta era singura şansă pe care o avem: să învăţăm foarte bine, să intrăm la facultatea pe care ne-o doream şi să obţinem note foarte bune pentru a reuşi să rămânem la Bucureşti, în spitale foarte bune. Eram de mici setaţi că trebuie să facem performanţă academică, aceasta fiind singura ieşire din situaţia în care ne aflam cu toţii şi atunci poate că lucrurile erau mai clare, nu zic că erau bune. Astăzi ai mult mai multe opţiuni, totul este flexibil, ţi se dă voie sau poate chiar eşti încurajat să te răzgândeşti, atunci intrai cumva pe o orbită şi te setai în acel fel şi era foarte dificil să mai dai înapoi.

Cum a fost perioada studenţiei?

Au fost foarte frumoşi anii studenţiei, dar depuneai un efort absolut uriaş pentru a intra la facultate. Şi primii doi ani erau foarte dificili, dar odată ce intrai în spital deja aveai cu totul altă perspectivă a ceea ce înseamnă cu adevărat Medicina, totul devenea mai relaxat. Şi profesorii din spitale aveau cu totul altă abordare decât cei din facultate, care erau mult mai stricţi.

E o parte de toceală, după care urmează partea absolut superbă, în care intuieşti, în care compari diagnosticele cu alţi colegi sau poate chiar cu asistentul sau doctorul, atunci e partea de provocare, de frumuseţe, faci gărzi, totul părea foarte palpitant. Marea provocare şi distracţie era să ne accepte medicii de la spitale în gărzi sau în sala de operaţie, ceea ce era destul de greu. Nu toţi acceptau să stea nişte gură-cască să vadă cum operează, dar erau şi foarte mulţi doctori foarte deschişi. Ne rugam de doctori să ne ia pe ambulanţă, să mergem la accidente, toate acestea fac parte din profilul, curiozitatea şi dragostea studentului faţă de acest domeniu. E foarte important că vezi foarte multe lucruri legate nu numai de practica medicală, dar şi de sistem, de abordare, cunoşti personalul auxiliar, cum gândeşte, încerci să identifici care ţi-ar fi colegii buni.

Mărturiseai la un moment dat că din anumite puncte de vedere ai fost dezamăgită de sistemul sanitar de la acel moment. S-a schimbat în toţi aceşti ani?

Entuziasmul a rămas acelaşi şi cred că asta va rămâne şi asta dă o extrem de mare valoare. Medicii români sunt foarte bine pregătiţi, cunosc foarte multe lucruri, le place să fie la curent cu tot ce se întâmplă în străinătate. Însă şcoala noastră medicală are o viziune comprehensivă asupra pacientului, încearcă să găsească cât mai multe conexiuni între diversele afecţiuni, probleme şi asta mi se pare un lucru deosebit. Cred că ţine de intuiţia noastră, de flexibilitatea noastră a românilor. În rest, nu ştiu pentru că nu mai lucrez de ceva ani în sistemul de stat, dar sunt convinsă că există un trend pozitiv, e în firescul lucrurilor şi în medicină ca şi în alt domeniu noi evoluăm. Am pornit cumva de la zero, pentru că la Revoluţie a fost un moment zero şi evident că după 25 de ani sigur că au evoluat lucrurile în bine, dar e loc şi de mai bine. Dar nu cred că sunt eu în măsură să comentez.

Ana Aslan, un model 

Cum te-ai decis la geriatrie?

Apropo de acel vis din copilărie, mă tenta să mă ocup de gerentoprofilaxie, de prevenirea îmbătrânirii. Tatăl meu avea nişte prieteni care erau doctori la Institutul Ana Aslan, auzisem de Ana Aslan şi mi se părea un model, părea o femeie care merită să fie admirată şi de la care ai ce învăţa, şi cumva cred că mi-a încolţit în minte ideea că e un domeniu foarte interesant şi că e o provocare. Sunt o persoană mai optimistă şi încerc să văd partea bună a lucrurilor şi nu putea să facă parte din visurile mele o parte de patologie, ceva întunecat, ci ceva care să aducă bucurie. Mă gândeam că încercarea de a combate cumva efectele trecerii timpului te învaţă lucruri interesante, pentru că va fi folositor oricui, toţi ne dorim să ajungem să îmbătrânim şi să avem o viaţă de calitate. Apoi, chiar aşa s-a întâmplat, chiar am putut să aleg asta. Mie mi-a plăcut lucrul ăsta.

Ai făcut parte din prima generaţie de medici geriatri de la celebrul Institut Ana Aslan. Cum ai ajuns acolo?

Erau medici acolo, a fost primul institut de geriatrie din lume şi era deja o şcoală extrem de interesantă de medici geriatri, dar nu era reglementată din punct de vedere academic această specializare, la rezidenţiat nu aveai această opţiune. Am fost prima generaţie de medici geriatri 100%. Am dat examen.

Cum era atmosfera în interiorul Institutului despre care circulau o mulţime de legende?

Atmosfera era foarte bună, foarte frumoasă şi foarte productivă, pentru că erau încă oameni care lucraseră cu Ana Aslan, medici foarte buni. Cred că ei s-au considerat tot timpul un fel de elită pentru că au avut onoarea să lucreze cu o asemenea personalitate, un om atât de inventiv, căruia în plus i se şi dădea şansa să-şi aplice ideile, faimoasele cocktailuri gerovital, şi era un om dedicat. Existau legende mai mult în jurul personalităţii ei, dar cred că îşi selectase oameni de calitate în jur, oameni care erau nu numai medici, dar aveau şi un anumit nivel de cultură.

Ai lucrat acolo timp de zece ani, de ce ai renunţat?

Am renunţat pentru că la vremea respectivă apăruse revista, am făcut practic în paralel cele două joburi, nu am vrut să renunţ nici la specializare, nici la spital şi în acelaşi timp mă ocupam şi de emisiune, apăruse şi Nomi (fetiţa Oanei Cuzino – n.red.). Am renunţat după ce am dat toate examenele, şi de medic primar, mi-am făcut şi Doctoratul. A fost momentul în care am vrut să extind brandul „Ce se întâmplă, doctore?“, să-l transform într-un transmedia, aveam şi revista, aveam şi multe evenimente, era deja mult mai mult timp care trebuia dedicat dezvoltării acestui proiect şi nu mai puteam să fac ambele lucruri.

În plus, era un drum închis ca muncă de spital, fiindcă spitalul este destul de sărac în oferte în ceea ce priveşte geriatria, îţi oferă aceleaşi cazuri, dar m-a ajutat enorm experienţa de acolo pentru că mi-a dat o perspectivă asupra a ceea ce înseamnă prevenţie. Noi asta facem în mod special şi susţinut de 14 ani la Pro TV, încercăm să facem cât mai multă prevenţie şi campanii de conştientizare a pericolelor anumitor boli. Ori fiind în Institutul Ana Aslan, care avea şi dimensiunea asta internaţională, şi eram implicată în mai multe studii internaţionale comparative, am putut să văd şi chiar să particip la elaborarea rezultatelor, ce diferenţe uriaşe există în patologia bătrânilor din România faţă de cea din străinătate şi ce impact uriaş are stilul de viaţă. Situţia stătea altfel în ţările dezvoltate şi m-am gândit că acolo trebuie să acţionez dacă vreau să fiu cu adevărat de folos, să le spun oamenilor că trebuie să-şi schimbe modul de viaţă.

Mai exact?

În primul rând, bătrânii din România după ce terminau şcoala nu mai fac sport, la noi sedentarismul, din păcate, e sport naţional. Mişcarea are un rol esenţial în viaţa noastră, dar trebuie practicată inteligent şi în mod susţinut. Apoi, obiceiurile alimentare, la noi se consuma foarte multă carne şi cartofi, grăsime în mod tradiţional, foarte multe obiceiuri greşite alimentare, pe care uşor-uşor am reuşit să le schimbăm de-a lungul timpului.

Realizezi emisiunea „Ce se întâmplă, doctore?“ de aproape 15 ani. Care sunt atuurile acestei vieţi îndelungate?

Asta să judece telespectatorii. Eu o să o fac atâta timp cât mi se solicită şi o fac din suflet pentru că ştiu că este nevoie în continuare de informaţie medicală, este esenţială pentru păstrarea unui nivel de calitate al vieţii şi optimizarea tuturor şanselor în viaţă, indiferent de vârstă.

„Un stil de viaţă sănătos nu e o mare filosofie“

Pentru tine ce înseamnă un stil de viaţă sănătos?

Nu e o mare filosofie, înseamnă să ai grijă ce mănânci, ce consumi în general, să fii conştient de lucrurile care îţi fac rău şi care sunt cele care îţi fac bine şi, evident, să le foloseşti preponderent pe cele care îţi fac bine. Să fii optimist, să faci mişcare, chiar dacă uneori tinzi să faci anumite lucruri cu mai puţin chef, nu trebuie să le faci cu mare efort, trebuie să ajungi la stadiul în care să le faci cu plăcere, gândindu-te că le faci pentru tine, pentru că te preţuieşti pe tine şi, implicit, pe cei din jurul tău. Oamenii le cunosc, dar e cel mai greu să le aplici.

În noul sezon ce ai pregătit?

Încercăm să disecăm în continuare aceste obiceiuri, mituri, lucruri care se află dincolo de aceste aparenţe. De exemplu, vorbim despre carnea de curcan, pentru că există acest mit că ea e o carne foarte bună şi că e o alternativă la alte surse de carne şi atunci am mers într-o fermă, am încercat să vorbim cu veterinari, cu medici, am încercat să aflăm ce mănâncă aceşti curcani, cum de cresc într-un timp atât de scurt, cum ajung la 30 de kilograme. Încercăm să elucidăm miturile care circulă, sunt deja pe buzele şi în mintea tuturor, să aflăm cât de reale sunt, să aflăm care este substratul ştiinţific, logic.

Creşterea copiilor şi acest trend de parenting, avem nevoie de o schimbare a mentalităţii părinţilor, pentru a creşte generaţii diferite, altfel perpetuăm la nesfârşit nişte obiceiuri şi o mentalitate despre care ne-am lămurit că nu aduce neapărat ceva bun.

Încercăm cu ajutorul persoanelor din zona publică să vedem cum este mai bine să procedăm cu copiii noştri, cum îi încurajăm mai mult şi mai bine pentru a se afirma şi a face în viaţă ceea ce le place, să fie ceva productiv pentru noi toţi, pentru că ăsta e scopul nostru ca indivizi, să ne realizăm, să ne simţim bine şi să reuşim să atingem obiectivul pentru care am venit pe lume.

Ca medic şi având pregătirea şcolii medicale româneşti, care explică foarte bine imunologia şi valoarea vaccinurilor, mai ales a celor care s-au dovedit că au fost extrem de utile şi au reuşit să scape omenirea de boli extrem de grave, evident că le susţin, vorbesc de acele vaccinuri recomandate Oana Cuzino, medic geriatru şi realizatoare TV

Ce-i interesează cel mai mult pe români?

Dieta este şi va rămâne un subiect sensibil, şi pentru că este un obicei curent, mâncăm de câteva ori pe zi şi atunci asociem cu plăcerea, cu gustul, dar şi cu neplăcerea adusă de kilogramele în plus sau de afecţiuni. Aşa că dieta rămâne o preocupare de top în curiozităţile românilor şi nu e nimic rău în asta. Noi venim cu informaţii şi subiecte de dezbatere.

Noi trebuie să adaptăm, să nu rămânem îndoctrinaţi cu aceste obiceiuri şi să adaptăm alimentaţia în funcţie de efortul pe care îl facem. Oferim soluţii pentru cei care trebuie să-şi regleze greutatea într-un fel sau altul.

Ce părere ai despre vaccinuri şi mamografii? Pentru că sunt dezbateri intense în spaţiul public, opinii controversate.

Ca medic şi având pregătirea şcolii medicale româneşti, care explică foarte bine imunologia şi valoarea vaccinurilor, mai ales a celor care s-au dovedit că au fost extrem de utile şi au reuşit să scape omenirea de boli extrem de grave, evident că le susţin, vorbesc de acele vaccinuri recomandate. Le susţin pe cele care trebuie făcute bebeluşilor.

Consider că este foarte utilă şi că problema în România este că, din păcate, în mediul rural sunt foarte puţini copiii care ajung să fie vaccinaţi, din acest motiv avem şi cea mai mare rată de mortalitate infantilă din Europa. În satele din Romania, unde trăieşte 46% din populaţie şi aproape 50 % dintre copiii ţării, rata mortalităţii infantile în anul 2015 a fost considerabil mai mare în rural — de 10,4 –  faţă de urban — 6,8, iar România continuă să aibă cea mai ridicată valoare a mortalităţii infantile dintre ţările europene, similară cu ţările asiatice sau africane. România nu are mecanisme eficiente pentru a garanta dreptul copiilor din mediul rural la servicii medicale, satele sunt izolate şi nu există în toate comunele dispensare sau măcar medic şi asistente care să se deplaseze la domiciul bebeluşilor. De multe ori mamele trebuie să îşi ducă singure bebeluşii la mari distanţe pentru a fi vaccinaţi sau pentru a primi ajutor medical, ceea ce pare descurajant pentru o familie săracă. În cazul infecţiilor respiratorii, care reprezintă a doua cauză mare de deces ce ar putea fi prevenită  prin vaccinare şi tratemnete prompte, cifrele sunt de 23,5 la mie! Acestor probleme li se adugă şi indicatorii de malnutriţie şi morbiditate disproporţionat de mari în mediul rural, pentru care s-ar impune intervenţii reparatorii urgente.

E trist, e îngrozitor că mor copii din cauza unor boli care ar fi putut fi prevenite prin vaccinare. Cam asta e situaţia în România.

Mamografia este o metodă utilă, nu văd care ar fi controversa.

Olivia Steer a stârnit numeroase controverse din cauza părerilor exprimate în spaţiul public. Am observat că tu te fereşti să-ţi impui opiniile şi chiar îi sfătueşti pe oameni să consulte un specialist. Crezi că e periculos ca o persoană cu o mare vizibilitate în spaţiul public să lanseze astfel de îndemnuri?

Fiecare trebuie să discearnă ce e mai bine, de obicei trebuie să asculţi un specialist. Eu nu cred că putem cădea în pericol atunci când invesigăm şi cerem părerea unor oameni care se pricep şi ştiu ce spun. Nu e vina nimănui, fiecare spune ce vrea, e democraţie, nu poţi să îi spui cuiva să nu mai abordeze un anumit subiect, dar depinde de tine cât credit dai acelor oameni.

Automedicaţia poate fi periculoasă, e o sursă generatoare de probleme, mai ales când se întâmplă ca părinţii să-şi trateze singuri copiii, dar probabil că în timp oamenii vor înţelege. E şi unul dintre mesajele noastre, vrem să-i dezvăţăm pe români de antibiotice şi să-i învăţăm cum să-şi întărească sistemul imunitar prin mijloace mult mai simple.

Ce părere ai despre produsele naturiste?

În general, produsele naturiste făceau parte din arsenalul medical al stră-stră bunicilor noştri. Înainte să apară industria farmaceutică aşa se tratau oamenii. Foarte multe dintre ele au efect, numai că ceea ce trebuie să înţelegem noi este că, spre deosebire de aceste pilule care sunt extrem de concentrate şi de la care am învăţat că obţinem un efect după 15 minute, în cazul produselor naturiste terapiile trebuie să constituie un mod de viaţă. Nu poţi să te aştepţi că bei un cei şi obţii acelaşi efect cu cel al unei pastile foarte puternice. Dar dacă îţi faci un mod de viaţă din a trăi sănătos, a face mişcare, a medita, a fi extrem de împăcat cu tine şi combini cu medicina naturista, atunci cred că poţi să-ţi asiguri o stare foarte bună de sănătate. Dar nu poţi să aştepţi minuni sau, Doamne fereşte, când cineva se îmbolnăveşte de cancer abia în acel moment să bea câteva ceaiuri şi să aştepte acelaşi rezultat ca al unei chimioterapii sau al unei chimioterapii avansate pe baza unei analize genetice a tumorii pe care o ai. Nu poţi compara unul cu altul, e ca şi cum ai compara o trăsură cu o rachetă, sunt diferite, deşi ambele sunt mijloace de locomoţie.

Ai apela la operaţii estetice?

Nu  ştiu, dacă va veni acel moment poate. Mi se  pare un lucru minunat pe care l-a realizat medicina, se pot face atâtea operaţii incredibile şi mai ales în domeniul acesta, al chirurgiei plastice, reparatorii, sunt oameni care au probleme extrem de mari şi care pot acum să-şi recapete integritatea atât de uşor, nu mă refer la operaţiile estetice facultative. E bine să avem la îndemână toate mijloacele pe care ni le oferă medicina şi să ne bucurăm de ce ne oferă, fie că vorbim de prevenţie, de terapie, de operaţii diverse.

Unul dintre citatele celebre ale Anei Aslan este: „Să fii veşnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani, înseamnă să fii optimist, să te simţi bine, să ai un ideal în viaţă pentru care să lupţi şi pe care să îl cucereşti“. Idealul tău care este, l-ai atins deja, urmează să o faci?

Mai urmează, cu siguranţă. Dar în mare măsură îmi place că măcar am intrat pe acea rută atunci când mi-am dorit să fac o emisiune medicală de calitate şi mă loveam de foarte multe prejudecăţi la acea vreme şi părea un deziderat imposibil, acum a intrat în firescul tuturor, oamenii chiar sunt interesaţi şi chiar ne spun că aplică ceea ce noi le recomandăm. Pot spune că plutesc de fericire că am putut să realizez acest vis, dar bineînţeles că mai rămân foarte multe lucruri de făcut. Schimbarea mentalităţii oamenilor, să devină mai drăguţi, mai deschişi, mai informaţi şi să scoată tot ce au mai bun din ei, pentru că fiecare om are o resursă uriaşă de bunătătate, pe care trebuie să o vedem mai mult şi să o exploatăm.