INTERVIU Neti Sandu, astrolog: „Eram genul cam piţi în tinereţe, eram excentrică, purtam culori tari“

Neti Sandu (58 de ani), prezentatoarea horoscopului de la Pro TV, a vorbit în cadrul unui interviu pentru „Adevărul“ despre începuturile sale în televiziune şi în astrologie, despre regretele sale, despre poveşti din tinereţe şi previziuni despre sine.

Când zici Neti zici şi horoscop. Când zici horoscop, atunci zici şi Neti. Neti Sandu, căci, da, despre ea e vorba. Transmite ceea ce astrele vor să spună încă de dinainte de a fi la Pro TV. Astrologia e pasiunea şi menirea ei. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă din conversaţia de o aproape o oră pe care am avut-o. E uşor timidă când răspunde, dar aşteaptă următoarea întrebarea cu sprâncenele ridicate şi buzele mijite şi răspunde imediat, fără ezitare. Am întâlnit-o într-o dimineaţă de luni, în culisele Ştirilor Pro TV, imediat după ce şi-a terminat treaba. E voioasă, de parcă nici nu s-a trezit cu noaptea în cap să vină să spună horoscopul.

Neti Sandu trăieşte şi simte cum îi zic astrele şi numerele. Explică orice întâmplare cu ajutorul astrelor. Inclusiv faptul că Saturn le creează probleme Săgetătorilor (mie şi ei) pentru încă un an de zile! E recunoscută nu doar pentru informaţiile utilitare pe care le livreaza zilnic, informaţii legate de destinul fiecăruia, ci şi pentru coafura specifică. Nu o deranjează că oamenii încă sunt de părere că are perucă. Cum nu o deranjează nici cei care nu cred în astrele ei. Atunci când a intrat în Pro TV, spune chiar ea, nu i s-a cerut să fie într-un anume fel, de aceea şi-a păstrat prospeţimea până astăzi. La fel şi coafura. Dar şi-a mai păstrat ceva: entuziasmul vizavi de ceea ce astrele vor să transmită zilnic. E complet acaparată de numerele şi poveştile de pe „cerurile“ pe care le „citeşte“ şi de pe care orbitează stelele şi planetele. Şi chiar şi în anul de graţie 2016 Neti Sandu îşi scrie de mână horoscoapele. Ceea ce e de admirat când toată tehnologia ne acaparează. S-a adaptat destul de repede la condiţiile actuale. Acceptă că are o menire, dar are un regret: că nu are copii.

Cum a ajuns Neti Sandu la Pro TV, ce întâmplări o leagă de Florin Călinescu, de ce a ales astrologia, de ce nu a mai ajuns profesoară şi cum a perceput perioada comunistă, în interviu.

„Adevărul“: De peste 20 de ani apăreţi în fiecare dimineaţă la Pro TV şi explicaţi ce spun astrele. Nu e o muncă de uzură?

Neti Sandu: Da, din 1995. Ba este, cum să nu, faci tot timpul acelaşi lucru. Dar eu m-am străduit să mai fac câte ceva ca să îmi placă în continuare să pot să fac asta. Normal, e monoton, zici că e una şi aceeaşi zi. Am încercat tot timpul să îmi perfecţionez fraza ori atacul. Lucrurile astea nu se văd, dar mă fac să pot să scriu în continuare. Am văzut un print mai vechi, pe care scriam horoscopul, şi am observat ce diferenţă e între felul în care îl redactam atunci şi cum îl fac acum. M-a preocupat tot timpul felul în care zic horoscopul. Trebuie să îl scriu. Nu pot să îl repet de patru sau de cinci ori cu acelaşi cuvinte şi să mă încadrez exact în timp. Una este să am de vorbit despre o temă, şi pe aia nu pot să mi-o pun în prompter. Ca să fac o emisiune nu am nevoie de ceva pe prompter. Totul e în cap. Dar dacă fac horoscopul zilnic trebuie neapărat să îl scriu. Chiar dacă nu l-aş scrie, să îl zic liber, tot ar trebui scris de cineva, că el merge şi la site, de exemplu. Horoscopul pare acelaşi, dar eu lucrez să mai introduc ceva Practic, am transformat verbele în locuţiuni. Am făcut Filologia şi am încercat să fac tot timpul ceva viu din textul ăsta pentru mine. Altfel aş fi înnebunit şi ziceam „Nu mai vreau!“. E vorba şi de trezitul de dimineaţă, apoi e şi scrisul ăsta care îţi omoară creativitatea, inspiraţia. Nu ai cum să fii proaspăt  făcând chestia asta atât de sacadată. Totul se potriveşte cu ascendentul meu în Fecioară, sunt tipicară. Dar nu se potriveşte cu Săgetătorul (n.r. - zodia pe care o are Neti Sandu). Săgetătorul trebuie să facă neapărat ceva, să scormone, să scoată un pic de scânteie! Fecioara nu are darul ăsta.

Avem ceva aproape în comun. Sunteţi născută pe 24 noiembrie. Eu pe 23, prima zi de Săgetător.

De fapt, m-am născut pe 25 noiembrie, dar în buletin e trecută data de 24. Eşti născut pe 23 noiembrie? Să-ge-tă-tor! Prima zi! Acum, la Săgetător, Saturn a intrat acolo de un an şi ceva, mai are de stat un an de zile.

Asta ce înseamnă?

Că încetineşte nişte lucruri, dar... stai aşa! (n.r. - caută în geantă foile pe care îşi scrie horoscopul zilnic) Uite, vezi? Cum scriu şi eu? Uite! (n.r. - arată foi cu explicaţii pentru fiecare zodie, dar şi alte foi cu „cerurile“ după care citeşte zodiile) După astea mă uit şi aşa scriu. Scriam acum pentru ziua de 27! Ce voiam să îţi arăt. Saturn a ajuns la 8 grade. A avut nevoie de un an ca să ajungă la jumătate şi mai are nevoie de încă unul ca să iasă din Săgetător. El vine odată la 29 de ani. Tu ai 29 de ani?

Nu, 24 de ani.

24! Înseamnă că în anul în care te-ai născut tu Saturnul era mai încoace (n.r. - indică pe harta „cerurilor“). El are de stat cam trei ani într-o zodie şi face ca lucrurile să meargă mai încet, dar să se stabilizeze odată pentru totdeauna. Să rămână totul bătut în cuie. E foarte greu şi dureros. Ai impresia că duci munţii în spate. Tu poate că eşti tânăr şi nu simţi. 

Lucrează cu astrele şi le simte 

Chiar asta simt.

Aşa este! Şi mai e un an de zile! Sunt ritmuri diferite pentru că a trecut Marte pe acolo şi a dat o turaţie în plus. Altminteri, lucrurile stau mai prost. Dar, Jupiter, planeta norocului, s-a mutat în Balanţă. Şi ea face aspect de echilibru cu Saturn chiar anul ăsta. E ca un discount. Nu mai resimţim atât de greu. Şi, în plus, apar nişte prieteni. Toată lumea te căuta, „Hai, să ieşim pe undeva!“, în rest nu te vede nimeni de la acest Saturn. Saturn zice „Izolare!“. Adică, cu prietenii cu care ieşeai mereu nu mai poţi să te vezi pentru că nu mai poate niciunul. Resimţi prost toată treaba asta. Doare dacă nu ştii, dar chiar şi dacă ştii ce zic astrele tot doare (Râde).

Mai rău!

Da! (Râde) Dar, acesta e avantajul, Jupiter e discountul şi până la anul poţi să simţi mai puţin apăsător toată treaba asta. Mai durează un an de zile până Jupiter ajunge aici (n.r. - indică un punct norocos pe hartă) şi după ajunge în Săgetător, unde vine odată la 12 ani. Vine ca o încununare! După aceşti trei ani de greu vine recompensa, Jupiter. Deci, aşa fac horoscopul. Iau de pe hartă poziţia planetelor. Îmi spun: „Soarele e la 14 grade“, îl pun aici. „Luna e la x grade“, o pun acolo. Şi tot aşa, apoi mă uit în ce zodie apar şi ce aspecte ies între toate. Şi ce ar conta, adică ce primează, atunci când trebuie să aleg o idee. Sunt două idei principale într-un horoscop şi o concluzie. Uite, aici arată ziua de 27. Doi şi cu şapte fac nouă, deci vibraţia zilei e nouă. Ce înseamnă asta? Nouă e ultima cifră, cea mai mare, nu există zece în numerologie. Arată o înţelepciune, că depăşeşti  interesul material, te interesează ce se întâmplă cu ceilalţi. Fac un compozeu. Asta e vibraţia.

Nu cred că mulţi ştiu munca asta pe care o faceţi.

Treaba e că în fiecare zi e altceva. Practic, operaţiile sunt aceleaşi, dar mintea se roteşte şi ea după ele. Pentru mine e ca un joc de perspicacitate.

Sunteţi dependentă de horoscop?

Nu gândesc asta. Dependentă nu sunt. Pot să nu mă gândesc la astre, dar gândind tot timpul aşa am încercat să înţeleg şi să simt. Asta le spun tuturor. „A intrat Jupiter acolo. Simţi?“. „Nu“, mi se răspunde. Păi, pentru că nu te gândeşti, nu eşti atent la ce simţi. Mă iau de Balanţele astea, a intrat Jupiter acolo, dar nimeni nu simte. Eu încerc să simt lucrurile astea, chiar dacă nu aş mai face asta tot aş simţi pe acolo că e ceva. Ritmurile astea le simţi şi dacă fac asta din 1990, îţi dai seama.... E un fel de a gândi şi un fel de a simţi. Pe mine mă interesează să conectez gândirea şi simţirea. 

„Nu vreau să conving pe nimeni, dacă omul nu crede, de ce să îmi bat capul cu el?“ 

Pe de altă parte, poate unii nu cred în ceea ce spuneţi.

Dar nu mă deranjează. Înseamnă că ştiu să găsească răspunsuri în ei. Instinctul funcţionează foarte bine, şi intuiţia, şi nu au nevoie de astre. Poate sunt şi oameni practici şi atunci îşi propun să rezolve totul repede. Oameni de acţiune, adică atât îi intersează şi rezolvă ce au de rezolvat. Dar, alţi oameni au stilul meditativ, aşa că au nevoie să înţeleagă, să observe, să compare şi să vadă cum îi e mai bine. Dar pe cei care rezolvă totul singuri nu îi poţi convinge vreodată să schimbe ceva. Asta nu înseamnă neapărat că e bine. Dar eu nu vreau să conving pe nimeni. Dacă vrea cineva să mă întrebe ce cred eu despre horoscop, da, e în regulă. Dar dacă omul nu crede, de ce să îmi bat capul cu el? Ce aş câştiga? Lasă-l, are el ritmul lui, dacă o să aibă nevoie vine el să mă întrebe, nu trag eu de el.

Oricum, la noi ai împământenit expresia asta: „Să ne uităm şi să auzim ce zice Neti de dimineaţă“.

Normal, am creat un reflex.

Cum a fost prima dată când aţi apărut în faţa camerei?

A fost nemaipomenit! Totul părea dilatat, timpul, momentul, starea, uiluirea. Nu ştiam ce simt. Atât era de extraordinar, aşa era! Era o senzaţie pe care oricine ar visa-o, mi se întâmpla chiar mie, deşi nu făcusem nimic. Nu a trebuit să învăţ, nu m-a obligat nimeni. Venisem cu şcoala făcută, pentru că era pasiunea mea, şi nu trebuia decât să zic ce ştiu. Pro TV începuse pregătirile primavara, iar pe mine mă chemaseră cu două săptămâni înainte să înceapă emisiunea. „Vino să dai o probă!“. M-au chemat acolo, au văzut care era treaba şi la final mi-au zis că am luat proba. „Dar cum am făcut?“. Înainte fusesem la radio, la Pro FM, mă văzuse Florin Călinescu acolo. După ce oamenii de la Pro TV au stat luni de zile să găsească rubrici pentru matinal, Călinescu şi-a adus aminte de „una care face singură horoscopul, are un cerc pe o foaie, vorbeşte din stele, cautaţi-o“. Au dat de mine. Ce uluită am fost, m-au căutat, am dat probă şi am luat. Aveam o experienţă de un an de zile, dar televiziunea nu se compară. Şi la radio sunt emoţii, dar nu trebuie să cotrolezi totul, la TV e invers. Eram aşa de uluită că nu îmi dădeam seama ce se întâmplă (Râde). 

FOTO Pro TV 

„Firescu lui Călinescu mă scotea din panică“  

Nu ştiu ce am zis, ce am făcut sau dacă a ieşit bine prima oară (Râde), dar, după aia, începuse să se blocheze prompterul. Florin se uita tot timpul în hârtiile lui, când vedea că încep să mă încurc şi nu ieşea nimic ridica ochii şi vedea că prompterul stă pe loc. Zicea: „Dar unde ai fost în weekend?“ (Râde) Eram nedumerită! Să îi răspund sau să continui. Cu chiu, cu vai, încercam să termin de zis, dar firescul lui Călinescu te scotea din panică. Avea un firesc care nu se poate învăţa la nicio şcoală. După ce s-a terminat această primă emisiune zicea să ne uităm la toţi la casetă. „Cum ţi se pare?“, m-a întrebat. Eu i-am zis că parcă sunt Sanda Ţăranu! (Râde) Aşa mi s-a părut, că eram genul ăla. Îţi dai seam că fără să vrei ai un prototip în minte. Îmi plăcea mult de ea, dar îmi plăcea şi de Delia Budeanu, de exemplu. Dar mi s-a părut că mergeam spre tipologia aia. Aşa a fost începutul, făceam şedinte de câte patru ore, analizam tot. Ideea e că nu ni s-a cerut să fim într-un anume fel. „Fiecare să faceţi cum stiţi, nu contează. Toată lumea uită ce şcoală are, avem un proiect împreună“, ni s-a zis. 

„Când am făcut practică pedagogică mi-era de frică de copii“ 

Dar, pe calea Filologiei de ce nu aţi mers?

Cred că mi s-a părut prea obositor să fiu profesoară, dar mi-ar fi plăcut foarte mult. Când am făcut practică pedagogică mi-a fost atât de frică de copiii ăia. Mi-era groază că pun întrebarea şi nu mai sunt atentă la ce răspund să ştiu dacă a fost bine sau nu (Râde). Atâta era în capul meu. 

Avem un profesor mic de statură şi foarte imprevizibil ca reacţie cu noi. La vremea aceea eram puţin mai excentrică în felul în care mă îmbrăcam. În culori drapel, în culori tari, ruj tare cu contur. Mi se potrivea, dar nu se potrivea cu lecţiile pe care le făceam la şcoală. Sau cu ce aştepta omul de la noi. Majoritatea colegelor mele erau învăţătoare deja şi voiau să facă şi facultatea asta. Erau toate serioase. Şi veneam eu, genul cam piţi, cred că aşa i s-a părut lui. Stăteam în prima bancă, el punea câte o întrebare. Eu răspundeam, iar el era tot timpul uimit. „Aşteptările mele sunt acolo, da? (n.r. - indica spre personajele fictive din clasă) Nu la piţi asta!“. Eu eram genul foarte serios, dar îmbrăcămintea nu era de-acolo. Vine momentul în care să predăm. Prima dată mi-am ales gramatică la clasa a opta. I-am spus profesorului că sunt atât de disperată de predat că nu cred că o să trec examenul. De-atâta disperare că nu o să mă descurc recital am dat acolo! Iar profesorul mi-a zis că n-ar fi crezut în viaţa lui că pot să duc o oră până la sfârşit şi să am atâta succes la copiii ăia. Era uluit! La oricine din clasă s-ar fi aşteptat, dar nu la mine. Am fost foarte disperată (Râde) şi am scos arsenalul! „Nu se poate să nu răzbesc“. „Uite, trebuie să îţi spun, deşi nu credeam, dar eu cred că tu o să fi o mare profesoară“, mi-a zis profesorul. A fost cel mai uluitor succes din viaţa mea. Ăluia căruia nu i-am inspirat nicio încredere, dintre toate colegele mele care erau foarte bune, să îmi spună că eu am toate şansele. Dar, uite că nu s-a nimerit.

„Atunci când am citit «Mizerabilii» nu am ieşit patru zile din casă“

Perioada comunistă cum aţi resimţit-o?

A fost perioada în care am citit cel mai mult posibil. Am văzut toate filmele şi piesele de teatru. Mi-am făcut toată cultura. Asta a fost perioada comunistă pentru că nu aveai ce să faci altceva. Nici nu eram genul care să ies seara sau să am nevoie să ies foarte mult. Noi făceam aşa: citeam câte o carte şi după  discutam. Bine, eu am citit multe că eram la facultatea asta. După aia am citit literatură, totul în franceză. Stăteam cu zilele în casă. Ţin minte că atunci când am citit „Mizerabilii“ nu am ieşit patru zile din casă. Eram atât de fericită, eram în lumea aia. Nu mă interesa altceva. Toate experienţele astea m-au îmbogăţit. Era un fel  de a trăi prin acea literatură.

În ciuda restricţiilor.

Sigur! Şi pentru că regimul nu îţi oferea ceva. Nu aveai de unde să te alimentezi. Doar filmele româneşti pe care le mâncam pe pâine şi piesele de teatru. Îţi spuneam, citeam o carte, da? Ne împrumutam de la unul la altul şi apoi ne întâlneam să povestim ce am înţeles. Deci, asta erau distracţiile noastre. Cum ar fi de modă veche. Dar nu aveai ce să faci altceva. Adevărul e că m-am adaptat foarte repede la vremurile astea. Nu atât de repede pe cât aş fi vrut, pentru că există un opoziţionism acolo care funcţioneaza. Dar, după Revoluţie m-am dus la yoga. Acolo am fost absolut fascinată de ce se întâmpla, de la bun început simţeam. Stăteam în poziţiile acelea şi trebuia să simţi fluxul. Şi simţeam! Atunci voiam să mă duc iar şi iar. La meditaţii nu eram nemaipomenită, nu funcţiona totul foarte bine, dar după aceea m-am învăţat să fac aceste relaxări şi acasă. Şi la ora actuală nu cred că există zi să nu le fac. De-aia se pot perfecţiona nişte percepţii, să le zicem aşa. Pot să mă calmez mai uşor sau să mă bucur de ceva. Asta nu înseamnă că sunt zen total, mă pot enerva la fel de puternic, sufăr la fel de tare, dar se micşorează durata suferinţei sau intensitatea scandalului prin aceste meditaţii. Sunt nişte avantaje, practic ajungi să te cunoşti pe tine mai bine, iar pe mine yoga m-a ajutat foarte mult. Din momentul ăla am aflat şi de astrologie şi am zis să fac ceva şi pe calea asta. 

Euforia libertăţii 

Dar Revoluţia unde v-a prins?

Eram la serviciu, în spatele (n.r. - cinema) Scalei. Acolo era un institut de proiectări unde eu eram bibliotecară. Am prins totul de acolo, împuşcăturile, tot ce se petrecea groaznic vedeam de sus, de la terasă. Se trăgea direct spre tine dar tu nu cădeai. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le-am înţeles. Eram îngroziţi. Trebuia să revin la serviciu în fiecare zi prin câmpul ăla de luptă. Ţin minte că am trecut pe lângă un pluton de soldaţi tineri care se uitau cu toată ura la noi. Eram doar nişte trecători, treceam pe la Universitate, veneam de la Rosseti. Ăia se uitau cu arma spre noi. Am avut o perioadă de atacuri de panică la momentul ăla. Nu înţelegeam nimic. Am plecat pe stradă, pe jos, acasă, şi ieşea câte cineva pe la poartă şi ne zicea că a căzut Ceauşeşcu. Îmi ziceau că e libertate. Era o stare incredibilă. Noi, care am încasat în toată perioada asta, am înţeles ideea de libertate. Era tot timpul această speranţă că totul se va termina, dar nu credea nimeni că va mai prinde ziua în care va fi asta. Normal că fiecare şi-a închipuit altceva. 

Revoluţia schimbării 

Dar am zis să facem repede ceva ce ne-am dorit şi nu ştiam. Să accesăm zone despre care doar auzeam. Adică, eu am auzit de efemeride (n.r. - foile de pe care citeşte şi alcătuieşte horoscopul) de la un coleg, dar nu l-am băgat în seamă. Eu credeam că efemeridele sunt musculiţele alea care trăiesc o zi. Tot aşa se cheamă şi alea! Dar nu înţelegeam de ce le numeşte pe astea aşa. Până la momentul ăla citisem doar zodiace. La yoga acolo am cunoscut nişte fete care mi-au zis că sunt nişte cursuri de astronomie la Grigore Preoteasa. Mai aveam o colegă la institutul ăsta, care era arhitectă, şi care ştia astrologie. Eu nu ştiam nimic. M-am dus. În amfiteatru, profesorul a zis: „Vedeţi, sala asta e plină. De aici, unul singur va putea să facă asta“. „Da? Atunci ce caut eu aici că nu ştiu nimic“, mi-am zis. Profesorul ăla a găsit o colegă pe care a pus-o să predea, pentru că era avansată, ca el să nu îşi piardă timpul cu noi. Fata asta, care era prietena mea, începuse să ne predea cu tactul unui profesor. „Eu nu o să pot, nu ştiu cu ascendentul, am făcut Umanul, nu ştiu cu cifre“, îi ziceam. „Lasă-mă să îţi explic, dacă nu o să poţi te las să pleci“. Mi-a explicat şi am înţeles din prima! Nu îmi venea să cred! Trecusem un mare hop şi puteam să rămân. Toţi se spărgeau în figuri, dar nimeni nu voia să înveţe, că aici toată treaba era să asimilezi materia. Nu poţi să faci nicio interpretare dacă nu înveţi ce face planeta respectivă. Eu mă duceam acasă şi învăţam, ăia se tot perindau la cursuri, ziceau că ştiu, că nu au nevoie de explicaţii. Eu tot învăţam şi mergeam la tipă să îi explic ce trebuie făcut. Plecam de la cursuri pentru că ea o lua de la început cu alţi cursanţi. A rămas mulţumită de mine, de ce elevă bună sunt eu. Rămăsese doar să discutăm materia, dar învăţam ca şi cum mă duceam la examen.

După care mi-a zis: „Alege un subiect şi hai să mergem la o conferinţă, vrei?“. „Nu! Că îmi e frică!“. Am ales să vorbesc despre aspectele proaste dintr-o astrogramă. Tocmai pentru că sunt proaste te ajută să rezolvi ceva, te provoacă, scoţi mai mult din tine. Prima dată am experimentat pe horoscopul meu, să merg în spate să înţeleg de ce am făcut aşa şi că în oglindă se va repeta. Era matematică pură şi logică ce făceam acolo. Până la urmă, am ales, pentru conferinţă, să dau o interpretare la cvadratura „aspect eliberator“, i-am zis eu. Ea şi-a ales alt subiect. S-a rugat de mine să îl prezint pe al meu, dar totul se întâmpla după trei ani. Era ca şi cum aş fi fost la doctorat. La conferinţă, cred că tot la Grigore Preoteasa, se adunaseră toţi, astronomi, astrofizicieni, oameni de ştiinţă, practic. Dar şi persoane care făceau astrologie de o viaţă. Dar nu aveau voie în comunism să spună ce cred şi nici să se afişeze. Dar acum era voie. Le prezint ălora şi luasem o postură serioasă. Acolo venise şi un nene Buzdugan, care prezenta la TVR o emisiunea, „Tribuna noncomformiştilor“. Chema oameni pe scenă să le pună întrebări şi să scoată ineditul de la ei. Vine la Cristina, tipa cu care eram acolo: „Vreau să vă invit la mine la emisiune“. „Eu aş vrea să o luaţi pe ea (n.r. - pe Neti Sandu), că eu o să fiu ocupată“. „De ce să mă ia pe mine?“, „Pentru că mie îmi ies lucrurile foarte uşor, iar ţie nu.Te duci tu!“, mi-a zis. M-am dus. Acolo a fost cel mai greu pentru un om care nu vorbise la TV. Să mă duc eu să am curaj să vorbesc în direct cu nenea ăla, care era total imprevizibil. Nu eram stăpână pe mine, eram speriată, temătoare, emotivă nu-ţi mai spun. Nu ştiu cum a trecut jumătatea aia de oră, dar pe urmă toată lumea m-a recunoscut pe stradă. Foarte tare, nu aş fi crezut aşa ceva. Au mai trecut câţiva ani şi după aia am ajuns la radio şi televizor. La fel, imediat lumea m-a recunoscut uşor pe stradă.

Credeţi în coincidenţe?

Nu există aşa ceva. Nu există coincidenţe.

Aţi copilărit în Prelungirea Ghencea. Cum era viaţa acolo?

Noi eram genul conştiincios, bine crescuţi, trebuia să respectăm ce ni se cere de acasă. Ieşeam doar la activităţile cu şcoala. Mergeam la film în perioada aia, doar asta putea. Ţin minte că, la şcoală, pe profesoara de muzică am admirat-o foarte mult. Ea îmi zicea că eu sigur o să ajung cineva. Mă lua la concerte, la diverse spectacole. Dar eram foarte speriată că nu prea înţelegeam ce aş putea eu să fac. La un moment dat m-a trimis la Palatul Pionierilor, cel de la Cotroceni, acolo era un cerc de muzică uşoară. Am stat acolo câteva luni, iar profesorul de acolo, foarte tânăr şi foarte serios, m-a remarcat şi a zis că vom lucra împreună. Au venit nişte inspecţii, iar directorul Palatului Copiilor le-a spus inspectorilor că dintre toţi copiii pe mine vrea să mă trimită la următoarea serbare care era deja programată. Între timp, profesorul a evadat în străinatate. Totul s-a terminat. Nu mai ştiu ce s-a întâmplat, dar gaşca s-a spart şi de acolo nu mi s-a mai dat voie să fac muzică, ca să nu pierd şcoala. 

Tatăl, un transmiţător 

Ce valori aţi preluat de la părinţii dumneavoastră?

Seriozitate. Amândoi erau foarte muncitori, silitori şi parolişti. Nu aveam voie să mint sau că am omis ceva. Asta îi supăra. Erau foarte severi acasă. Tata era foarte bun la jocuri de perspicacitate, m-a învăţat să joc table, şah.

De la tatăl dumneavoastră a venit pasiunea pentru cifre?

Eu aşa zic. Practic, am preluat toate calităţile pe care tata nu le-a putut pune în practică, din emotivitate sau dintr-un complex. Cert este că el a fost ca un purtător de calităţi pe care eu şi sora mea am putut să le valorificăm. El a fost transmiţător. 

Neti şi stilul ei de viaţă 

Se pune accent pe viaţa dumneavoastră privată, în sensul că nu vă afişaţi. Vă deranjează?

Eu funcţionez nestingherită pe stradă. Nu mă ascund cu nimic. Dacă vreau să iau tramvaiul îl iau şi merg două staţii. Nu rezist mai mult (Râde)! Dacă vreau să iau o maşină, atunci iau maşina! Oameni sunt uluiţi când văd că fac asta. Lumea are curaj şi mă întreabă dacă sunt eu. Îmi spun că semăn cu Neti Sandu, iar eu le zic că aşa e (Râde). Dăcă mă întreabă dacă sunt chiar Neti Sandu, atunci le zic că aşa e. Dar dăcă nu mă recunosc, atunci eu nu sunt Neti! Ies cu nepoţii mei la toate meciurile din weekend, în cele mai neaşteptate locuri, nu mă ascund. Poate că nu epatez, pentru că eu aşa mă îmbrac. Probabil că dacă aş fi genul elegant ca la televizor, cu pantofiori şi cu poşeţică, sigur m-aş decupa mai bine. Dar nu sunt în stare să fac atâta efort să fiu ceea ce ei cred.

Sunteţi o fire modestă, retrasă.

Vreau să trăiesc. Nu vreau să mă chinui cu nişte lucruri pe care nu pot să le duc pentru că ele costă (Râde). Mă costă emoţional. De ce să fac asta? Toată lumea se miră că am un apartament cu două camere în care mă simt foarte bine.

Aşa aţi preferat să trăiţi?

Mi-ar plăcea şi la Peleş (Râde). Aşa i-am zis lui Busu. „Păi, şi ce să faci acolo? Poţi să faci curat acolo?“. Acolo chiar mi-aş lua menajeră, că acasă nu îmi iau. De fiecare dată când a venit cineva să îmi pună un geam, să-mi monteze o uşă, cu toţii se mirau că mătur după ei, că şterg pe jos. „Spălaţi pe jos?“, „Normal, ce are?“. Nu fac nimic nimic ostentativ, nu îmi place ca altcineva să îmi facă treaba. E foarte simplu. Mama era de o curăţenie ieşită din comun, normal că e curat şi la mine. Nimeni nu o să facă curat cum făcea mama.

Într-un anumit punct al vieţii spuneaţi că vă vedeaţi profesoară aşezată la casa ei, cu copii.

Eu aşa credeam. Mama aşa zicea, iar ce se zice de acasă aşa rămâne. „Tu o să fii profesoară!“. Le admiram foarte mult pe învăţătoare, dar mai ales pe profesoarele de la şcoală. Mi se părea nemaipomenit să ştii atâta materie, să le predai altora şi să fii atât de impunător. Aş fi vrut. „Şi eu aş putea să învăţ la fel de bine, deci şi eu aş putea fi aşa“, aşa gândeam. 

Explicaţii astrologice 

Atunci când aţi intrat în Pro TV aţi încheiat o relaţie care a durat ceva vreme.

Înainte să intru la Pro TV s-a întâmplat, cu două săptămâni înainte. Nu a fost vorba de coincidenţă, a fost vorba de mai multe elemente. Situaţia care generase asta era cauzată de un Saturn, care trebuia să încheie un lucru şi pe loc să declanşeze altul. Mai e un lucru. Saturn încheia o etapă, iar Jupiter dădea drumul altei etape. Tocmai pentru că al treilea element intrase în joc s-a întâmplat asta, şi pe care nu îl prefiguram, de-asta astrologia e nemaipomenită, chiar dacă faci raţionamente şi calcule. Totdeauna există un element surpriză care te doboară. Ori nu l-ai văzut, ori nu ai crezut că e atât de important. Ce a fost şi mai important în acest moment cu Pro TV, dar şi cu încheierea relaţiei, era că planeta Pluto intrase în Săgetător şi arăta moarte şi regenerare. Trebuie să dai de-o parte tot ce ai învăţat şi ţi-a folosit foarte mult până atunci şi să dai drumul unei alte deveniri. Pluto e ca Pasărea Phoenix. Arzi până ajungi scrum şi reînvii din propria cenuşă, ceva proaspăt, tânăr, nou-născut. Eu de la naştere am acest Pluto lângă ascendent. Practic, e o planetă regeneratoare. De-aia, din când în când, reuşesc să mă reîmprospătez, faţă de cum eram. Am perioade în care îmi e greu şi nu ştiu ce să mai fac şi pac! Bag ceaiuri, exerciţii şi îmi revin.

Mai am ceva în mijlocul cerului, care e partea cea mai de sus a zodiacului, la nouă grade în Gemeni. Aici este o stea care se cheamă Aldebaran, care arată strălucire. Mai devreme sau mai târziu te face să ajungi cineva. Puteam să inventez orice şi să câştig bani, iar lumea să mă ştie aşa. Atât putea să fie. Din nimic steaua asta te face cineva. Dar, tocmai pentru că la nouă grade e Aldebaran, în partea opusă e Soarele meu. Deci personalitatea mea nu ţine de strălucire, să mă vadă toată lumea. Ce înseamnă asta? Venus şi Soarele sunt lipite pe acest fund al cerului, locul cu cea mai mică energie, e locul prin care se scurge energia. Cele două funcţionează prin alternanţă. De câte ori am o reuşită socială pot să pierd iubirea, că are legătură cu Venus. Când se încheie o etapă apare cineva. Asta e regula astrologiei. Nu ştii niciodată dacă funcţionează la fel. Jupiter ajunge din nou în punctul acela şi se pot întâmpla foarte multe. Dar nicio situaţie nu seamănă cu alta. Când Jupiter ajunge acolo, Saturn va fi în cu totul alt loc decât a fost atunci când s-a întâmplat aşa. Trebuie să iei multe aspecte în calcul şi să rişti. Să faci o prognoză şi să vezi dacă s-a adeverit sau nu. 

FOTO Pro TV 

„Oamenii vin şi mă trag de păr, să vadă dacă e perucă“

Vă mai deranjează faptul că oamenii cred că aveţi perucă?

Nu mă deranjează, mă surprinde că nu au înţeles acest lucru. Unii vin şi mă trag de păr, să vadă dacă e perucă. Alţii mă întreabă de ce mă tund la fel. Pentru că nu stă altfel! Altfel nu e uşor de aranjat.

Cum priviţi generaţia tânără a României?

Mi se pare că se axează foarte mult pe instrumentele care le înlocuiesc gândirea. Au impresia că se pricep la toate. Mi-am redeschis Facebook-ul, lucrurile merg de la sine, mintea nu o foloseşti deloc, asta văd. Tinerii se folosesc foarte mult de tehnologie, fără să foloseacă ceva din interiorul lor. Probabil că va exista o societate pe măsura lor. Noi, generaţia mea, suntem nişte oameni care am interiorizat foarte mult. Am citit foarte mult, ne-am folosit creierul şi imaginaţia, dar şi sentimentele. Ei nu folosesc nimic!

Totul e mecanic.

Da! Şi vor foarte mulţi bani. Dacă cu toţii fac la fel cine va face munca? N-am o viziune prea clară pentru ce se va întâmpla.

Ce rezervă astrele pentru Neti Sandu de-acum încolo?

Ţi-am zis în ce termeni gândesc. Ştiu că Saturn mai are de stat încă un an. Deci o să fie greu. Dar ştiind asta nu mă opun pentru că o să îmi consum toată energia şi nu o să pot să înţeleg ce vrea Saturn să îmi transmită. Lucrurile merg mai încet şi eu trebuie să merg în ritmul ăsta. Nu sunt obişnuită, dar trebuie să asimilez şi fac faţă. Pe de altă parte, Jupiter o să îmi dea ocazia să mă mai mişc un pic faţă de anul astrologic trecut. Jupiter a fost la ascendent, parcă mai căpătasem vizibilitate, dar Saturn a opacizat totul. A fost un ghinion, dacă e să o luăm aşa, dacă în anul în care Jupiter, planeta Săgetătorului, a stat în casa succesului un an, eu am stat şi cu Saturn pe cap, care a zis: „Nu! Ea trebuie să stea la văgăună!“. Mi-am ratat şansa să mă folosesc de acest Jupiter. Dar nu mi-a fost tocmai rău. Practic, nu ştiu dacă nu cumva de la acest Saturn am o stare de înţelegere cu mine. Mă simt foarte bine! Şi dacă am ceva care nu îmi place încerc să îl trec prin inimă să vad dacă simt acceptare sau respingere. Zic că e un câştig. Dacă înveţi să trăieşti cu tine, ce se va întâmpla se va întâmpla! Prea multe nu au ce să se mai întâmple că eu o să ies la pensie (Zâmbeşte). După aia o să îmi găsesc o preocupare. Dacă toată viaţa mi-am folosit mintea în toate direcţiile, nu se poate să nu o mai folosesc deloc. Alte aşteptări nu am. Poate că şi de-aia sunt atât de liniştită că ce am avut de demonstrat am demonstrat. Acum nu mai trebuie. Ce fac o fac pentru mine, pentru că vreau să trăiesc şi să mă simt bine. Nu să fiu împovărată de lucruri pe care mi le-aş fi dorit şi pe care nu le am.

„Sunt curioasă cum ar fi fost dacă aş fi avut propriii copii“

Aveţi vreun regret în sensul ăsta?

Poate că nu e bine că nu am copii, mă gândesc. Dar nepoţii şi strănepoţii au fost un aport foarte bun, că i-a făcut sora mea şi i-a crescut, iar eu doar am beneficiat (Râde). E ca şi cum aş avea copii. Dar tot sunt curioasă cum ar fi fost dacă aş fi avut propriii copii. Dar încă o dată spun ce am spus mereu: de vreo zece ani încoace am înţeles cum ar trebuit făcut un copil. Dacă aş fi avut un copil până cu zece ani în urmă aş fi făcut toate greşelile posibile, pentru că aşa aş fi crezut că se creşte. Nu! Acum, dacă aş putea, aş avea curaj să fac un copil. Din punctul ăsta de vedere nu îmi pare atât de rău că nu am copii că i-aş fi stricat (Râde).

„Am făcut o incursiune prin viaţa mea, fiecare are un rol“

Ar fi trebuit să vă cunoaşteţi pe sine ca să puteţi să faceţi acest pas.

Practic, asta am făcut. A fost o incursiune în viaţa mea. Dar sunt oameni de acţiune, oameni de stare, oameni care folosesc cuiva. E nevoie de un exemplu, de un om de legătură. Fiecare are un rol. Axa karmică îmi arată că nu mi-am învăţat la un moment dat o lecţie, poate de-aia trebuie să studiez atât de mult şi să accept izolarea, lucruri care pentru altul, un spirit tânăr sau de acţiune, nu sunt OK. Eu am pornit pe altceva şi am de făcut altceva decât ce au alţii. Data viitoare nu ştiu ce o să fac şi nici data trecută nu mă interesează ce am făcut. Mă interesează răstimpul ăsta de când m-am născut şi până am să mor, ce am făcut. În rest, ce contează?