INTERVIU Nelu Vlad, Azur: „Comuniştii ne-au exclus din ansamblu şi ne-au trimis pe şantier. Am fost foarte umiliţi“
0
Cântăreţul Nelu Vlad (69 de ani), liderul celebrei formaţii Azur, a povestit cum muzica i-a adus atât dragostea şi aprecierea românilor, dar şi invidia comuniştilor, care au încercat să-i pună beţe în roate.
Fără îndoială una din cele mai de succes trupe din istoria României, trupa Azur va sărbători 40 de ani de activitate pe scenă, într-un turneu naţional. Primele două concerte vor avea loc în Constanţa şi Iaşi, pe 23 noiembrie, respectiv 24 noiembrie. Biletele costă 50 de lei şi se pot achiziţiona prin iabilet.ro şi de la sălile de spectacol.
Muzica formaţiei Azur s-a auzit la mii de petreceri de-a lungul celor patru decenii, „Mona“, „Regina nopţii“, „La o masă“, „Pe nisipul de la mare“, „Te-am crescut, copile“, „Şatra“, „Lanţul de iubire“ fiind doar câteva dintre hit-urile trupei.
Azur a fost înfiinţată în anul 1984 la Brăila de Nelu Vlad, care şi-a început cariera muzicală în urma unui pariu. El a venit cu ideea de a organiza în timp record – o săptămână – o formaţie pentru nunţi. Pariul a dat roade, pentru că trupa s-a bucurat de un succes fulminant. De altfel, Azur este una dintre puţinele formaţii de gen care a rămas în preferinţele publicului românesc până în ziua de azi.
Într-un interviu, Nelu Vlad a povestit cum regimul comunist a încercat să-i pună beţe în roate neînţelegând cum o trupă lansată peste noapte a reuşit să cucerească atât de mulţi români. De asemenea, muzicianul a explicat de ce nu a fost niciodată o opţiune pentru el să părăsească România, dar.
„Adevărul“: Cum a fost perioada comunistă pentru trupa Azur?
Nelu Vlad: A fost bună pentru că atunci mi-am cunoscut soţia şi am făcut doi copii, dar a fost şi rău pentru că nu erai deloc sigur pe tine, drepturile omului erau încălcate cu mare dăruire de comunişti. Pot să vă dau un exemplu şocant din viaţa mea. M-am trezit într-o dimineaţă în timp ce mă trăgea de pijama un miliţian de viţă veche, din acela cu patru clase. Mi-a confiscat lanţul de la gât. Am avut norocul ca peste şase luni să mi-l dea înapoi. Ne controlau casa de două-trei ori pe an. Ajunseseră copiii să mă întrebe dacă sunt hoţ. Un alt moment şocant a fost şi când am fost ridicaţi toţi membrii formaţiei şi duşi în arestul poliţiei timp de 12 ore. Am fost ameninţaţi cu puşcăria, excluderea din partid şi excluderea din câmpul muncii – ceea ce s-a şi întâmplat.
Ce voiau de fapt?
Voiau să afle fenomenul prin care s-au distribuit casetele în România, cum a ajuns Azur să fie cunoscută în toată ţara într-o lună. Bine, ei căutau motiv să ne facă nouă dosar penal. Ne-au dat drumul, după care ne-au exclus din ansamblul în care eram angajaţi ca artişti şi ne-au trimis pe şantier. Eu am fost fierar betonist timp de patru luni. Voiau să ne vadă cum muncim cu lopata şi cu mistria. Noi nu am muncit deloc pentru că oamenii ne iubeau atât de mult încât atunci când venea controlul spuneau: „Nu trebuie să vedeţi unde i-am băgat, sunt vai de mama lor“. Apoi trebuia să mergem la cantina în care mâncau muncitorii să ţinem concert. Ne-am considerat foarte umiliţi atunci, dar am trecut peste.
Nu v-aţi gândit niciodată să plecaţi din ţară?
După Revoluţie, renumitul artist Gheorghe Turda a insistat foarte mult să mă duc cu el în America. Nu am putut să plec, noi aveam multe contracte în România, ne iubea lumea mult. Şi acum avem chemări în fiecare an, dar nu are sens să plec. Noi câştigăm în România mai mult decât am câştiga dacă ne ducem în America. Iar acolo oboseala este foarte mare, dormi pe unde apuci şi mănânci ce-ţi lasă ăia prin frigider. Iar eu nu sunt obişnuit aşa.
Când aţi început să simţiţi că aveţi cu adevărat succes?
Când am făcut prima casetă cel care ne-a imprimat mi-a zis: „Habar nu aveţi ce o să se întâmple cu voi peste o lună“. Atât fler a avut băieţaşul ăla, un ţăran din comuna Corol, că după o lună ne auzeam cântând în toate maşinile. Mă duceam în piaţă, ne auzeam noi cântând, în tramvaie tot noi, prin magazine la fel. Primeam telefoane din ţară, era o nebunie totală.
Vă iubeau fanii?
Eu când terminam spectacolul ieşeam printre ei şi nu mă mai băga nimeni în seamă, nu mă cunoşteau, pe casete nu era poza mea. Dar după un spectacol la Iaşi s-a întâmplat să strige unul după mine. Mai aveam cinci metri până să ajung la taxi, când au auzit miile alea de oameni şi au rupt-o la fugă după mine. Dacă nu era taximetristul cred că nu mai scăpam viu. Erau şi momente hazlii când eu eram între ei şi vorbeau de mine. Mă băgam şi eu în vorbă cu ei şi vorbeam tot de mine. (râde)
Aţi fost vreodată supărat că s-a spus despre muzica pe care o cantaţi că se aseamănă cu maneaua?
Extrem de tare. A eliberat unul lozinca „strămoşii manelelor“ şi au preluat-o toate televiziunile. Într-un fel, eu mă mândresc dacă Adrian Minune, Guţă şi Vali Vijelie ar fi nepoţii mei. Dar nu e aşa, băieţii ăştia au creat stilul lor.
Dar cum putem să numim genul pe care îl cântaţi?
Folclor orăşenesc. În Brăila, când am început eu să cânt, erau foarte mulţi greci, turci, tătari, sârbi. Era o îmbinare de etnii şi stiluri muzicale. Aşa a apărut ritmul ăsta.
Ştiau înainte românii să se distreze mai bine decât o fac acum?
Nu, românii s-au distrat întdeauna bine. Acum nu mai au putere. Dacă te duci la o nuntă ai să vezi că se distrează altfel. Nu mai dansează din două motive: unii au îmbătrânit şi nu mai pot, tinerii nu ştiu. Înainte petrecerea era mai intensă, muncea lumea şase zile pe săptămână şi când prindea o ocazie, se descărca fizic şi sufleteşte prin dans. Lumea are alt mod de a se distra astăzi, munceşte mai puţin, dar se şi distrează mai puţin.
La ce oameni importanţi aţi cântat la petreceri?
Pai, de exemplu, la petrecerea a 40 de scriitori, printre care şi Fănuş Neagu, poetul George Ţărnea şi criticul Romulus Vulpescu. Mi-am dorit mult să cunosc lumea artistică şi am reuşit. Am fost în turneu cu Jan Constantin, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Am cântat cu Irina Loghin, Ion Dolănescu, Benone Sinulescu. Am cunoscut mulţi oameni şi din lumea sportului şi mediul de afaceri. Poate nu ştiţi, dar foarte mulţi oameni care au ajuns mari în politică erau fani Azur.
La cine vă referiţi?
Traian Igaş este unul dintre ei. Eram la o recepţie şi cel care a organizat m-a chemat şi mi-a zis: „Îl vezi pe ăla? E viitorul ministru al României“. Peste o lună m-a sunat şi m-a întreabat: „Te uiţi la televizor, îl vezi pe Traian Igaş? Îţi mai aminteşti când ţi-am zis că o să fie ministru?“. Traian Igaş mi-a şi cântat la telefon câteva versuri de la Azur. Şi Răzvan Mihai Ungureanu a declarat că în vremea studenţiei a cântat la nunţi piesele formaţiei Azur.
Se încarcă comentariile...
