Impresara lui Rose McGowan s-a sinucis, după ce s-a aflat că ea a aranjat întâlnirea cu Harvey Weinstein, în urma căreia actriţa a fost violată: ce spune familia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jill Messick, fosta impresară a actriţei Rose McGowan, cea care a organizat întâlnirea dintre ea şi mogulul Harvey Weinstein, în urma căreia a fost violată, s-a sinucis la vârsta de 50 de ani.

Jill Messick a fost implicată în scandalul sexual de la Hollywood după ce actriţa Rose McGowan (44 de ani) a dezvăluit că Messick a fost cea care a organizat întâlnirea dintre ea şi mogulul Harvey Weinstein, în urma căreia a fost violată, la Festivalul de Film Sundance, în 1997. 

Mai mult, după ce actriţa i-ar fi povestit cele întâmplate, impresara sa nu a făcut nimic ca să o sprijine, scrie Daily Mail. 

Jill Messick, care avea doi copii adolescenţi, s-a sinucis miercuri, 7 februarie, în Los Angeles. Familia lui Messick a susţinut, într-un comunicat, că producătoarea a fost profund marcată de recentele dezvăluiri, ea fiind „o victimă colaterală într-o poveste care era şi aşa îngrozitoare“.

Familia decedatei a mărturisit că Messick a ales să nu vorbească după ce comentariile lui McGowan au fost făcute publice în cartea ei, „Brave“, tocmai pentru că susţinea şi ea mişcarea #MeToo. „Acum, când Jill nu se mai poate apăra, vrem să lămurim noi această poveste“, se arată în comunicat. 

image

Jill Messick FOTO Facebook

În plus, numele lui Messick a fost folosit de avocaţii lui Weinstein în apărarea acestuia.

Se pare că producătoarea ar fi dezvăluit, într-un email, că Rose McGowan i-a povestit faptul că a acceptat de bunăvoie să intre într-o cadă alături de Weinstein, dar că apoi a regretat acest lucru.

În vârstă de 50 de ani, Jill Messick a produs filme precum „Frida“ şi ⁣„Baby Mama“. 

Ea fusese diagnosticată cu tulburare bipolară şi s-a luptat timp de mai mulţi ani cu depresia. Jill Messick a fost afectată şi de cartea lui Rose McGowan, „Brave“, în care actriţa a explicat că fostul ei manager nu a ajutat-o deloc după ce i-a mărturisit lucrurile oribile prin care a trecut. Astfel, Messick a devenit ţinta atacurilor, iar familia ei susţine că nu a mai putut suporta presiunea.

Când McGowan a fost întrebată dacă a spus cuiva despre presupusul atac, actriţa a dat un răspuns sugestiv: „Da, dar ea a început să lucreze cu el timp de şapte ani, imediat după aceea“. Messick a preluat un post la Miramax ca vicepreşedinte pentru dezvoltare, la puţin timp după ce McGowan a discutat cu ea despre întâlnirea abuzivă din 1997 cu Weinstein.

image

Rose McGowan FOTO Guliver/Getty Images

Rose McGowan a făcut şi alte dezvăluiri legate de trecutul ei tumultos în câteva fragmente din cartea sa de memorii în care detaliază incidentul cu Weinstein, dar şi dramele din perioada copilăriei, când a fost crescută cu bătăi într-o sectă în care se practica poligamia, având un tată abuziv, o mamă neglijentă, un iubit violent şi devenind dependentă de droguri la 13 ani. Mărturisirile ei le puteţi citi AICI

Când a început scandalul Weinstein 

Scandalul Weinstein a început pe 5 octombrie, după ce The New York Times şi The New Yorker au publicat articole în care au dezvăluit o parte din abuzurile mogulului. Peste 30 de femei l-au acuzat pe producătorul american de film Harvey Weinstein (65 de ani) că le-a hărţuit sexual, printre acestea numărându-se nume de top de la Hollywood - Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow, Léa Seydoux şi Cara Delevingne. În plus, alte femei, între care se numără actriţele Rose McGowan şi Asia Argento, îl acuză de viol.

Foarte multe voci susţin că Harvey Weinstein a reuşit să-şi ascundă abuzurile vreme de 30 de ani cu complicitatea oamenilor din industrie. În timp ce unii neagă că ar fi ştiut, alţii recunosc voalat că ştiau unele detalii şi recunosc că producătorul a avut o influenţă extraordinară şi a fost de neatins până acum. George Clooney însă a declarat tranşant că toţi cei din industrie sunt complici şi că zvonurile au apărut încă din anii '90, dar nimenu nu a fost interesat să cerceteze. Totuşi, starul, care a admis că a fost prieten bun cu Weinstein vreme de 20 de ani, a precizat că nu cunoştea gravitatea faptelor sale. 

Citeşte şi:

Rose McGowan, actriţa violată de Harvey Weinstein, către Meryl Streep şi alte vedete care vor purta ţinute negre la Globurile de Aur: „Vă detest ipocrizia“

Sharon Stone, declaraţii riscante în scandalul sexual de la Hollywood: Avem o gură şi două picioare, putem spune stop. Pentru ce ne compromitem?

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite