Imitatorii, izgoniţi de la „Românii au talent“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi în cea de-a patra ediţie a emisiunii „Românii au talent“ s-au perindat şi concurenţi dornici de expunere cu orice preţ. „Sosiile“ au fost cele care n-au reuşit să ajungă în semifinală. Michael Jackson de România, Shakira în varianta autohtonă şi Elvis de origine maghiară sunt câteva dintre personajele care au reuşit doar să ridice semne de întrebare.

Îndemnaţi de o deviză care ar suna „talent are oricine", diverşi amatori s-au prezentat la emisiunea „Românii au talent" pentru a se evidenţia cu orice chip. Aşa s-ar explica mulţimea de imitatori prezentă pe scena pe care până acum au fost descoperite talente veritabile.

Elvis, Michael şi Vitas -pe aceeaşi scenă

Primul imitator al serii şi-a încercat norocul, ca mulţi alţii din toată lumea, cu un număr Elvis Presley. Csaba Szabo, un antrenor gyrotonic în vârstă de 32 de ani, a încercat să cânte melodia „Blue Suede Shoes" a Regelui Rock'n'Roll, costumat aidoma idolului său. Prestaţia sa n-a fost însă deloc convingătoare pentru membrii juriului, tânărul fiind descalificat.

Citiţi şi:

Carina Cosma, talentul hunedorean de la poalele Cetăţii Deva, asaltată de fani

Povestea micuţei Carina Cosma, eleva din Deva care a primit trei de "DA" mari, mari la show-ul "Românii au talent" VIDEO

GALERIE FOTO Carina Cosma şi-a decorat casa cu artiştii de la „Românii au talent”

Fanfara Rotaria a făcut senzație la „Românii au talent" (VIDEO)

O doamnă trecută de prima tinereţe a încercat celebrul dans din şolduri al Shakirei, în timp ce cânta „Waka Waka" şi-şi schimba perucile. Scenariul complicat n-a ajutat-o să treacă mai departe. Şi Andrei Daschiev Mihai, un agent de securitate în vârstă de 24 de ani, a venit la emisiune pentru că, a spus el, poate să interpreteze voci din diverse filme. Tânărul a fost descalificat de juriu în timp ce imita un pasaj din seria „Harry Potter".

Valentin Tudorache a cântat o piesă a trupei Cargo

image

Nici Michael Jackson nu putea să lipsească de pe scena talentelor. Valerian Frona, un muncitor la un centru de fier vechi, s-a prezentat costumat drept Regele Pop. Amatorismul actului său n-a atras decât nişte râsete din partea publicului şi trei de „Nu" din partea juriului.

Nici cântăreţele Sofia Vicoveanca şi Dida Drăgan n-au scăpat de imaginaţia imitatorilor. Responsabilii au fost doi bărbaţi de 32 şi 35 de ani, respectiv trupa „Surprize", care s-au deghizat în personajele alese, dar scena lor n-a reuşit să convingă.

Boxerul Valentin Tudorache (29 de ani) a încercat propria variantă a piesei „Dacă ploaia s-ar opri", a trupei Cargo. Andi Moisescu i-a sugerat un stil muzical care implică lăutari, „răsplătindu-l" cu un „Nu", alături de refuzurile celorlalţi membri ai juriului.

Claudiu Băjenaru acuzat că a trişat cu vocea lui Vitas

image

Studentul Claudiu Băjenaru, în vârstă de 23 de ani, a reuşit, poate, mai mult decât şi-a propus. Tânărul a mimat mai mult o piesă a cântăreţului Vitas, cu vocea originalului pe negativ. Tentativa sa de playback n-a fost răsplătită după placul său, fiind eliminat din competiţie. Nici studentul Gheorghiţă Chiricea n-a avut parte de un succes cu interpretarea piesei „I Can't Help Falling In Love With You", a trupei UB40.

„Viaţa mea este scena"

Printre concurenţii celei de-a patra ediţii „Românii au talent" s-a numărat şi Teodora Manea, în vârstă de 58 de ani, care a venit la emisiune fiind convinsă de talentul său.

„Viaţa mea este scena şi simt că asta trebuie să fac. Cred că am talentul necesar pentru a ajunge la ­Hollywood", s-a descris Teodora Manea înainte de a-şi începe actul. Doamna a păşit în faţa publicului îmbracată într-o pelerină neagră, iar în spatele ei a aşezat un panou plin cu icoane.

Mihai Petre a părut contrariat de alegerea ei, fiind curios să afle semnificaţia costumaţiei şi a decorului. „Astă-seară vreau să fiu cea mai mare stea". Pavel Bartoş a completat-o din culise, menţionând că „Luna e lângă noi", referindu-se la soţul concurentei.

Teodora Manea a început un soi de zbenguială haotică şi o interpretare mai degrabă urlată, asigurând juriul că va avea parte de o surpriză. De sub pelerina neagră, doamna Manea a scos la iveală o pereche de bermude portocalii prevăzută cu două fese de cauciuc la spate.

Deşi Mihai Petre şi Andra s-au grăbit să oprească spectacolul, Andi Moisescu a aşteptat ca Teodora Manea să-şi termine dansul, chiar dacă asta a presupus ca membrii juriului să „beneficieze" de priveliştea unei perechi de fese. „Măi, mie nu-mi place cum arată bermudele alea", a mărturisit Mihai Petre. Juriul a acordat trei „Nu", cu toate râsetele stârnite de spectacolul oferit. „Eu am fost şocată", a spus Andra în încheiere.

Printre dornicii de celebritate, chiar şi efemeră, şi imitatorii de ocazie s-au detaşat cu uşurinţă copii cu voci puternice, precum Rebeca Neacşu, dansatori tineri şi flexibili - trupa Frequency, dar şi instrumentişti la început de drum - naista Luca Mădălina.

"Viaţa mea este scena şi simt că asta trebuie să fac. Cred că am talentul necesar pentru a ajunge la Hollywood."
Teodora Manea
concurentă

Dansatorii, preferaţii serii

În cea de-a patra ediţie a emisiunii, dansatorii au dominat în preferinţele juriului. Trupele de dans Frequency, 3Style Crew şi X-Style au uimit cei trei juraţi, dar şi publicul prezent la preselecţii, prin mişcările şi coregrafia lor.

Orădencele de la Future M&Q au impresionat juriul de la „Românii au Talent”

Record de audienţă

Audienţa emisiunii „Românii au talent" a continuat să crească în fiecare ediţie. Al patrulea spectacol televizat a trecut de pragul mediu de 2,5 milioane de telespectatori în mediul urban. La nivel naţional, media a sărit de patru milioane de telespectatori.

Peste cinci milioane de români urmăreau emisiunea de la Pro TV la ora 22.08, acesta fiind minutul de aur înregistrat la nivelul întregii populaţii a României. La ora 22.39, minutul de aur în mediul urban, la evoluţiile de la Pro TV se uitau 3,28 milioane de români.

Trei sferturi din publicul comercial din mediul urban care avea televizorul deschis se uita la emisiunea „Românii au talent". Cu procentul de 75,6%, postul de televiziune a înregistrat vineri seară un record al cotei de piaţă obţinând cel mai mare market-share la nivelul tuturor televiziunilor din România.

Rebeca, „prinţesa cu părul cât China"

Maria Rebeca Neacşu a impresionat audienţa cu vocea sa puternică

image

„Sunt o prinţesă cu părul cât China", s-a prezentat în culise Maria Rebeca Neacşu, în vârstă de 7 ani. Rebeca a atras atenţia asupra sa din primele secunde ale participării sale. Micuţa a reuşit să-l emoţioneze cu vocea sa puternică chiar şi pe Mihai Petre, care şi-a construit reputaţia de „durul juriului".

Sora ei, cel mai mare fan

Rebeca ştie de pe acum că vrea să devină o artistă desăvârşită. Deşi este elevă în clasa I, la Şcoala Generală nr. 25, din Braşov, micuţa a învăţat deja că trebuie să muncească pentru a obţine ceea ce vrea. După ce a văzut spotul care anunţa concursul de la Pro TV, Rebeca a ştiu că trebuie să ajungă pe scena respectivă. În ediţia de vineri seară, micuţa a primit trei „Da", care o duc direct în semifinală.

Vezi aici video cu Maria Rebeca Neacsu, prinţesa cu voce de aur

Îi place foarte mult să citească şi să-şi facă prieteni, dar mai ales iubeşte muzica. Talentul spune că îl moşteneşte de la bunicul din partea mamei sale. Dacă ar fi după părinţii săi, acestora le place să creadă că Rebeca s-a născut sub o stea norocoasă, ţinând cont de povestea de dragoste dintre cei doi. Părinţii ei s-au cunoscut pe internet acum 10 ani, descoperind că sunt născuţi în aceeaşi zi, aceeaşi lună şi acelaşi an.

La 3 ani, Rebeca a mers la prima sa audiţie pentru Corul de copii Unison din Braşov. A fost admisă cu nota maximă, iar de la 4 ani a fost îndrumată de profesorul George Dumitraşcu. La îndemnul acestuia, micuţa a început să studieze pianul, cu câteva luni în urmă. Cu sacrificii foarte mari, părinţii şi bunicii au reuşit să-i cumpere Rebecăi o pianină electronică pentru a studia.

Cel mai mare admirator al ei este Sara, sora ei de 3 ani, care spune că atunci când va fi mare vrea să cânte „la fel ca Rebeca".
Mama fetelor, Raluca Neacşu, este profesoară de franceză, dar a renunţat să lucreze în învăţământ pentru a-şi îndrepta toată atenţia asupra educaţiei Rebecăi şi a surorii acesteia. Ralucăi Neacşu îi place să-şi spună „mamă de profesie".

Marian, tatăl „prinţesei cu părul cât China", lucrează în domeniul computerelor. Cei doi au văzut că Rebeca îşi doreşte să cânte şi sunt convinşi că viitorul ei stă într-o educaţie în muzică. În sprijinul lor sunt şi cei doi profesori care o pregătesc „pro bono" pe Rebeca, conştienţi fiind de cât de rar este întâlnit un talent precum al micuţei.

Doamna Teodora Manea, pe scena concursului

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite