Imagini superbe de la nunta actorilor Kit Harington şi Rose Leslie: mireasa a purtat o rochie de poveste. Ce ţinute au ales actriţele din „Game of Thrones“

Imagini superbe de la nunta actorilor Kit Harington şi Rose Leslie: mireasa a purtat o rochie de poveste. Ce ţinute au ales actriţele din „Game of Thrones“

Rose Leslie şi Kit Harington şi-au reluat relaţia în 2016 FOTO Guliver/Getty Images

Actorii Kit Harington şi Rose Leslie, deveniţi celebri pentru rolurile din „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, şi-au unit destinele în cadrul unei ceremonii neconvenţionale la care au participat numeroase staruri din serialul HBO. Primele imagini sunt de-a dreptul superbe şi au cucerit inimile fanilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Kit Harington şi Rose Leslie, ambii în vârstă de 31 de ani, s-au căsăstorit la biserica Rayne din Inverurie, ceremonia fiind oficiată de un călugăr benedictin, iar petrecerea a avut loc într-un castel din Aberdeenshire (Scoţia) deţinut de familia actriţei.

Mireasa a purtat o rochie extrem de frumoasă, din dantelă cu motive florale, creată de designerul libanez Elie Saab şi accesorizată cu un voal lung şi o coroniţă de flori, în timp ce mirele a ales un costum clasic de zi.

Rose Leslie a fost condusă la altar de tatăl ei FOTO Guliver/Getty Images

După ce şi-au spus jurămintele şi au fost declaraţi oficial soţ şi soţie, actorii au fost întâmpinaţi cu urale şi tradiţionalele confetti din petale de trandafir şi au urcat într-un Land Rover vechi.

La petrecerea de nuntă au participat toate numele mari din serialul „Game of Thrones“ – Peter Dinklage (Tyrion Lannister), Emilia Clarke (Daenerys Targaryen), Maisie Williams (Arya Stark), Sophie Turner (Sansa Stark), John Bradley-West (Samwell Tarly) şi Liam Cunningham (Davos Seaworth) –, dar şi alte celebrităţi, printre care cântăreţul Marcus Mumford, de la Mumford & Sons, şi actriţa Malin Akerman.

Emilia Clarke, care o joacă pe Mama Dragonilor în serialul HBO

Surorile lui Jon Snow în serial, actriţele Maisie Williams (dreapta) şi Sophie Turner au ales ţinute neconvenţionale 

Harington şi Leslie s-au cunoscut pe platourile de filmare, unde îi interpretează pe Jon Snow şi Ygritte, iar povestea lor de dragoste din serialul HBO s-a transpus şi în viaţa reală spre bucuria fanilor. 

Kit Harington şi Rose Leslie şi-au oficializat relaţia în luna aprilie a anului 2016, când au apărut împreună la gala premiilor Oliver, din Londra, pe covorul roşu ţinându-se de mână şi chiar sărutându-se. Despre relaţia mai mult decât profesională dintre Harington şi Leslie s-a scris prima dată în anul 2012, când au format un cuplu timp de un an, rămânând prieteni în urma despărţirii. Potrivit presei străine, cei doi au reluat relaţia la începutul lui 2016.
 

Într-un interviu acordat revistei „Italian Vougue“, Harington descria cel mai frumos moment de pe platourile de filmare ale serialului, surprinzând cu o declaraţie de dragoste: „Cele trei săptămâni petrecute în Islanda, unde am filmat sezonul al doilea. Pentru că ţara este frumoasă, pentru că Luminile Nordice sunt magice şi pentru că acolo m-am îndrăgostit“. 

citeste totul despre: