Grigore Leşe a explicat ieşirea nervoasă din timpul concertului: „Regret faptul că atitudinea mea a fost interpretată greşit“

Grigore Leşe a explicat ieşirea nervoasă din timpul concertului: „Regret faptul că atitudinea mea a fost interpretată greşit“

Grigore Leşe FOTO Eduard Enea

Muzicianul Grigore Leşe (64 de ani) a venit cu explicaţii după ce a avut o ieşire nervoasă în timpul unui concert în localitatea sa natală, Târgu Lăpuş (Maramureş), supărat că un spectator a intrat în sală după începerea actului artistic.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce s-a enervat şi a întrerupt concertul organizat de primăria Târgu Lăpuş în onoarea eroilor morţi în 1918, Grigore Leşe a transmis un mesaj în care a explicat de ce a avut o asemenea reacţie, le-a cerut iertare spectatorilor şi a precizat că regretă faptul că atitudinea lui a fost interpretată greşit. De asemenea, rapsodul a făcut foarte clar faptul că nimeni nu a părăsit scena, iar concertul a fost dus la bun sfârşit.
 
„La Tîrgu Lăpuş am venit absolut extenuat, în urma unei serii grele de 8 concerte în 6 zile, cu 3 ore de somn pe noapte, dar cu sufletul plin că sunt aşteptat acasă cu multă bucurie şi mult drag, să ne cinstim istoria. Am venit să spun o poveste despre eroii Lăpuşului, despre părinţii noştri, ai tuturor lăpuşenilor. Am venit să citesc scrisorile lor de război, pe care cu multă trudă le-am căutat în Arhivele Naţionale şi pe care le-am legat în cântec cu toată inima. Am venit să le dau suflet din sufletul meu, în ceea ce numesc act artistic, pe care oricât de mult aş fi pus pe rug, la ars, pentru ieşirea mea, de care îmi pare extrem de rău, l-am transpus în scenă de 40 de ani cu aceeaşi emoţie şi acelaşi consum. Dar de data aceasta, am venit sa îl dau ofrandă străbunilor mei, şi ai noştri, ai lăpuşenilor. Cu multă inimă am venit. Dincolo de datele organizatorice despre care nu vreau să comentez, am aşteptat calm şi disciplinat un număr considerabil de ore să pot intra în scenă. Mult peste ora iniţială a începerii concertului. Am intrat în scenă, am început concertul. Apoi, l-am întrerupt, izbucnind într-un moment de tensiune, de oboseală, de neînţelegere a actului meu artistic în acest context“, a scris muzicianul. 
 
Artistul a subliniat însă că, dincolo de reacţia sa, rămâne problema conduitei în sălile de spectacol: „Regret faptul că atitudinea mea a fost interpretată greşit. Contextul în care m-am exprimat a fost unul care mă face să readuc în atenţie o problematică tot mai prezentă în sălile de concert de la noi – conduita pe care trebuie să ne-o asumăm în egală măsură, artişti şi public, atunci când construim un act cultural. Chiar dacă uneori e vorba de ai noştri, cei de acasă. De la punctualitate, până la vestimentaţie şi terminând cu folosirea telefoanelor mobile în timpul unui spectacol. Atât noi, cei din scenă, cât şi publicul. Iertare celor care se aflau acolo şi au respectat toate cele de mai sus. Atunci când intri in scenă, să te dăruieşti publicului, şi mai ales în contextul istoric în care ne aflam, sensibilitatea şi senzitivitatea devin acute. Încărcătura emoţională pe care o presupune pregătirea mea pentru fiecare concert pe care-l susţin, indiferent de locul unde se întâmplă acesta, e enormă. Îmi doresc ca acest episod să însemne o mai atentă aplecare a organizatorilor şi a noastră, a tuturor, asupra a ceea ce înseamnă respectul faţă de un act cultural în desfăşurare“.
 
 
 
Leşe a făcut foarte clar faptul că a acceptat să cânte în localitatea sa natală fără a avea vreo pretenţie financiară, acesta nefiind primul eveniment de acest fel: „La Tîrgu Lăpuş m-am dus cu tot sufletul, fără nicio pretenţie de absolut niciun fel, atunci când autorităţile locale mi-au lansat invitaţia. De altfel, ca să fim bine înţeleşi, vreodată n-a existat vreo pretenţie a mea de la locul unde m-am născut, ba am căutat să ridic zona în fiecare an, printr-o serie de evenimente cu artişti de mare calibru, cu televiziuni, cu presă, organizate inclusiv la casa unde m-am născut, în satul Stoiceni“.
 
Filmarea momentului în care Grigore Leşe şi-a ieşit din fire s-a viralizat în mediul online. Artistul poate fi văzut gesticulând nervos şi adresându-se spectatorilor pe un ton ridicat: „Gata, la revedere, domnilor! Am spus să închideţi uşa, a intrat doamna, la revedere! Puteţi să înjuraţi, să scrieţi unde vreţi. Eu am spus ceva. Îmi pare foarte rău. Am pus o condiţie, am spus că vreau un concert mai scurt şi punct. Am întrebat dacă aţi închis uşile, aţi spus da. Gata cu minciunile, cu vicleşugul. Cum să cânt dacă nu asiguraţi condiţii de a cânta? Luaţi o pauză, mă duc să mănânc şi hotărăsc eu când dau concertul, nu când vreţi dvs. Am luat avionul, am lăsat trei concerte că vin la Lăpuş şi ce e asta? Ori e discipliă, ori..?“, a spus Grigore Leşe pe scenă.
   

 

citeste totul despre: