Gina Pistol, despre ce visa să ajungă în copilărie: fotografii cu vedeta de când era mică FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gina Pistol prezintă show-ul „Chefi la cuţite“, de la Antena 1
Gina Pistol prezintă show-ul „Chefi la cuţite“, de la Antena 1

Gina Pistol (37 de ani), prezentatoarea „Chefi la cuţite“, de la Antena 1, a vorbit cu ocazia zilei de 1 iunie, despre visurile ei din copilărie.

Pentru Gina Pistol viaţa a început cu un vis, fără să ştie pe atunci că toate planurile din copilărie aveau la un moment dat să devină realitate. Prezentatoarea show-ului culinar vorbeşte despre cum destinul a surprins-o, căci lucrurile la care aspira la o vârstă fragedă i s-au îndeplinit: „Mă visam pe scenă, în lumina reflectoarelor, admirată de oameni.“

Gina şi-a dorit iniţial să devină cântăreaţă şi îşi însuşea acest rol ori de câte ori avea ocazia: „Când eram mică, susţineam spectacole în faţa familiei, interpretând-o pe fie pe Maria Ciobanu, Maria Tănase sau pe Maria Lătăreţu. Cântam de mică. Îmi puneam o floare după ureche şi îmi imaginam că sunt pe scenă, iar toţi cei dragi mă aplaudau, spre încântarea mea. Acum nu cânt, dar iată că sunt pe scenă în lumina reflectoarelor.“ 

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Deşi a luat şi lecţii de canto, Gina nu a urmat o carieră în domeniu, însă muzica şi-a păstrat un loc binemeritat printre pasiunile sale: „Deşi nu am tehnică, mă ajută foarte mult că am ureche muzicală. Îmi place să cânt în continuare. Îi mai încânt pe chefi şi pe platourile de filmare, iar Sorin Bontea mi se alătură cel mai des... el este cântăreţul trio-ului!“. 

Primul job l-a avut la vârsta de 17 ani, deoarece a fost crescută astfel încât „să respecte munca“, iar în timp Gina Pistol a ajuns să fie o figură cunoscută în televiziune. Prezentatoarea mărturiseşte că proiectele din care face parte au contribuit la evoluţia sa, atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal: „Sunt foarte fericită că fac parte din proiectul «Chefi la cuţite». Rolul pe care îl am în emisiune îmi vine ca o manuşă. Oricum, eu sunt un om foarte vesel şi cu simţul umorului dezvoltat şi mă prind toate proiectele unde pot să fiu eu, unde pot să râd şi să fac oamenii să râdă. Un alt proiect extrem de drag a fost «Asia Express», iar la finalul celor 5000 de kilometri străbătuţi pe teritoriul asiatic, unde am empatizat cu toate stările concurenţilor..de la foame, la agonie, sau extaz, m-am întors schimbată. Cred că orice experienţă te poate contura mai frumos dacă ştii cum să o priveşti şi dacă o accepţi cu sufletul deschis.“

Imagine indisponibilă

Telespectatorii o pot vedea pe Gina Pistol în fiecare săptămână, în cel de-al cincilea sezon „Chefi la cuţite“, difuzat luni şi marţi, de la 20.00, pe Antena 1.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite