Gheorghe Turda şi iubita mai tânără s-au despărţit. Motivele lor diferă: „Nu se poate trăi cu ea“/ „Mă neglija ca femeie“

Gheorghe Turda şi iubita mai tânără s-au despărţit. Motivele lor diferă: „Nu se poate trăi cu ea“/ „Mă neglija ca femeie“

Nicoleta Voicu şi Gheorghe Turda FOTO Facebook Gheorghe Turda/Arhivă personală

Cântăreţii de muzică populară Gheorghe Turda (70 de ani) şi Nicoleta Voicu (47 de ani) au decis să se despartă. Cei doi au oferit declaraţii în care au explicat care sunt motivele separării.

Ştiri pe aceeaşi temă

După un an de relaţie, Gheorghe Turda nu mai formează un cuplu cu Nicoleta Voicu, solista de muzică populară mai tânără cu 23 de ani decât artistul. 
   
Prezentă într-o emisiune TV, Nicoleta Voicu a povestit ce a determinat-o să se despartă de Gheorghe Turda. Solista pune despărţirea pe seama faptului că cei doi nu aveau timp doar pentru ei, cauza fiind viaţa profesională prea solicitantă.
 
„Ce m-a adus aici este o dependenţă care, indiferent în ce domeniu sau în ce mod se manifestă ea, este o dependenţă. Şi în cazul nostru a fost o dependenţă de restul lumii. Practic, nu am avut un timp al nostru. A fost un an plin. Plin profesional, cu foarte multe drumuri. Pot să spun că zilele noastre au avut un curs liniar. Toate erau la fel: «Nicole, plecăm», «Nicole, suntem invitaţi la recepţia cutare». Am aşteptat sărbătorile cu ideea că vor veni cu linişte. Ajunul Crăciunului în familie a fost un sentiment, deci mi-am umplut bateriile şi mi-au încărcat sufletul cu acea căldură, cu drăgălăşenia copiilor, a nepoţilor dumnealui. A fost o atmosferă de familie, cu o anumită căldură. De a doua zi am crezut că vom continua în acest mod cald, de familie. Era ziua de Crăciun şi au existat cinci ore, invitaţi fiind undeva, în care telefonul mobil l-a ţinut captat de la venirea noastră în casa familiei respective până la plecare“, a declarat solista la postul de televiziune România TV. 
 
După ce fosta lui iubită a făcut declaraţii în privinţa rupturii dintre ei, Gheorghe Turda a vrut să clarifice lucrurile şi a prezentat un alt motiv. Interpretul de muzică populară spune că gelozia excesivă a partenerei este motivul real al despărţirii. 
 
„Da, m-am despărţit de Nicoleta în urmă cu patru zile. Şi-a luat lucrurile şi s-a mutat în apartamentul ei. Mai are câteva lucruşoare pe aici. Exclud varianta unei împăcări, pentru că nu se poate trăi cu ea. Era foarte geloasă, îmi urmărea telefonul şi când eram la baie, îmi răspundea la apeluri. Mă sunau colegi de breaslă, trebuia să le răspund, dar ea îmi reproşa că stau prea mult la telefon. Partea proastă e că mi-a stricat nişte relaţii importante. Ce să zic, eu nu o întrebam pe ea cine o sună, de ce doarme cu telefonul sub pernă sau de ce îl ia şi la toaletă“, a declarat Gheorghe Turda pentru Click
 
În urma acestei intervenţii, Nicoleta Voicu a ţinut să îl contrazică pe mai vârstnicul fost partener şi spune că nu era geloasă, susţinând ferm motivul invocat anterior, acela că viaţa profesională era mai presus pentru Gheorghe Turda, declarând pentru sursa citată anterior: „Gheorghe Turda era foarte captivat de cariera profesională. Din timpul petrecut împreună, 99 la sută îl acorda lumii, celor care îl contactau. Stăteam împreună, iar el vorbea continuu la telefon. S-a întâmplat de nenumărate ori să se trezească dimineaţă şi, în loc să mă privească, să se uite la telefon. Eu nu l-am înşelat, pentru că telefonul meu era în orice colţ din casă, însă dumnealui îl ţinea ori în buzunar, ori lângă farfuria cu ciorbă. Domnul Turda mă neglija ca femeie. Eu provin dintr-o familie înstărită, am fost răsfăţată, am dus o viaţă de domniţă şi am avut tot ce mi-am dorit. Eu nu am cerut vacanţe şi croaziere, ci afecţiune. Ca în orice cuplu, voiam plimbări în oraş, atenţie şi momentele noastre. Noi, în loc de ieşiri în doi, aveam ieşiri publice, la evenimente, la aniversări, şi totul s-a raportat la profesia lui. Prima noastră ieşire a fost aşa: «Nicoleta, trebuie să mergem la evenimentul lui Cătălin Crişan». Toate ieşirile noastre au fost aşa, iar când stăteam acasă, domnul Turda vorbea continuu la telefon. Deci nu eram geloasă, aşa cum spune dânsul“. 
 
Gheorghe Turda şi Nicoleta Voicu au devenit un cuplu la sfârşitul anului 2017, după ce amândoi au trecut prin relaţii eşuate. Artistul tocmai se despărţise de mama Alinei Puşcaş, în timp ce solista trecuse printr-un divorţ. 

Cântăreaţa a fost prima care a confirmat despărţirea, tot ea fiind cea care, prin versurile poeziei „Singurătatea ucide“, lăsa să se deducă decizia că nu mai vrea să-i fie alături colegului său de breaslă, potrivit Libertatea. În poezie, Nicoleta Voicu face trimitere, prin reproşuri discrete, la faptul că relaţia s-a erodat şi din pricina regretelor pe care artistul le are după relaţiile anterioare.
   
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările