Gerard Depardieu şi Harvey Keitel vor filma la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerard Depardieu, pe platourile de filmare din Sighişoara
Gerard Depardieu, pe platourile de filmare din Sighişoara

Actorii şi echipa lungmetrajului „Ipu - Convicted to Live", care îi are în distribuţie pe Harvey Keitel şi Gérard Depardieu, se mută la Bucureşti, unde vor rămâne pentru filmări timp de două săptămâni, până pe 25 octombrie, potrivit Mediafax.


Filmările vor avea loc în diverse spaţii din Bucureşti, la studiourile Family Film şi în Buftea. La Bucureşti vor fi filmate scenele de interior ale peliculei.

După aproape o lună petrecută în cetatea Sighişoarei şi la Saschiz, actorii străini Gérard Depardieu, Harvey Keitel şi Laura Morante vin în Bucureşti. „Harvey a vizitat ieri (luni - n.r.) Capitala. I-am dat un «ghid turistic» din afara cinematografiei, să se deconecteze puţin, în timp ce noi, echipa, pregăteam scenografia, ca în zori să ne întoarcem din nou în 1944", a declarat regizorul filmului, Bogdan Dreyer.
„Ipu - Convicted to Live" este o tragicomedie adaptată după nuvela „Moartea lui Ipu", de Titus Popovici. Scenariul este semnat de Anuşavan Salamanian şi Bogdan Dreyer, iar dialogurile sunt în limba engleză.

Acţiunea se desfăşoară într-un sat din Transilvania, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când un soldat german este găsit mort la marginea unui sat.

Întrucât nu se ştie cine este vinovatul, iar ofiţerii germani ameninţă că vor executa câţiva dintre fruntaşii satului dacă nimeni nu se va preda, elita încearcă să-l convingă pe Ipu, „nebunul satului", să-şi asume el vina în schimbul promisiunii unei înmormântări fastuoase şi al unor recompense.

Gérard Depardieu, care a mai filmat în România la începutul anilor '90, are rolul lui Ipu, iar Harvey Keitel îl interpretează pe preotul satului.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite