George Clooney şi Amal Alamuddin se căsătoresc, în weekend, la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul american George Clooney se va căsători cu Amal Alamuddin la sfârşitul acestei săptămâni, iar ceremonia va avea loc la Veneţia şi va fi oficiată de un bun prieten al starului, fostul primar al Romei Walter Veltroni.

 Clooney, în vârstă de 53 de ani, şi logodnica sa, avocata britanică Amal Alamuddin, se vor căsători la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul unei ceremonii private care va fi oficiată de Walter Veltroni, fost primar al Romei între 2001 şi 2008, potrivit contactmusic.com.

Veltroni este bun prieten cu actorul american de mai mulţi ani şi a fost invitat în 2006 şi la nunta lui Tom Cruise cu Katie Holmes.

Presa internaţională a relatat anterior că George Clooney şi Amal Alamuddin s-ar fi căsătorit civil pe 12 septembrie, la Londra, dar informaţia nu a fost confirmată de reprezentanţii celor doi.

Nunta lui Clooney cu Amal Alamuddin va avea loc pe o insulă privată din Veneţia, potrivit relatărilor anterioare ale presei internaţionale. Întreaga insulă a fost rezervată pentru eveniment, printre persoanele implicate direct în organizare numărându-se May Salman, o mătuşă a viitoarei mirese, şi cei doi verişori ai acesteia Ramzi şi Makram.

Speculaţiile privind cavalerul de onoare al lui Clooney continuă, Brad Pitt şi Matt Damon fiind în topul preferinţelor vedetei de la Hollywood pentru a îndeplini acest rol.

Ideea unei ceremonii private restrânse este în acord cu declaraţiile unei surse apropiate cuplului, care a spus recent: „Nu va fi o nuntă uriaşă, în stil Hollywood, cu Julia Roberts şi Sandra Bullock călătorind în Italia pentru o săptămână... Cei doi vor ca nunta să fie un eveniment intim, cu cine amuzante şi relaxate, după ce îşi vor fi spus unul altuia jurămintele“.

Anunţul privind locul unde se va desfăşura ceremonia a fost făcut chiar de actorul american. „Mi-am întâlnit viitoarea mireasă aici, în Italia, şi mă voi căsători cu ea, în câteva săptămâni, la Veneţia“, a declarat Clooney în urmă cu mai multe săptămâni, la Florenţa, unde a participat împreună cu viitoarea soţie la o gală umanitară organizată în Palazzo Vecchio.

Potrivit presei tabloide, Amal Alamuddin va purta o rochie de mireasă marca Alexander McQueen, ea fiind văzută recent la sediul central al casei de modă. Aceeaşi casă de modă a creat şi rochia de mireasă a ducesei Catherine, soţia prinţului William al Marii Britanii.

În luna august, avocata britanică a depus actele necesare pentru obţinerea permisiunii de a se căsători în afara ţării, o procedură cerută de Marea Britanie tuturor cetăţenilor săi care se căsătoresc în străinătate.

George Clooney şi Amal Alamuddin au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013, la Londra, potrivit revistei „People“.

George Clooney a avut numeroase relaţii de-a lungul anilor. Însă el nu a dat niciodată impresia că şi-ar fi dorit să se mai implice într-o relaţie pe termen lung, după divorţul de actriţa Talia Balsam, cu care a fost căsătorit între 1989 şi 1993.

Acesta a mai avut relaţii pasagere cu top-modelul britanic Lisa Snowdon, cu actriţa italiană Elisabetta Canalis şi cu actriţa din serialul „Salvamarii/ Baywatch“ Krista Allen.

Amal Alamuddin este o avocată britanică specializată în drept internaţional şi drepturile omului. Ea a fost votată "cea mai sexy avocată din Londra" în 2013. Printre clienţii acesteia s-a numărat şi Julian Assange, fondatorul Wikileaks.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite