Gabriel Dorobanţu, audiat în dosarul vedetelor care s-au trezit fără bani în conturi după furtul de identitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Dorobanţu
Gabriel Dorobanţu

Cântăreţul Gabriel Dorobanţu este una din persoanele audiate de procurori DIICOT în cazul vedetelor care s-au trezit, la sfârşitul anului trecut, fără bani în conturi, după ce le-a fost furată identitatea electronică.

Gabriel Dorobanţu spună că a primit atenţionări din partea unei companii de telefonie mobilă, care îl avertizau că ar fi făcut comenzi extrem de scumpe, dar şi avertismente primite din partea prietenilor care spuneau că cineva le-ar fi cerut bani în numele său, toate aceste detalii l-au făcut să intre la bănuieli şi s-a plâns autorităţilor judiciare.

„Mi s-a transmis că am făcut o comandă de telefon foarte scump, am negat, am insistat că nu e comanda mea şi m-a mirat lucrul ăsta“, a povestit artistul la intrarea în sediul DIICOT.

În total, 50 de persoane s-au aflat în această situaţie, iar prejudiciul depăşeşte 100.000 de lei. Suspecţii au fost prinşi de procurorii DIICOT, iar patru dintre ei au fost reţinuţi miercuri seară.

Adi Nartea, actorul principal din serialul „Vlad”, povestea că într-o zi a rămas fără semnal la telefon. Neştiind ce se întâmplă, a luat mobilul soţiei şi a sunat la compania de telefonie cu care are contract.

„Mi-au cerut să citesc practic acel ID number de pe cardul SIM. Ce aveam eu pe card, nu aveau ei în centrală. În sensul că seria number nu corespundea. Cineva a sunat în centrală şi s-a dat drept persoana mea şi a cerut validarea unui alt SIM blank, într-un alt telefon, în altă parte”, a povestit actorul.

La DIICOT există o anchetă de proporţii care vizează patru suspecţi din Braşov arestaţi preventiv pentru aceste fraude.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite