Gabriel Cotabiţă este conştient: recuperarea cerebrală, principala problemă cu care se confruntă artistul

Gabriel Cotabiţă este conştient: recuperarea
cerebrală, principala problemă cu care se confruntă artistul

Gabriel Cotabiţă este conştient, iar momentele de cooperare alternează cu perioade de confuzie FOTO Eduard Enea

Neurologul Constantin Popa a explicat că cel mai important aspect al ameliorării stării de sănătate a lui Gabriel Cotabiţă (59 de ani) este recuperarea funcţională a creierului. Totodată, Horia Moculescu spune că fetele artistului i-au stat alături şi i-au transmis energia necesară revenirii.

Horia Moculescu: „Fetele sunt cele care l-au adus înapoi“

Compozitorul Horia Moculescu, prieten apropiat al lui Gabriel Cotabiţă, spune că un rol esenţial în ameliorarea stării de sănătate a artistului l-au avut fetele acestuia, Eliza Cotabiţă (28 de ani), Aela Cotabiţă (32 de ani) şi Milena Cotabiţă (28 de ani), care i-au stat alături. „De sperat, am sperat permanent că-şi va reveni. I-am trimis energie mentală pozitivă, am făcut cu toţii rugăciuni pentru el la aceeaşi oră. Gabi are trei fete excepţionale, ele şi mama lui, care a fost tot timpul lângă el la spital, sunt cele care l-au adus înapoi. E un miracol! Eu nu am fost la spital, dar am ştiut în fiecare zi care era situaţia lui reală“, a declarat Moculescu pentru „Click!“.

Gabriel Cotabiţă este conştient

Recent, Spitalul Floreasca a emis un comunicat în care a dat detalii despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiţă. „Pacientul prezintă o suferinţa cerebrală postanoxică (n.r. anoxie - tulburare provocată de scăderea sub valorile normale a oxigenului din ţesuturile organismului). Evaluarea neurologică este în ameliorare, pacientul fiind evaluat în prezent pe scala GCS (n.r. - Glasgow Coma Scale, de evaluare a stării de comă de la 3 - comă profundă - la 15) la 13 puncte. Este conştient, momentele de cooperare alternează cu perioade de confuzie, dezorientare temporo-spaţială şi agitaţie psihomotorie în planul patului. Pacientul respiră spontan, necesitând intermitent oxigenoterapie pe mască şi are funcţiile vitale în parametrii normali. Se alimentează per os (n.r. - locuţiune latină semnificând «pe gura», referitor la administrarea unui medicament), beneficiază zilnic de şedinţe de psihoterapie şi fiziokinetoterapie. O echipă multidisciplinară reevaluează în fiecare zi starea de sănătate încă fragilă a pacientului“, se specifică în comunicat.

Recuperarea cerebrală, principala problemă

Neurologul Constantin Popa a explicat că, în momentul de faţă, pentru Gabriel Cotabiţă este esenţială recuperarea cerebrală, în condiţiile unei stări de sănătate mai bune. „Partea esenţială este recuperarea cerebrală, recuperarea funcţională a creierului. Trebuie ştiut faptul că, faţă de alte organe, creierul nu suportă mai mult de câteva minute o suferiţă. Aspectele menţionate de medici indică faptul că riscul vital, adică cel care ţine de supravieţuire, a fost depăşit. Problema care se pune acum este dacă această stare mai bună va rezolva problema principală: recuperarea cerebrală“, a spus acesta.

Imediat după informarea publicului cu privire la stare de sănătate a cântăreţului, Aela Cotabiţă a scris pe Facebook că artistul face progrese, recuperarea fiind un proces de durată. Totodată, aceasta a mai scris că are nevoie de linişte şi discreţie pentru ca tatăl ei să se recupereze. „Tata demonstrează în fiecare zi cât de puternic şi ambiţios este şi reuşeşte să uimească atât echipa medicală cât şi pe noi cu progresele pe care le face. Am depăşit o etapă în acest drum. Ne concentrăm acum pe partea de recuperare specifică în astfel de cazuri şi suntem încrezătoare atât în voinţa şi forţa tatei cât şi în expertiza echipei medicale a Spitalului Floreasca. Este un proces firesc însă de durată, în care sunt cu atât mai importante liniştea, discreţia şi gândurile bune acordate în primul rând tatei. Cuvintele sunt de prisos atunci când vine vorba de recunoştinţa pe care o simţim faţă de toti cei care ne susţin. Vă mulţumim“, a scris ea pe Facebook.

George Ciobotaru: „Gabi a rostit primele cuvinte“

Pe de altă parte, Regizorul George Ciobotaru, un alt apropiat al lui Cotabiţă, a avansat ideea potrivit căreia artistul ar fi rostit numele fiicelor lui şi că ar fi vorbit coerent. Acelaşi regizor mai spune că cele trei fete ale lui Cotabiţă i-au adus acestuia în salon mai mulţi preoţi şi s-au rugat la icoane făcătoare de minuni. „Gabi a rostit primele cuvinte acum patru zile. A fost o minune, un miracol! Primele lui cuvinte au fost numele fetelor, le-a strigat, a întrebat de ele. A vorbit coerent. Nici medicii nu mai credeau în revenirea lui. Nu se aştepta nimeni să se mai recupereze după trei săptămâni de comă. În salon nu au voie decât fetele şi prietena lui. Gabi este un tip mândru, nu ar vrea nici măcar ca prietenii să-l vadă în această stare. E un tip puternic şi este meritul lui că a avut forţa să-şi revină. Şi fetele l-au ajutat mult, au adus preoţi peste preoţi în salonul lui şi s-au rugat la icoane făcătoare de minuni“, a zis acesta pentru „Click!“.

În schimb, în acest context, ziarul „ring“ scria despre artist că îşi mişcă mâinile şi picioarele şi a deschis ochii, însă, deocamdată, nu reacţionează când cei din jur vorbesc cu el. Un medic, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a explicat că aceste reflexe demonstrează că artistul are activitate cerebrală, dar nu se ştie cât de complexă. Alte site-uri cu specific tabloid au publicat informaţii neverosimile despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiţă: unii scriu că s-ar fi ridicat singur şi a băut ceai, în timp ce alţii afirmă că artistul ar fi spus că are dureri. Aceleaşi surse medicale au infirmat zvonurile, declarând că „acest lucru este imposibil atâta vreme cât pacientul are traheostomă şi este pe ventilaţie mecanică.

Gabriel Cotabiţă are leziuni cerebrale grave

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a fost găsit, în 8 mai, în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală. Cotabiţă era singur în sală când i s-a făcut rău, el fiind găsit ulterior de un angajat al hotelului, care a sunat la numărul de urgenţă 112. Cotabiţă a fost resuscitat de un echipaj SMURD şi a răspuns rapid manevrelor, fiind stabilizat şi dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde este internat în continuare.

Investigaţiile complexe indicau, în 11 mai, drept cea mai probabilă cauză a stopului cardio-respirator suferit de Cotabiţă o tulburare severă de ritm cardiac, produsă în contextul unor afecţiuni cardio-vasculare preexistente.

Un examen RMN efectual în 12 mai a pus în evidenţă prezenţa unor zone de leziuni cerebrale grave. Tulburarea severă de ritm cardiac care a provocat stopul cardio-respirator a scăzut debitul sanguin cerebral şi implicit oxigenarea creierului a fost precară. De aceea se vorbeşte despre „leziuni cerebrale greu cuantificabile, în acest moment“, spuneau surse medicale.

Gabriel Cotabiţă ţinea un regim de slăbire sever

În 19 mai, Gabriel Cotabiţă a fost supus traheostomiei, intervenţie care îi va proteja şi coardele vocale, declarau alte surse medicale, care precizau că solistul este în continuare ventilat mecanic, în stare gravă, dar stabilă.

În 25 mai, reprezentanţii Spitalului Floreasca anunţau că starea lui Gabriel Cotabiţă arată o ameliorare, întrucât pacientul răspunde la anumiţi stimuli şi respiră spontan pe sonda de traheostomie, dar necesită în continuare ventilaţie mecanică intermitentă.

„El mai avusese un infarct acum nişte ani şi înainte de infarctul respectiv a mai avut un preinfarct. Infarctul nu loveşte când vrem“, a declarat Mihai Pocorschi, prietenul lui Cotabiţă, citat de ProTV. Gabriel Cotabiţă a ţinut un regim de slăbire sever în urmă cu câţiva ani. Mai exact, în 2011, cântăreţul a reuşit să slăbească 30 de kilograme într-un interval scurt. Ulterior, a luat din nou în greutate, ajungând la 95 kg în 2014 şi a început o nouă dietă, sub controlul unui nutriţionist. Cotabiţă nu mânca mai mult de 150 de grame de carne la o masă şi prefera pui, curcan, vită sau peşte, gătite la cuptor sau la grătar. Nutriţionistul îi impusese şi o limită zilnică de 100 de grame la brânzeturi ca telemeaua light sau mozzarela şi două feliuţe de pâine de secară.


Despre starea lui Gabriel Cotabiţă mai puteţi citi şi:

Gabriel Cotabiţă este conştient, momentele de cooperare alternează cu perioade de confuzie Cântăreţul Gabriel Cotabiţă (59 de ani) este conştient, au anunţat reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti într-un comunicat în care prezicează că „momentele de cooperare alternează cu perioade de confuzie“. În continuare, o echipă multidisciplinară se ocupă de starea acestuia de sănătate.

Gabriel Cotabiţă dă semne de viaţă: artistul a deschis ochii şi îşi poate mişca mâinile şi picioarele Starea de sănătate a cântăreţului Gabriel Cotabiţă, internat de aproape o lună la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce a suferit un stop cardio-respirator, este în ameliorare, artistul având reflexe neurologice, potrivit unor surse medicale, citate de ziarulring.ro.

Starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiţă este în ameliorare. Artistul răspunde la anumiţi stimuli Starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiţă este, momentan, în ameliorare, artistul răspunzând la anumiţi stimuli şi putând să respire spontan pe sonda de traheostomie. Cu toate acestea, cântăreţul are nevoie în continuare de ventilaţie mecanică intermitentă, potrivit reprezentanţiilor Spitalului Floreasca din Capitală, citaţi de Mediafax.

Starea lui Cotabiţă este în continuare gravă: medicii fac teste ca să vadă dacă poate respira fără ajutorul aparatelor Medicii evaluează permanent starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiţă şi fac teste pentru a vedea dacă poate sta câteva secunde deconectat de la aparate, cântăreţul fiind în continuare în stare gravă, potrivit unor surse medicale, citate de Mediafax.

Fiicele lui Gabriel Cotabiţă: „Starea tatei este bună. Nu s-a pus în niciun moment problema de deconectare de la aparate“ Fiicele lui Gabriel Cotabiţă, care este în comă de mai bine de două săptămâni după ce a suferit un stop cardio-respirator, au făcut câteva precizări cu privire la starea de sănătate a artistului, precizând că nu s-a pus în niciun moment problema ca acesta să fie deconectat de la aparate.

Gabriel Cotabiţă a fost supus traheostomiei. Starea cântăreţului continuă să fie gravă, dar stabilă Gabriel Cotabiţă (59 de ani), care este internat de 11 zile la Spitalul de Urgenţă Floreasca după ce a suferit un stop cardio-respirator, a fost supus traheostomiei, intervenţie care îi va proteja şi coardele vocale, potrivit unor surse medicale, citate de Mediafax. Cântăreţul este în continuare ventilat mecanic, starea sa fiind gravă, dar stabilă.

Gabriel Cotabiţă, în comă de zece zile, va fi supus unei intervenţii chirurgicale Gabriel Cotabiţă (59 de ani), care se află de zece zile în comă indusă, va fi supus unei intervenţii chirurgicale, care presupune montarea unui tub la nivelul gâtului, ce îl va ajuta pe artist să respire, potrivit unor surse medicale, citate de site-ul stirileprotv.ro.

Gabriel Cotabiţă a dat primele semne de activitate cerebrală: „Mai sunt speranţe pentru viaţa lui“ Gabriel Cotabiţă a dat primele semne de activitate cerebrală, iar medicii susţin că artistul, în vârstă de 59 de ani, are reflexe slabe, arată „Libertatea“. Aceiaşi medici au specificat la rândul lor că acesta nu este în moarte cerebrală.

Mihai Bendeac îl atacă pe Adrian Enache: „El e în moarte cerebrală de câţiva ani“ Actorul Mihai Bendeac (32 de ani) spune despre Gabriel Cotabiţă (59 de ani) că nu este în moarte cerebrală, iar afirmaţiile lansate în acest sens de Adrian Enache nu fac cinste dorinţei familiei de a păstra discreţia. Totodată, Bendeac spune că Enache „este în moarte cerebrală de câţiva ani“.

Gabriel Cotabiţă a fost supus unui nou RMN cerebral, care a indicat zone cu leziuni cerebrale grave Echipa multidisciplinară care îl evaluează permanent pe Gabriel Cotabiţă (59 de ani) a decis, marţi, ca artistul să facă un nou RMN cerebral, iar analiza a indicat zone cu leziuni grave, potrivit unor surse apropiate cântăreţului.

Adrian Enache, despre starea lui Gabriel Cotabiţă: „Medicii au spus că a intrat în moarte cerebrală. Din păcate, nu se mai poate face nimic acum“ Gabriel Cotabiţă, care este internat de vineri, 8 mai, la Spitalul de Urgenţă Floreasca după ce a suferit un stop cardio-respirator, nu mai are activitate cerebrală, iar funcţiile vitale sunt menţinute cu ajutorul aparatelor de ventilaţie artificială, potrivit unor declaraţii făcute pentru ziarul „ring“ de către Adrian Enache şi Mihai Pocorschi, doi dintre prietenii apropiaţi ai artistului.

Gabriel Cotabiţă, în comă. Medici: Cântăreţul a făcut stop cardio-respirator din cauza unei tulburări severe de ritm cardiac Gabriel Cotabiţă a făcut stop cardio-respirator cel mai probabil din cauza unei tulburări severe de ritm cardiac, pe fondul unor afecţiuni cardio-vasculare preexistente, fiind excluse infarctul, embolia pulmonară şi accidentul vascular cerebral, au anunţat, luni, reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Gabriel Cotabiţă, în comă. Medicii se tem că i-a fost afectat creierul Viaţa cântăreţului Gabriel Cotabiţă atârnă practic de un fir de aţă, după ce a suferit vineri un stop cardiorespirator. În prezent, Cotabiţă se află în comă indusă, dar medicii se tem că activitatea cerebrală a fost compromisă în cele zece minute în care inima sa nu a pompat sânge.

Gabriel Cotabiţă, în comă. Mesaje de susţinere din partea vedetelor: „Mă rog pentru tine şi te iubesc“ Mai multe nume cunoscute din România şi-au arătat suportul faţă de Gabriel Cotabiţă (59 de ani), care este încă în comă la Spitalul Floreasca, după ce vineri a fost găsit inconştient într-un hotel din Capitală. Printre aceştia se numără Antonia, Dan Negru şi Mircea Badea care au ţinut să-l aprecieze pe artist să îi dorească o revenire rapidă.
 
Gabriel Cotabiţă, în comă. Cântăreţul este în stare gravă Cântăreţul Gabriel Cotabiţă este încă în comă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a ajuns vineri. Acesta a suferit un stop cardio-respirator, fiind găsit leşinat într-un hotel din Capitală.
 
Gabriel Cotabiţă, găsit inconştient într-un hotel. Cântăreţul, care a făcut stop cardiorespirator, este intubat şi ventilat mecanic la Spitalul Floreasca Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a fost găsit inconştient într-un hotel din Capitală, vineri, acesta fiind dus de un echipaj SMURD la Spitalul Floreasca, după ce a fost resuscitat şi stabilizat. În prezent, cântăreţul Gabriel Cotabiţă este intubat şi respiră doar cu ajutorul aparatelor.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările