FOTO Ioana Mihalache va reprezenta România la Miss Earth 2013, în Filipine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Mihalache ar putea câştiga titlul Miss Earth 2013, în finala din Filipine. FOTO Mytouche Peter
Ioana Mihalache ar putea câştiga titlul Miss Earth 2013, în finala din Filipine. FOTO Mytouche Peter

Concurenta în vârstă de 23 de ani a fost preferata juriului, la selecţia naţională organizată de agenţia ExclusivEvent. Tânăra din Constanţa se va lupta cu peste 95 de frumuşeţi globale, pe 7 decembrie, în finala din oraşul Muntinlupa.

Având avantajul unui trup demn de podiumurile internaţionale (1,80 m înălţime şi dimensiunile 87-61-91), Ioana Mihalache a mai participat anul acesta la Miss World România (competiţia câştigată la nivel local de Andreea Chiru şi de filipineza Megan Young, în finala din Indonezia) şi la Miss Universe România (concursul ce-şi va desemna sâmbătă premianta, reprezentanta noastră fiind Oana Roxana Andrei).

„Onoarea de a câştiga titlul Miss Earth România 2013 şi şansa de a reprezenta ţara într-o competiţie de un asemenea prestigiu vor face ca această experienţă să fie de neuitat pentru mine. Va fi, de departe, cea mai frumoasă experienţă din viata mea, dar şi cea mai mare performanţă“, a recunoscut Miss Earth România 2013.

ioana mihalache miss earth foto facebook
ioana mihalache miss earth foto facebook

Ioana Mihalache a absolvit Facultatea de Ştiinte Economice din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, fiind licenţiată cu nota 10, iar în prezent urmează cursurile de masterat de la specializarea Politici Europene de Dezvoltare Regională, potrivit informaţiilor furnizate de organizatori.     

miss earth ioana mihalache foto facebook
miss earth ioana mihalache foto facebook

„Sunt convins că Ioana va reuşi să facă o imagina foarte bună ţarii în cadrul finalei internaţionale, mizând pe înălţimea şi pe calităţile de model, dar şi pe experienţa dobândită la competiţiile naţionale de frumuseţe la care a participat în ultimii doi ani. Ea este un adevărat exemplu de seriozitate, profesionalism şi perseverenţă pentru toate tinerele din ţară“, a spus Ernest Hadrian Böhm preşedintele Miss Earth România.    

Tânăra vorbeşte engleza şi italiana, iar de aproape doi ani lucrează ca fotomodel în Turcia şi Italia. În perioada 17 noiembrie – 9 decembrie, Ioana va locui în Filipine şi va înţelege care sunt expectaţiile şi avantajele unui concurs de talie internaţională.

miss earth ioana mihalache foto facebook

Timp de un an, participanta din Constanţa va avea sarcina de a se implica în campanii caritabile şi în proiecte de conservare a mediului înconjurător şi va promova şi atracţiile turistice globale. 

Fiind una dintre cele mai prestigioase competiţii internaţionale de frumumuseţe din lume, Miss Earth face parte din categoria Big Four International Beauty Pageants, ce include Miss World, Miss International şi Miss Universe. 

miss earth ioana mihalache foto facebook
Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite