FOTO VIDEO John Lennon ar fi împlinit 74 de ani: cultul unui artist care a simbolizat o epocă prin ochelarii rotunzi, părul lung şi sloganurile pacifiste

FOTO VIDEO John Lennon ar fi împlinit 74 de ani: cultul unui artist care a 
simbolizat o epocă prin ochelarii rotunzi, părul lung şi sloganurile 
pacifiste

Lennon alături de Yoko Ono, cu care se căsătoreşte pe 20 martie 1969 FOTO AFP

John Lennon, muzician, cântăreţ şi compozitor de origine engleză, ar fi împlinit astăzi vârsta de 74 de ani. Esenţa unei epoci a fost simbolizată de Lennon prin ochelarii rotunzi, părul lung şi sloganurile pacifiste, acesta stabilind un adevărat cult pentru fanii trupei The Beatles.

Pe lângă un bagaj muzical impresionat, Lennon a lăsat în urmă obiecte personale cu o valoare istorică sau sentimentală. Aşa se face că recent o chitară care a aparţinut cântăreţului şi pe care acesta a folosit-o pentru compunerea cântecului „Paperback Writer“ va fi scoasă la vânzare într-o licitaţie care va avea loc în noiembrie, la Londra. Experţii au evaluat chitara model Gretsch 6120 la peste 760.000 de euro.

Un creator de probleme“

În copilărie şi în perioada liceului, John Lennon nu a arătat înclinaţii spre cunoaştere, fiind denumit „măscăriciul clasei“ şcolii de băieţi din Liverpool, potrivit unor documente scoase la o altă licitaţie care se va derula în perioada 22 noiembrie - 1 decembrie. Motivele pentru care micuţul Lennon primea pedespre dese din partea profesorilor erau multe şi diverse: „sabotaj“, „bătăi în clasă“, „era o pacoste“, „împingea colegii“, „nu arăta niciun fel de interes“ pentru activitatea şcolară. Mai mult, Lennon a reuşit de două ori performanţa de a fi pedepsit de trei ori într-o singură zi. Totodată, în calitate de elev, fondatorul grupului Beatles se făcea vinovat de „discuţii intempestive“, „proastă conduită“, „lenevie“, „mestecatul gumei în timpul orelor“, „zgomote idioate în timpul examenelor“, potrivit fişelor de la liceul Quarry Bank.

John Lennon, un elev problemă FOTO freehotmusic.org

„Din cauza atitudinii mele, părinţii tuturor celorlalţi băieţi şi-au dat seama imediat ce eram: un creator de probleme, un copil care i-ar influenţa pe ai lor, ceea ce chiar făceam... Ca să fiu sincer, făceam tot ce puteam ca să distrug casele prietenilor, probabil din cauza unei invidii că eu nu aveam o aşa-numită casă“, spunea Lennon, în 1980, despre familia şi natura sa răzvrătită. De altfel, Lennon a trăit în timpul adolescenţei alături de unchiul şi mătuşa sa, cei care şi-au pus amprenta asupra educaţiei sale. Unchiul său, George, i-a deschis calea către muzică, atunci când i-a cumpărat o muzicuţă.

În 1958, mama lui Lennon moare lovită de o maşină. Artistul intră la Liverpool College of Art, cu ajutorul mătuşii sale, după ce picase cu „brio“ examenele de admitere. Pică şi examenul anul, deşi este ajutat de către studenta şi viitoarea sa soţie Cynthia Powell, fiind expulzat din colegiu înainte ca ultimul an să se încheie. Cu Cynthia va avea un băiat, pe Julian.

Cu toate acestea, Lennon ajunge să îl cunoască pe Paul McCartney şi să înfiinţeze formaţia The Beatles, care a evoluat din prima trupă înfiinţată de Lennon, The Quarrymen. Succesul beatleşilor, în Marea Britanie, avea să crească odată cu reprezentaţia susţinută în faţa Reginei, în 1963. „Pentru melodia următoare, vă cer ajutorul. Persoanele care stau pe scaunele cele ieftine, bateţi din palme, iar restul bateţi din bijuterii“, le-a spus Lennon celor prezenţi în sală.

„The Beatles“ FOTO AFP

LSD, războiul cu Nixon şi „weekendul pierdut“

În 1966, în urma unor comentarii dură făcute la adresa religiei creştine precum şi a unor cantităţi considerabile de LSD pe care ajungea să le ingereze zilnic, John Lennon hotărăşte să părăsească trupa doar pentru a-şi pierde identitatea timp de un an. Lennon o întâlneşte pe Yoko Ono, cu care se căsătoreşte pe 20 martie 1969, doi ani mai târziu mutându-se la New York, de unde critică războiul purtat de Statele Unite ale Americii (SUA) în Vietnam. Richard Nixon, preşedintele SUA de atunci, încearcă să îl deporterze, însă prezenţa sa devine din ce în ce mai puternică prin cântecele sale preluate ca imnuri în mişcarea anti-război. Un episod curios din istoria lui John Lennon şi a lui Yoko Ono s-a petrecut începând cu anul 1973 atunci când cei doi au decis să se separe, pentru 18 luni, perioadă pe care Lennon a numit-o „the lost weekend“ („weekendul pierdut“).

Yoko Ono şi John Lennon FOTO GettyImages/Gulliver

Patru gloanţe şi un autograf

După o perioadă în care se ocupă de familie, revine în muzică, în 1980, însă pe 8 decembrie, în acelaşi an, viaţa lui Lennon va fi curmată în faţa clădirii în care locuia. În jurul orei 22:50, John şi Yoko Ono se întorceau la apartamentul lor din New York, moment în care Mark David Chapman, tânăr în vârstă de 25 de ani cu probleme psihice, l-a împuşcat pe Lennon în spate de patru ori. Lennon a fost dus la Urgenţe în apropiere, dar a fost declarat mort la 11:07. Mai devreme în acea seară, Lennon îi dăduse un autograf lui Chapman.

Mark David Chapman, asasinul lui John Lennon FOTO CBS News

Fostul solist al trupei The Beatles devenise deja un militant pacifist, în special după căsătoria cu artista japoneză Yoko Ono, dar şi un tată iubitor pentru fiul lor, Sean, în seara în care a fost împuşcat mortal. Mark David Chapman, asasinul artistului, a pledat vinovat şi a declarat că prin gestul său a dorit să atragă atenţia asupra sa. Yoko Ono s-a opus de fiecare dată eliberării asasinului lui John Lennon, declarând că se teme pentru siguranţa ei şi a fiului său, deşi Chapman a cerut eliberarea condiţionată de şase ori, fiind refuzat de fiecare dată de autorităţile americane, ultima oară chiar în 2014. Chapman a fost condamnat în 1981 la o pedeapsă cuprinsă între 20 de ani de închisoare şi închisoare pe viaţă. El se află încarcerat în închisoarea de maximă securitate Wende din localitatea Alden din statul New York.

Cultul John Lennon

În jurul morţii sale gravitează foarte multe teorii. Una dintre ele spune că Lennon însuşi şi-ar fi prezis moartea după vizita în India, acolo unde a început să facă meditaţii de spiritism. Spunea că nu plictiseala a destrămat grupul, ci teama sa că va fi împuşcat. De altfel, cu trei săptămâni înainte de a muri, Lennon şi-a anulat paza de corp pe motiv că orice criminal ar trage mai întâi în bodyguardul său.

În fiecare an, fanii se adună pe 9 octombrie şi pe 8 decembrie într-un anumit sector din Central Park, denumit „Strawberry Fields“, după titlul unei piese celebre a trupei The Beatles („Strawberry Fields Forever“,). În acel sector se află şi un mozaic, marcat cu inscripţia „Imagine“, una dintre cele mai renumite piese pe care John Lennon a lansat-o, în 1971, după destrămarea trupei The Beatles.

Sectorul „Strawberry Fields“, din Central Park, dedicat lui John Lennon FOTO GettyImages/Gulliver

John Lennon a devenit o veritabilă legendă, căreia îi sunt consacrate filme şi biografii, şi este perceput ca un simbol al epocii sale, dincolo de stilul muzical abordat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: