FOTO Mustăţi care au făcut istorie

FOTO Mustăţi care au făcut istorie

Charlie Chaplin a avut o mustaţă la fel de cunoscută ca el FOTO Getty Images

Din 2004, mustaţa a devenit un simbol al luptei împotriva bolilor masculine, mai ales împotriva cancerului de prostată. De aceea, noiembrie devine, simbolic, „Movember“, luna în care bărbaţii îşi lasă mustaţă pentru a marca aceste eveniment caritabil. Personalităţi din toată lumea se alătură acestei mişcări, iar „Time“ a realizat o listă a mustăţilor celebre de-a lungul vremii

Ştiri pe aceeaşi temă

Mişcarea a debutat în Australia şi Noua Zeelandă, în 2004, pentru ca apoi să se extindă în Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie, Israel, Cehia, Spania şi Danemarca. Fundaţia „Movember“ organizează campaniile de strângere de fonduri.

Deşi e (mult mai) la modă în noiembrie, mustaţa a fost purtată cu mândrie de bărbaţi (şi de femei) timp de secole. Iar celebrităţile nu fac excepţie. „Time“ a realizat o listă a mustăţilor aparţinând unor oameni celebri.

Multe mustăţi sunt faimoase la Hollywood, dar cea a lui Hulk Hogan e imposibil de uitat. Mustaţa de un blond platinat a făcut istorie atât la campionatele de wrestling, cât şi în diverse pelicule în care a jucat Hogan.


Hulk Hogan, celebru pentru luptele sale, dar şi pentru mustaţă FOTO Getty Images

Cu mult înaintea lui, în Cetatea Filmului mustaţa vagabondului întruchipat de Charlie Chaplin aproape că făcea carieră pe cont propriu. Este memorabilă interpretarea actorului din filmul „Dictatorul“, precum şi asemănarea acestuia cu Adolf Hitler.

Charlie Chaplin, în filmul „Dictatorul“, în care îl parodiază pe Adolf Hitler FOTO Getty Images

Deşi Clark Gable a purtat mustaţă o bună perioadă, ea a devenit cu-adevărat celebră abia după rolul Rhett Butler, din filmul-cult „Pe aripile vântului“. De atunci, generaţii de femei nu încetează să suspine...


Clark Gable, alături de Vivien Leigh, într-o scenă din filmul „Pe aripile vântului“ 

Şi Freddie Mercury era foarte mândru de mustaţa lui, după cum a declarat de numeroase ori, în public. Artistul, unul dintre simbolurile muzcii rock, avea propriul său „simbol“: mustaţa. „Sunt mulţi cei cărora nu le place, dar nu dau doi bani pe părerea lor“, a spus fostul solist al trupei Queen.

Pictoriţa Frida Kahlo a fost mereu o nonconformistă şi o rebelă. Şi nu e de mirare că şi-a etalat cu mândrie „podoaba“ facială, prezentă, de altfel, în multe dintre picturile sale.

 

Frida Kahlo FOTO britannica.com

Excentric, chiar nebun, l-au numit mulţi. Salvador Dali a avut o mustaţă pe măsura personalităţii sale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: