FOTO INTERVIU Jaqueline Bisset, actriţă: „N-am acceptat niciodată de bunăvoie să filmez complet goală“
0
Aflată în România pentru a-şi promova, la Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, cel mai recent film, „Welcome to New York“, actriţa Jaqueline Bissete a vorbit într-un interviu pentru „Adevărul“ despre tendinţa de sexualizare a cinematografiei la nivel mondial, despre fina sa, Angelina Jolie, dar şi despre motivele care au adus-o de multe ori la noi în ţară.
Punctuală la întâlnirea de la Institutul Francez din Bucureşti, Jaqueline Bisset nu a adus cu ea aerul de star hollywoodian, deşi palmaresul şi premiile i-ar fi permis să o facă. Nu a adus nici măcar o gardă de corp, ci doar graţia unei balerine (ceea ce şi-a dorit, de altfel, să devină) şi naturaleţea unei femei conştiente de locul şi valoarea ei. Cei 70 de ani nu se citesc deloc pe chipul actriţei britanice, mărturisirile au curs firesc, într-un dialog „simpa“, cum l-a numit chiar ea.
„Adevărul“: Sunteţi în România pentru a promova cel mai recent film, „Welcome to New York“, inspirat din povestea fostului şef al FMI Dominique Strauss-Kahn. Aţi jucat alături de Gerard Depardieu, dar presa internaţională scrie însă că dumneavoastră sunteţi adevărata revelaţie a filmului.
Jaqueline Bisset: E un lucru drăguţ... Dar şi eu cred că sunt chiar bună în filmul acesta. E o peliculă un pic ciudată, mai ales că e inspirată de o poveste reală, de aceea e şi controversată.
Cum aţi acceptat propunerea?
Pe Skype! N-am mai vorbit cu nimeni, în toată cariera mea, pe Skype, despre un proiect cinematografic. De fapt, calculatorul meu e ascuns într-un colţ al casei în care eu ajung foarte rar. Dar managerul meu mi-a spus că Abel Ferrara (regizorul filmului – n.r.) vrea să-mi povestească despre asta pe Skype. Am vorbit cam 45 de minute dar nu am crezut că filmul se va face. Aşa că am uitat total de această conversaţie. Până când, peste vreo două-trei săptămâni, mi-au făcut oferta. Şi am acceptat, mai ales că ştiam ce făcuse până atunci Abel Ferrara şi chiar îmi doream să lucrez cu el. Deşi nu ştiam prea multe despre acest caz (Dominique Strauss-Kahn – n.r.), deşi popunerea îi fusese făcută iniţial lui Isabelle Adjani, am acceptat.
Cum aţi lucrat cu Gerard Depardieu?
L-am cunoscut în 1979, dar nu am lucrat niciodată împreună. Atunci când l-am cunoscut mi-a amintit de un bărbat cu care eu am avut o relaţie lungă. Am regăsit câteva dintre calităţile acelui bărbat şi în Gerard, la vremea respectivă. Aşa că atunci când am aflat că vom juca împreună am fost foarte bucuroasă. El m-a sunat şi tot încerca să-mi explice despre ce e vorba, dar eu i-am spus: „Gerard, ştiu. Sunt soţia ta“ (râde – n.r.).
Jaqueline Bisset şi Gerard Depardieu, într-o scenă din filmul „Welcome to New York“
Într-un interviu recent, Gerard Depardieu declara că bea 14 sticle de alcool pe zi, e un om al exceselor. Credeţi că a împrumutat personajului din personalitatea sa?
Ca actor, nu prea poţi scăpa de tine însuţi, oricum. Îţi pui un costum, machiajul, o „mască“, dar e o parte din tine care va ieşi mereu la suprafaţă. Am citit şi eu interviul acela, dar nu prea cred că bea 14 sticle de alcool pe zi. Ştiu, totuşi, că are un apetit uriaş. Pentru orice. Şi pentru muncă. Munceşte enorm şi nu ştiu dacă face asta pentru că altfel s-ar plictisi sau pentru că încearcă să evadeze prin muncă, să scape de el însuşi. Dar e, totodată, şi o persoană foarte blândă.
Dar dumneavoastră v-aţi folosit de experienţele personale pentru a contura personajul Simone, o soţie înşelată, aflată fără voia ei în centrul unui scandal?
Ca actor, nu prea poţi scăpa de tine însuţi.
Eu chiar cred că trebuie să foloseşti experienţa personală cât de mult poţi. Pentru că, până la urmă, asta înseamnă viaţa: să acumulezi tot felul de experienţe. Iar dacă n-ai prea multe experienţe la nivel personal, probabil că vei fi un actor limitat. Pe de altă parte, dacă eşti foarte bun pe partea de tehnică, poţi crea o impresie înşelătoare. Îmi aduc aminte că am filmat unele scene de-a lungul carierei, iar oamenii mi-au spus cât de implicată eram, cât de intens trăiam totul, iar eu mă gândeam: „Dacă ar şti ei cât de «departe» eram în momentul acela, îmi era mintea la ce vom mânca la cină“. Câteodată e vorba şi despre „înşelăciune“, la un anumit nivel, mai ales dacă eşti un actor foarte tehnic, cum spuneam. Dar şi Gerard foloseşte părţi din el, aşa cum şi eu folosesc părţi din mine.
Sunt multe scene de sex în filmul „Welcome to New York“. Pe de o parte, e firesc, e vorba despre un personaj dependent de sex. Pe de altă parte, tot mai multe filme, fie ele comerciale sau de artă mizează pe această temă. E sexul o condiţie esenţială a cinematografiei din ziua de azi?
Cu siguranţă e un subiect popular. Iar asta de multă vreme. Atunci când mi-am început eu cariera erau două versiuni pentru filmele de acest gen: versiunea pentru străinătate, în care erau incluse şi scenele de sex, şi versiunea pentru cinematografele americane, unde se cenzura foarte mult. Cred, însă, că acum aceste scene sunt mult mai bine făcute, mai realistice. Şi cred că acum e mai greu, ca actor, „să scapi“ fără scene de nuditate totală. Eu am reuşit să nu fac asta. Mi s-a întâmplat o singură dată, dar din greşeală, când am căzut din pat şi am rămas complet goală. Dar n-am acceptat niciodată de bunăvoie să filmez complet goală. Eram foarte timidă şi-mi era greu. Dar acum cred că e destul de dificil să ai 20 de ani şi să refuzi să filmezi scene de sex.
FOTO Adrian Pogîngeanu
Aţi împlinit 70 de ani pe 13 septembrie şi sunteţi foarte împăcată cu vârsta pe care o aveţi, mai ales că nu o arătaţi deloc. Totuşi, poate fi vârsta un impediment în acest domeniu?
Depinde de ţară. În SUA se fac multe filme cu subiecte sexuale sau cu violenţă şi se mizează pe actori tineri. Dar se fac şi multe filme independente, iar eu în acest gen de filme am jucat în ultimii ani. Pe mine nu mă mai interesează să fiu personajul principal într-un film, ci să am un personaj interesant, ofertant. Chiar aş putea să joc mai mult decât o fac acum, dar nu vreau să mă repet. Nu trebuie să fii lacom. Nimic nu durează o veşnicie. Dar cred că acum aş putea juca un personaj care să aibă fie cu 15 ani mai puţin, fie cu 15 ani mai mult decât am eu. Mulţi oameni simt nevoia să fie în centrul atenţiei. În acest moment eu nu-mi doresc decât să am o viaţă interesantă.
Mi-am făcut prieteni buni în România. Îmi plac locurile de la ţară şi-mi place mâncarea. Toate mâncărurile astea grele, grase, le iubesc.
Ce vă face fericită acum?
Să întâlnesc oameni inteligenţi, atenţi, generoşi. Să fiu pe platourile de filmare cu o grămadă de oameni egoişti... nu-mi mai doresc asta. Lucrurile simple mă fac fericită. Îmi iubesc prietenii, îmi place natura, îmi plac plimbările în parc, îmi place să citesc. N-o să vă vină să credeţi, dar îmi place foarte tare să fac curăţenie. Îmi plac conversaţiile cu oameni interesanţi.
Sunteţi naşa de botez a Angelinei Jolie. Cum era în copilărie?
Nu am cunoscut-o foarte bine. Dar n-a avut o copilărie uşoară. Tatăl ei (actorul Jon Voight – n.r.) a plecat de acasă când ea era foarte mică, iar mama ei a trebuit să se „lupte“ cu toate. Dar asta a făcut-o pe Angelina să aibă o personalitate foarte puternică, poate chiar sfidătoare, uneori.
Când aţi văzut-o ultima oară?
Acum un an, la gala Governors Awards.
Aţi fost în România de mai multe ori. Ce vă face să reveniţi?
Mi-am făcut prieteni buni aici. Îmi plac locurile de la ţară şi-mi place mâncarea. Toate mâncărurile astea grele, grase, le iubesc. Oamenii pe care i-am cunoscut aici sunt excepţionali: foarte educaţi, atenţi, oameni care au trecut prin multe
Se încarcă comentariile...
