Cele mai trainice mariaje de la Hollywood

Cele mai trainice mariaje de la Hollywood

Actriţa Meryl Streep, alături de soţul ei, Don Gummer. Cei doi sunt căsătoriţi de 35 de ani FOTO Reuters

Într-o vreme în care auzim tot mai des de căsnicii care se destramă, e frumos să îi amintim şi pe artiştii ale căror mariaje au trecut testul timpului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre „iminentul divorţ“ al cântăreţilor Beyoncé şi Jay-Z, consideraţi cel mai puternic cuplu din showbizz, s-a scris mult. La fel despre despărţirea actorilor Melanie Griffith şi Antonio Banderas, care au avut un mariaj de 18 ani. 

Dar prea puţin s-a scris despre căsniciile fericite ale Hollywood-ului, despre artiştii care au rămas devotaţi jurămintelor şi şi-au consolidat relaţiile de-a lungul anilor. Vă prezentăm în continuare o listă, întocmită de site-ul ABCNews, a unora dintre cele mai trainice cupluri din showbizz.

Hugh Jackman şi Deborah Lee Furness - 18 ani

FOTO Reuters

„Îl plac în orice ipostază: dolofan, musculos, slab. E ca şi cum aş avea de fiecare dată o nouă aventură“, a spus Deborah Lee Furness (58 de ani) despre Hugh Jackman (45 de ani), cel care îi este soţ de 18 ani. Cei doi s-au întâlnit în 1995 pe platourile de filmare ale seriei „Correlli“ şi s-au căsătorit un an mai târziu. „Întâlnirea cu soţia mea a fost cel mai grozav lucru care se putea întâmpla“, a mărturisit interpretul lui Wolverine din franciza „X-Men“.

Sarah Jessica Parker şi Matthew Broderick – 17 ani

FOTO Reuters

Sarah Jessica Parker (48 de ani), protagonista serialului „Sex and the City/ Totul despre sex“, şi Matthew Broderick (51 de ani) s-au căsătorit în 1997 şi au împreună un fiu şi două gemene. „Îl iubesc pe Matthew Broderick. Puteţi să mă credeţi nebună, dar îl iubesc. Suntem foarte devotaţi familiei şi vieţilor noastre. Iubesc viaţa noastră. Iubesc faptul că el este tatăl copiilor mei şi datorită lui există o cu totul altă lume pe care o iubesc“, declara Parker în 2013, pentru „Harper's Bazaar“.

Meryl Streep şi Don Gummer – 35 de ani

FOTO Reuters

Meryl Streep (65 de ani), actriţa cu 18 nominalizări la Oscar, s-a căsătorit cu Don Gummer (66 de ani) în 1978 şi au împreună patru copii. „Nu ştiu ce m-aş face fără soţul meu. Aş fi moartă, cel puţin din punct de vedere emoţional, dacă nu l-aş fi întâlnit pe el“, declara Streep în 2003. Când a câştigat cel de-al treilea premiu al Academiei Americane de Film pentru interpretarea din „The Iron Lady“, în 2012, prima frază din discursul de acceptare a statuetei a fost una de mulţumire pentru Gummer. „În primul rând vreau să-i mulţumesc lui Don, pentru că atunci când îi mulţumeşti soţului la sfârşitul discursului porneşte muzica şi vreau ca el să ştie că tot ce am mai de preţ în viaţa noastră este datorită lui“.

Dustin Hoffman şi Lisa Gottsegen – 33 de ani

FOTO Reuters

Dustin Hoffman (76 de ani), starul din „Tootsie“, s-a căsătorit cu femeia de afaceri Lisa Gottsegen (58 de ani) în 1980 şi au împreună doi copii şi doi nepoţi. Gottsegen a dezvăluit că secretul căsniciei lor a fost promisiunea pe care şi-au făcut-o şi anume că vor păstra familia unită, motiv pentru care ea l-a însoţit de nenumărate ori la filmări. La rândul lui, Hoffman a mărturisit, pentru „Reader's Digest“, că sinceritatea este cheia a peste trei decenii de fericire: „Dacă amândoi sunteţi sinceri, căsătoria devine din ce în ce mai frumoasă. Iar dragostea devine mai profundă“.

Tom Hanks şi Rita Wilson – 26 de ani

FOTO Reuters

Rita Wilson (56 de ani) s-a căsătorit cu protagonistul filmului „Forrest Gump“, Tom Hanks (57 de ani), în 1988 şi au împreună doi băieţi. După un sfert de secol împreună, Hanks, câştigătorul a două premii Oscar, a declarat: „Fiecare zi alături de Rita Wilson este o binecuvântare. Trebuie să spun că atunci când am întâlnit-o m-am gândit, «Aşa trebuie să te simţi când eşti căsătorit. Ar trebui să fie simplu şi fără griji, uşor şi în acelaşi timp greu»“.

Goldie Hawn şi Kurt Russell – 31 de ani

FOTO Reuters

Cele două staruri de cinema sunt împreună din 1983, au un băiat şi au crescut şi alţi trei copii din relaţiile anterioare, inclusiv pe Kate Hudson. Hawn (67 de ani) a declarat într-un interviu de radio: „Cred că Kurt este o persoană extraordinară. Ador să-mi petrec timpul în compania lui şi îmi iubesc familia“.

Jeff Bridges şi Susan Geston – 37 de ani

FOTO Jon Kopaloff/FilmMagic/Getty Images

Starul din „Tron“, Jeff Bridges (63 de ani) a mers la altar o singură dată, în 1977, mână în mână cu Susan Geston. Cei doi au împreună trei fiice şi s-au întâlnit pentru prima dată pe platourile de filmare ale filmului „Rancho Delux“ şi s-au căsătorit la cinci zile după ce Bridges a făcut propunerea. „M-am întâlnit cu Sue la petrecerea de lansare a filmului şi am invitat-o la dans. Am dansat împreună şi am avut un sentiment aşa familiar – un sentiment liniştitior că sunt în locul potrivit. Când m-am întors în Los Angeles, am realizat că m-am îndrăgostit de ea“, a declarat Bridges despre prima întâlnire cu soţia sa.

Kevin Bacon şi Kyra Sedgwick – 25 de ani

FOTO Reuters

Starul din „Mystic River“, Kevin Bacon (56 de ani), s-a căsătorit cu Kyra Sedgwick (48 de ani) în 1988 şi au împreună doi copii. Sedgwick a mărturisit că Bacon este cel mai bun soţ pe care o femeie şi l-ar putea dori: „Nu ştiu cum reuşeşte, dar întotdeauna mă face să mă simt cea mai frumoasă femeie din cameră. Singura femeie din cameră. Îmi spune mereu «Iubito, arăţi minunat. Eşti sexi.»“

Oprah Winfrey şi Stedman Graham – 28 de ani

FOTO Reuters

Mogulul media şi actriţa nominalizată la Oscar, Oprah Winfrey (59 de ani), a început relaţia cu omul de afaceri şi scriitorul Stedman Graham (63 de ani) în 1986. Cei doi s-au logodit în 1992, dar nu s-au căsătorit niciodată. Cu toate acestea, într-un interviu acordat revistei „People“, actriţa din „The Butler“ a declarat că lipsa căsătoriei nu dăunează fericirii: „Ne simţim ca un cuplu căsătorit de foarte multă vreme“. Cu altă ocazie, artista a punctat: „El este iubirea vieţii mele“.

Ozzy şi Sharon Osbourne – 32 de ani

FOTO Reuters

Rockerul Ozzy Osbourne (64 de ani) s-a căsătorit cu gazda show-ului „The Talk“, Sharon (61 de ani), în 1982 şi au împreună trei copii. De asemenea, cei doi sunt printre puţinele cupluri care au avut propriul reality show, „The Osbournes“. Sharon a fost cea care i-a impus lui Ozzy să renunţe la alcool şi droguri, după ce a recidivat în 2013. Pentru cea care i-a fost alături mai bine de trei decenii, artistul a făcut acest lucru. „Treceam printr-o perioadă foarte neagră şi mă purtam ca un dobitoc cu oamenii pe care îi iubeam cel mai mult, familia mea“, scria cântăreţul într-un mesaj pe Facebook. 

Paul Newman şi Joanne Woodard – 50 de ani

FOTO answers.com

Apreciaţii actori Paul Newman şi Joanne Woodard s-au căsătorit în 1958 şi au rămas împreună până la moartea lui, din 2008. Cei doi au făcut echipă în filme precum „The Long, Hot Summer“, „Paris Blues“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările