FOTO 10 celebrităţi care au pierdut sume uriaşe fără să ştie: Sting a fost escrocat timp de 15 ani, cu 9 milioane de dolari

FOTO 10 celebrităţi care au pierdut sume uriaşe fără să ştie: Sting a 
fost escrocat timp de 15 ani, cu 9 milioane de dolari

Sting, legendă a muzicii, se pare că este mult prea bogat pentru a observa că timp de 15 ani Keith Moore, consilierul său financiar, a furat din conturile sale 9,8 milioane de dolari FOTO Wire/Reuters

Odată cu celebritatea vin şi sumele fabuloase de bani, un motiv suficient de bun pentru ca unele vedete să se pomenească peste noapte cu mai mulţi „prieteni“. De la Cindy Crawford şi Liv Tyler la Sting, Elthon John şi Robert de Niro, celebrităţile au fost păcălite fără să ştie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Foarte mulţi oameni îşi îndreaptă atenţia spre vedetele preferate pentru a putea avea parte de inspiraţie, speranţă şi, de ce nu, un model în viaţă. Cu toate acestea, celebrităţile sunt oameni şi, la fel ca şi noi, persoane obişnuite, vulnerabile într-un fel sau altul, iar uneori au un fel absurd de a se comporta. Astfel că pot fi prea încrezătoare, moment în care pot deschide o fereastră prin care diverşi oportunişti pot profita de câştigurile lor, scrie financesonline.com. A greşi este ceva uman, iar starurile, indiferent de cât de populare sunt, nu fac excepţie.

Cindy Crawford şi Rande Gerber au pierdut 100.000 de dolari

Edis Kayalar, un model masculin, a încercat să facă rost de bani arătând cuplului format din Cindy Crawford şi Rande Gerber o poză în care fiica celor doi, în vârstă de şapte ani, apărea într-o ipostază sexi, cu mâinile legate de un scaun. „Ştii cât de mult valorează poza asta?“, le-a spus Kayalar, dar, curând, a fost dezvăluit faptul că fotografia a fost realizată de bona fetiţei, care se întâlnea cu Kayalar. Ea a făcut poza ca partea jocului „hoţii şi vardiştii“, aşa cum judecătorii aveau să informeze ulterior. Ameninţarea a costat cuplul 100.000 de dolari, însă modelul a fost extrădat în Statele Unite ale Americii pe baza unor acuzaţii de şantaj.

Cindy Crawford şi Rande Gerber FOTO Reuters

Liv Tyler a pierdut 214.000 de dolari

Spre deosebire de alte celebrităţi, Liv Tyler, actriţă americană şi fost copil minune al cinematografiei, nu a fost înşelată de către managerul ei sau de către un consultant financiar, ci de către dermatologul ei, doctorul Mari Gabriela Hashemipour, o expertă renumită în rândul vedetelor de la Hollywood, care a mai colaborat şi cu Cher şi Jennifer Anniston. Hashemipour se pare că nu a fost interesată doar de grija faţă de pielea clientei sale, ci şi de cartea ei de credit. Managerii artistei au obsevat că Tyler plătea pentru beneficii pe care nu le-a comandat. În tot acest timp, dermatologul făcea cumpărături pe banii actriţei.

Liv Taylor FOTO AFP

Ben Stiller - a pierdut 250.000 de dolari

Actorul de comedie Ben Stiller a cerut consilierului financiar Dana Giacchetto, supranumit „Mielul de pe Wall Street“, să aibă grijă de banii lui. În ciuda încrederii lui Stiller, Giacchetto a sustras 250.000 de dolari din contul acestuia, alături de alte zece milioane din conturile celorlalţi clienţi ai săi, printre care se numărau Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire, Cameron Diaz şi Ben Affleck. Consilierul a fost condamnat la trei ani de închisoare, însă mulţi dintre cei păgubiţi au declarat că pedeapsa este prea mică pentru suma de bani pe care Dana Giacchetto a luat-o ilegal.

Ben Stiller FOTO Reuters

Kiefer Sutherland a pierdut 869.000 de dolari

Actorul Kiefer Sutherland, starul serialului „24“, afişa imaginea unui poliţist dur care în doar o zi putea să salveze lumea, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe impostorul Michael Wayne Carr să îl păcălească într-o afacere cu bovine. Carr l-a convins pe Sutherland să investească peste 800.000 de dolari într-o asemenea afacere, chiar dacă nu era cu adevărat un astfel de antreprenor, iar în prezent se confruntă cu acuzaţii grave.

Kiefer Sutherland FOTO AFP

Uma Thurman a pierdut un milion de dolari

Vedeta seriei „Kill Bill“ părea a fi o luptătoare cu care nu te puteai încurca fără să fii rănit, dar Uma Thurman a fost păcălită de agentul ei financiar, Kenneth Starr, şi a pierdut suma de un milion de dolari. Aceasta nu a fost singura victimă a agentului financiar, cea din urmă reuşind să sustragă de la clienţii ei aproximativ 33 de milioane de dolari. Pentru activităţile financiare ilegale, Starr a fost condamnat la 90 de luni de închisoare.

Uma Thurman FOTO Reuters

Sting a pierdut 9,8 milioane de dolari

Sting, legendă a muzicii, se pare că este mult prea bogat pentru a observa că timp de 15 ani Keith Moore, consilierul său financiar, a furat din conturile sale aproximativ zece milioane de dolari. Sting l-a angajat pe Moore pentru a se ocupa de economiile sale, dar acesta a luat bani sistematic din cele 100 de conturi ale muzicianului şi i-a investit în diverse afaceri, satisfăcându-şi şi unele nevoi personale. Foate mulţi dintre cei apropiaţi lui Sting au rămas uimiţi de cum acesta nu a fost capabil să realizeze că este furat.

Sting FOTO Wire/Reuters

Elton John a pierdut 29 de milioane de dolari

Foarte mulţi oameni ştiu că Elton John obişnuieşte să cheltuie sume fabuloase, dar până şi pentru el a fost un şoc faptul că a pierdut 29 de milioane de dolari din cauza unei proaste gestionări a economiilor sale. John a dat în judecată agenţia de management care se ocupa de fondurile sale, Andrew Hadyon and Pricewaterhouse Coopers, pentru a-şi retrage banii, dar lipsa de probe a dus la închiderea procesului. Pentru a pune sare pe rană, Elthon John a trebuit să plătească zece milioane de dolari taxe legale.

Elton John FOTO AFP

Robert de Niro - a pierdut 88 de milioane de dolari

Robert de Niro emană aerul unei persoane dure, atât pe marele ecran, cât şi în viaţa personală. Astfel că surpriza a fost foarte mare atunci când cineva a îndrăznit să îl păcălească pe acest om. Un pasionat de artă, de Niro, care deţine o colecţie vastă de picturi realizate de tatăl său, a decis să vândă 50 de opere de artă unei galerii prin intermediul lui Lawrence Salander. Tablourile au adus un profit uriaş, de 88 de milioane de dolari, dar Salander a folosit banii pentru a-şi achita datoriile.

Robert de Niro FOTO Reuters

Billy Joel a pierdut 90 de milioane de dolari

Muzicianul Billy Joel a pierdut 90 de milioane de dolari atunci când a pornit o serie de afaceri cu fostul său cumnat, Frank Weber. Cel din urmă a fianţat afacerile în parte cu cântăreţul, numai că le-a întors în scop personal. Investiţiile l-au făcut pe Frank Weber un om bogat, iar Joel, deşi a intentat mai multe procese, şi-a recuperat doar 8 milioane de dolari.

Billy Joel FOTO AFP

Kevin Bacon şi Kyra Sedgwick 

Cuplul format din Kevin Bacon şi Kyra Sedgwick este cunoscut ca fiind unul destul de silenţios cu privire la relaţia lor, dar lucrurile au luat o întorsătură nefavorabilă atunci când cei doi au căzut victime schemei Ponzi (n.r. - o operaţiune investiţională frauduloasă ce implică plata unor profituri deosebit de mari unor investitori de pe urma unor fonduri investite de alte persoane şi nu de pe urma veniturilor pe care afacerea le-a generat în realitate) realizată de Bernie Madoff. Pentru a-şi recupera banii, Bacon şi Sedgwick ayu muncit din greu.

Kevin Bacon şi Kyra Sedgwick FOTO Reuters

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările