Fostul soţ al Pamelei Anderson a vorbit despre cele 12 zile de mariaj cu actriţa: „Nu există fraier mai mare decât un fraier bătrân“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pamela Anderson/ Jon Peters FOTO Hollywood Reporter
Pamela Anderson/ Jon Peters FOTO Hollywood Reporter

Producătorul de film Jon Peters, în vârstă de 74 de ani, a făcut dezvăluiri despre căsnicia de numai 12 zile pe care a avut-o cu Pamela Anderson (52 de ani), într-un interviu pentru Page Six.

Jon Peters susţine că i-a plătit Pamelei Anderson datorii de 200.000 de dolari şi că i-a cumpărat o nouă garderobă, înainte ca mariajul lor să se încheie după doar 12 zile.  Bărbatul susţine că a fost „fraierit“ de starletă. 

„Am primit-o în viaţa mea cu braţele deschise şi cu dragoste. Când mi-a scris că vrea să se căsătorească, a fost un vis devenit realitate, chiar dacă eram logodit cu altcineva şi urma să ne mutăm împreună. Am renunţat la tot pentru Pam. Avea datorii de aproape 200.000 de dolari şi sub nicio formă nu le putea plăti şi asta e mulţumirea pe care o primesc din partea ei, în schimb. Nu există un fraier mai mare decât un fraier bătrân“, a mărturisit bărbatul. 

De partea cealaltă, reprezentaţii Pamelei Anderson susţin că afirmaţiile acestuia sunt „ridicole“. „Aceste afirmaţii nu numai că sunt complet neadevărate, dar sunt şi absolut ridicole“. 

În replică, actriţa a publicat pe contul său de Twitter o „poezie“ pe care a şters-o ulterior:

„E greu

să ştii ce să faci

când oamenii încep să răspândească minciuni

în presă...

răul e deja făcut –

sper ca oamenii să înţeleagă

de unde vin toate astea -

nu vreau

să trebuiască să mă apăr

n-aş face decât să atrag şi mai mult atenţia

să hrănesc problema - #ego“

Pamela Anderson şi mogulul de la Hollywood Jon Peters s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private, la Malibu, pe 20 ianuarie şi 12 zile mai târziu au anunţat că se despart. Cei doi nu au apucat însă să completeze actele necesare pentru ca mariajul lor să devină valid, aşa că nu exista nimic legal când ei au decis să se separe.

image

Pamela Anderson, alături de Jon Peters, în fotografia postată de actriţă pe Instagram FOTO Captură foto

Actriţa şi activista în vârstă de 52 de ani îl cunoaşte pe soţul ei de mai mulţi ani - l-a întâlnit prima dată în anii 1980 în casa Playboy. S-au reîntâlnit în urmă cu câteva luni, păstrând secretul relaţiei lor. 

„Ne înţelegem şi ne respectăm. Ne iubim mult. Eu sunt norocoasă, dovadă că Dumnezeu are un plan“, a spus Pamela Anderson într-un poem publicat în The Hollywood Reporter. 

Jon Peters şi Pamela Anderson au fost căsătoriţi fiecare de patru ori

Vedeta din „Baywatch“ a fost csăsătorită în trecut cu Tommy Lee, Kid Rock şi Rick Salomon. Ea a locuit recent în Marsilia, împreună cu jucătorul de fotbal Adil Rami.

Jon Peters şi-a început cariera în anii '70 în calitate de stilist al actriţei Barbra Streisand, înainte de a fi producătorul mai multor succese ale ei, printre care albumul „ButterFly“ şi filmul „A Star is Born“. Producător a peste 100 de filme, printre care „Dispărutul“, de Costa-Gavras, „Flashdance“, „Culoarea purpurie“ sau „Batman“ şi „Wild Wild West“.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite